Încep înscrierile pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit pentru profesorii de matematică dornici să crească „motivația, implicarea și înțelegerea elevilor” la orele lor

2.071 de vizualizări
Sursa: Captura AspireTeachers.ro
Asociația Aspire Teachers anunță începerea înscrierilor pentru DataMathLab 2024-2025, program gratuit destinat profesorilor de matematică dornici să-i ajute pe elevii lor să înțeleagă mai bine matematica.

Programul, ce continuă o serie inițiată în 2021, este oferit fără costuri financiare, altele decât deplasarea la unul dintre cele trei centre de învățare – București, Cluj și Iași. El este organizat în trei grupe a câte 50 de profesori, câte una pentru fiecare centru.

Potrivit organizatorilor, „DataMathLab este un ‘laborator’ în care profesorii de matematică au șansa să învețe pe parcursul unui an școlar cum să activeze gândirea profundă a elevilor printr-un program practic și bazat pe dovezi”. Acesta oferă acces la „metode și activități care pot crește motivația, implicarea și înțelegerea elevilor la orele de matematică într-un cadru sigur, cu susținerea echipei și a colegilor din școală”.

Programul include:

  • Un curs hibrid de 80 de ore (10 ore/lună), susținut de practicieni
  • Sistem de suport care facilitează învățarea și aprofundarea

Termenul limită de înscriere pentru fiecare centru de învățare:

  • București – 20 septembrie 2024
  • Cluj – 27 septembrie 2024
  • Iași – 27 septembrie 2024

Înscrierile se pot face pe pagina dedicată DataMathLab. Alte informații despre program – aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Contabila unui liceu din Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori, condamnată la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității la școală sau primărie / Decizia nu este definitivă

Contabila Liceului Dimitrie Cantemir din orașul Babadag, județul Tulcea, care nu a plătit contribuţiile la pensie pentru profesori timp de mai mulți ani, a fost condamnată la 3 ani închisoare…
Vezi articolul