În loc de asigurări privind măsurile din școli, asigurări că Hristos e alături. Mesajul șefului Inspectoratului Județean Sibiu, la început de an școlar, în distanțare: Ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități…

249 de vizualizări
Inspectorul Alexandru Dumbravă / Foto: Facebook
„Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educației, ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri”. Așa sună mesajul de început de an pe care îl transmite inspectorul școlar general Alexandru Dumbravă, pe siteul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și pe pagina personală de Facebook.

Textul său nu menționează nimic despre măsurile de protecție și regulile de desfășurare a predării în școli, care apar pe site-ul IȘJ Sibiu și pe care le descrisese sumar într-un alt mesaj, cu mai multe zile în urmă. Dar inspectorul face acum trimitere la credința în Hristos, la Împăratul Constantin, la „îndoielile care ne frământă” și prin care trebuie să „răzbim”.

Profesorul îndeamnă părinții să vină „cu curaj și încredere către școli”, și atrage atenția că, pe lângă „tainele” învățăturii, copiii învață și despre primejdii care pot fi evitate respectând regulile: „Desigur, adesea sunt și primejdii care ne pândesc. Important este să învățăm să le evităm, să respectăm regulile care ne țin în viață, să ne respectăm pe noi și pe cei din jur.”

Mesajul integral al inspectorului Alexandru Dumbravă:

„La peste 1700 de ani de la momentul în care semnul crucii i-a apărut împăratului Constantin ca semn al victoriei, ne pregătim și noi să răzbim asupra îndoielilor care ne frământă, asupra senzației de neputință pe care, în ultimul an, am exersat-o parcă mai mult decât oricând.
Ne adunăm curajul, credința, iubirea de semeni, nădejdea că, asemeni altor momente de cumpănă, și acest moment va fi depășit cu bine.

Nu vom fi singuri ci, alături de noi, va fi El, Hristos, cel care, pe cruce, a biruit moartea. Nu suntem singuri ci, în numele educației, ne dăm mâna elevi, părinți, dascăli, autorități, oameni care ne dorim tot ceea ce este mai bun pentru copiii noștri.

Dragi părinți și elevi, vă îndemn să pășiți cu curaj și încredere către școli. Primii, pentru a ne aduce comoara voastră cea mai de preț pentru a v-o spori. Ceilalți, pentru a învăța nu doar tainele scrisului, cititului, socotitului sau o mulțime de lucruri interesante, ci și pentru a vă face prieteni, pentru a socializa, pentru a descoperi că, adesea, chiar și în cele mai ciudate timpuri, viața există în jurul nostru și este plină de farmec și frumusețe. Desigur, adesea sunt și primejdii care ne pândesc. Important este să învățăm să le evităm, să respectăm regulile care ne țin în viață, să ne respectăm pe noi și pe cei din jur. Bucurați-vă de experiența întoarcerii la școală, adaptați-vă la vremurile pe care le trăim, învățați și nu uitați să vă și jucați. Vă suntem alături, cel mai adesea, nu doar pentru câteva zile sau ani de școală, ci pentru toată viața, suferind sau bucurându-ne de drumul vostru prin viață.

Dragi colegi, în ultimele zile, mai mult decât oricând, ați dat dovada sufletelor voastre pline de iubire și de generozitate. Mai mult decât oricând, ați stat până la ceas târziu în noapte pentru a găsi o cale sigură celor ce vor veni la școală. Mai mult decât oricând, ați uitat de familiile de acasă și, în fiecare unitate de învățământ, ați muncit împreună ca niște echipe adevărate, de care sunt mândru. V-ați suflecat mânecile, v-ați adunat curajul și ați făcut, de foarte multe ori, minuni. Satele și orașele României aduc spre noi tot ceea ce are acest neam mai frumos și mai de preț. Copiii neamului nostru. Să îi primim cum putem noi mai bine și să le facem zilele interesante, pline de sevă și de viață. Prin ei reclădim România, prin ei redăm acestui popor demnitatea, libertatea și un loc de cinste printre națiunile Europei.

Educația este lumina vieții. Veniți de luați lumină!

In hoc signo vinces!”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, din Ministerul Educației, evită să spună dacă a echivalat până acum diplome emise de organizații americane de tip homeschooling

Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), instituție aflată în subordinea Ministerului Educației a evitat să spună câte diplome emise de organizații americane de tip homeschooling au fost…
Vezi articolul
Ministerul Educației / Foto Mălina Norocea Inquam Photos

Centralizare excesivă din partea Ministerului Educației, care impune profesorilor temele pentru Școala Altfel 2025: combaterea violenței, a dependenței de droguri și tehnologie, educație rutieră, financiară, juridică – DOCUMENT

Ministerul Educației le impune profesorilor temele pe care să le abordeze cu elevii în săptămâna dedicată Școlii Altfel 2025, printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare și conducerilor școlilor, obținută de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Cursurile de prim-ajutor, obligatorii în formarea continuă a profesorilor și personalului didactic din școli și grădinițe, prin Legea educației, completate de „noțiuni” de prim-ajutor printr-un proiect de ordin al Ministerului Sănătății

Personalul didactic al unităților de învățământ va fi instruit cu noțiuni de prim-ajutor, în cadrul unor cursuri de specialitate, propune Ministerul Sănătății în proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor de…
Vezi articolul

Predarea și evaluarea online, implicit acordul celui examinat online, pentru a prelua controlul asupra propriului echipament IT vor face parte din contractul de școlarizare pentru anul școlar următor, anunță ministrul Educației

Predarea și evaluarea online vor face parte din contractul de școlarizare pentru anul școlar următor, anunță ministrul Educației într-o declarație la Digi24. Este vorba despre contractul educațional pe care fiecare…
Vezi articolul