Improvizație cu bursele sociale la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, care speculează lipsa de rigoare a legislației. Studenții înscriși pe locurile cu taxă primesc o singură bursă socială pe semestru, din fondurile proprii ale instituției, după ce fondul din partea Ministerului Educației a fost alocat studenților de la buget

418 vizualizări
Campus / Foto: unefs.ro
Studenții înscriși pe locurile cu taxă ale Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS) primesc o singură bursă socială pe semestru, din fondurile proprii ale instituției, potrivit unei sesizări primite pe adresa redacției. Această măsură a fost luată după ce fondul de burse din partea Ministerului Educației ar fi fost alocat doar studenților de la buget. Potrivit Ordinului 6463/2023 al ME, bursa socială se acordă pe durata întregului an universitar, însă nu este nicăieri precizat că aceasta trebuie să fie acordată lunar, motiv pentru care UNEFS a putut specula lipsa de rigoare a legislației.

Potrivit sesizării primite pe adresa redacției, conducerea UNEFS ar fi spus că Ministerul Educației nu a trimis suficiente fonduri pentru ca instituția să le acorde tuturor studenților burse sociale, astfel încât au hotărât să le ofere doar studenților înscriși pe locurile bugetate.

După întrunirea comisiei de burse, studenții au fost anunțați pe un grup administrativ de WhatsApp că fondul de burse din partea ME a fost alocat doar studenților de la buget și că cei de pe locurile cu taxă vor primi o singură dată pe semestru cuantumul unei burse sociale, care este de 1.018 lei, din fondurile proprii ale instituției.

După solicitarea Edupedu.ro în care am cerut lămuriri, reprezentanții UNEFS au transmis că acordă burse sociale și studenților de la învățământul cu taxă, respectând prevederile legale:

,,Buna ziua !

Prin prezenta vă informăm că UNEFS din București acordă burse sociale în conformitate cu prevederile legale și a Regulamentului de acordare a burselor – UNEFS, pe baza cererilor transmise de către studenți, inclusiv celor înscriși pe locurile cu taxă.”

Edupedu.ro a cerut reprezentanților UNEFS să ofere informații despre fondul din care sunt acordate bursele sociale studenților de la taxă și periodicitatea acestora, respectiv să motiveze măsura adoptată, însă nu am primit niciun răspuns până acum.

În listele cu beneficiarii acestor burse, consultate de Edupedu.ro, studenții de la taxă sunt separați de cei de la buget. Pentru cei de la taxă se precizează faptul că bursa se acordă o singură dată pe semestru, din fonduri proprii.

În niciunul dintre cele 3 documente ale Ministerului Educației, care reglementează criteriile de acordare a burselor la nivel național – Legea Învățământului Universitar, Ordinul 5.518/2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor și Ordinul 6.463/2023 privind criteriile generale de acordare a burselor – nu este precizat faptul că bursa socială se acordă lunar.

Singura precizare se află în articolul 3, alineatul 1 din ordinul 6.463/2023: „Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe toată durata anului universitar (12 luni), cu excepția burselor sociale ocazionale”.

Astfel, UNEFS a putut să speculeze această lipsă de claritate a legislației referitoare la acordarea burselor și a decis să acorde burse sociale de doar 2 ori pe an studenților care provin din familii cu venituri reduse sau au probleme de sănătate.

Mai mult, instituția își încalcă și propriul regulament de acordare a burselor. În aceasta se precizează că bursele sociale se acordă lunar, pe o durată de 6 luni. Pentru următoarele 6 luni ale anului, condițiile de promovare sunt reevaluate: studentul trebuie să fi obținut cel puțin 15 credite în semestrul anterior pentru a beneficia de bursa socială în continuare, conform articolului 12, alineatul 11.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programul FLEX, prin care liceeni din România primesc burse de studiu de un an în SUA, ar putea fi deblocat pentru anul școlar 2026-2027, anunță Ministerul Educației / Instituția va negocia reluarea programului susținut până acum de Departamentul de Stat

Ministerul Educației și Cercetării a primit de la guvern mandat să negocieze derularea programelor FLEX – prin care liceeni români pot studia în SUA, iar liceeni americani pot studia un…
Vezi articolul

Ligia Deca lipsește, marți, de la lansarea locală a „Education at a Glance 2024”, a doua ediție a raportului comparativ OCDE care include date pentru România / Prezența ei a fost anunțată de organizația internațională, dar Ministerul anunță că va fi reprezentat de un secretar de stat

Ministra Educației, Ligia Deca, lipsește, marți, de la lansarea locală a „Education at a Glance 2024”, a doua ediție a raportului comparativ al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE),…
Vezi articolul

Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri

Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați este acuzată că ar fi format “un grup infracțional organizat” într-o sesizare anonimă trimisă, cu câteva săptămâni în urmă, mai multor instituții ale…
Vezi articolul