2.500 de școli se afă vineri în scenariul roșu – Ministerul Educației

2.324 de vizualizări
Foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com
Încă 99 de școli și grădinițe au intrat în scenariul roșu cu predare exclusiv online în ultimele 24 de ore. Astfel, de la 2.401 câte erau raportate ieri, astăzi sunt 2.500 de unități de învățământ preșcolar în scenariul 3, potrivit buletinului informativ transmis vineri de Ministerul Educației.

Prin urmare, astăzi, 23 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  10.254 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 4.902 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 2.500 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 2.500 de unități aflate în această situație, 393 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 2.107 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 23 octombrie, ora 12:00.

Sursă foto: © Boris Djuranovic | Dreamstime.com

Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adrian Cioroianu, șeful Bibliotecii Naționale, a fost făcut suspect de Parchetul Tribunalului București după ce a divulgat faptul că jurnalista Emilia Șercan a cerut să studieze teza de doctoratul a lui Mircea Geoană, adjunctul NATO – surse

Adrian Cioroianu, șeful Bibliotecii Naționale, a fost făcut suspect de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București după ce a divulgat, într-un mesaj pe Facebook, faptul că jurnalista Emilia Șercan…
Vezi articolul
examen

Intenția guvernului britanic de a interzice telefonul în clase nu are legătură cu realitatea, arată o asociație a directorilor școlari / Când nu țin telefonul în geantă, elevii îl pot folosi pentru a învăța sau pentru propria protecție

Un plan al guvernului din Marea Britanie de a interzice telefoanele mobile în clasă a stârnit o reacție vehementă din partea unei mari asociații a directorilor de școli. Aceștia au…
Vezi articolul
Agenția Națională Antidrog

Agenția Națională Antidrog: România se află sub media europeană la consumul de droguri în rândul adolescenților, dar peste medie la consumul de tutun. Cât stau adolescenții români pe rețelele sociale

România se situează sub media europeană în ceea ce privește consumul de droguri în rândul adolescenţilor, potrivit unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), transmite Agerpres. Astfel, consumul oricărui…
Vezi articolul

Membrii și președintele unei comisii CNATDCU își vor putea pierde calitatea dacă nu respectă termenele de evaluare a dosarelor de doctorat sau abilitare / Prevederi suplimentare pentru Metodologia de acordare a atestatului de abilitare – Proiecte

Președintele unei comisii de specialitate a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor și diplomelor universitare, va putea nominaliza experți externi pentru evaluarea dosarelor de abilitare. Iar președintele CNATDCU va putea…
Vezi articolul