Încă un consilier al ministrului Educației pleacă din funcție – Daniela Vișoianu

968 de vizualizări
Foto: danielavisoianu.ro
Daniela Vișoianu a anunțat pe contul său de Facebook că nu mai este consilier la Ministerul Educației de la 1 septembrie 2020, după 9 luni de la preluarea acestei funcții. Anunțul plecării vine la două luni de la părăsirea postului respectiv, pe site-ul ministerului Educației aceasta încă apare ca făcând parte din echipa ministerială. Plecarea Danielei Vișoianu are loc după alte două plecări înregistrate în ultima perioadă – a consilierului Marian Staș și a consilierei Silvia Mușătoiu.

În mesajul scris de Vișoianu pe Facebook, aceasta precizează că „Mi-a plăcut. Aș fi putut face mai mult? Probabil. (…) Cu mintea de acum pot confirma că acesta este un job care nu mai permite altă activitate. Peste vară am simțit că nu mai pot fi atât de eficientă și că nu pot servi Cabinetul așa cum se cuvine, dacă nu găsesc o formulă să mă dedic 100%. Atâta s-a putut”.

În context, plecarea ar fi avut loc pe 1 septembrie, în campania electorală pentru alegerile locale. În urma scrutinului, Corneliu Vișoianu, soțul Danielei Vișoianu, care a candidat din partea PSD, a obținut un mandat de consilier județean în Dâmbovița.

Daniela Vișoianu a anunțat că fost numită consilier al ministrului Educației, Monica Anisie, pe 25 noiembrie 2019. Edupedu.ro scria atunci despre „cine este Daniela Vișoianu: legături cu băieții deștepți din energie și un contract chiar cu Ministerul și cu ONG-ul lui Cumpănașu. Vișoianu spune că funcția de consilier “e posibil prea puțin” pentru ea„.

Plecarea Danielei Vișoianu de la minister vine după alte două plecări din Cabinet – este vorba despre consilierul Marian Staș – care a acuzat la plecare faptul că proiectul școlilor pilot nu mai avansa – și consiliera Silvia Mușătoiu, fost director al Colegiului „Gheorghe Șincai” din București, profesoară de matematică.

Pe site-ul ministerului Educației componența afișată a consilierilor este următoarea:

  • Ioan-Radu Pietrariu (director cabinet)
  • Cristian Tănase (consiler/purtător de cuvânt)
  • Daniela Carasava (consilier)
  • Mihaela Matache (consilier)
  • Bogdan Pater (consilier)
  • Lorena Zamoșteanu(consilier)
  • Gheorghe Rădulescu (consilier)
  • Bogdan Steriopol (consilier)

Foto: danielavisoianu.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației, despre școlile în care vor fi secții pentru alegeri: Vineri nu vor fi suspendate cursurile, iar în zilele de luni doar în situații excepționale se poate decala ora de începere a programului școlar

Ministerul Educației anunță în săptămâna dinaintea primului tur din alegerile prezidențiale și cu două săptămâni înaintea alegerilor parlamentare că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul…
Vezi articolul

Datele elevilor au fost accesibile caselor de pariuri, în Anglia. Ministerul Educației de la Londra, învinovățit pentru încălcări inacceptabile ale regulilor de protecție a datelor, chiar dacă informații personale nu au fost divulgate

Ministerul Educației de la Londra a fost declarat responsabil pentru o încălcare a legilor privind protecția datelor personale, în condițiile în care a permis caselor de pariuri acces la o…
Vezi articolul

Unele școli încalcă metodologia burselor și obligă elevii să depună cereri pentru toate tipurile de burse, deși legea prevede documente doar pentru concursuri, burse sociale și bursele mamelor minore / Termenele pentru profesorii diriginți

Mai multe școli din țară au început să solicite elevilor cereri pentru a le acorda bursele școlare după ce noile reguli de acordare au fost aprobate marți, 12 septembrie, potrivit…
Vezi articolul
Costul cu educația pentru un copil

UPDATE Proiectul de lege care ar obliga angajatorii să dea liber angajaților cu copii în caz de închidere a școlilor, amânat o săptămână. Firmele ar fi obligate să plătească zilele libere din fondurile proprii – impact major în economie

UPDATE 2: Proiectul a fost retrimis la Comisia de Muncă din Camera Deputaților, care va avea ședința după plenul Camerei, ceea ce înseamnă că minimum o săptămână nu va intra…
Vezi articolul