Începe săptămâna Verde la Universitatea de Vest din Timișoara, care precede startul Admiterii 2022 (P)

1.105 vizualizări
Foto: UVT
Săptămâna Verde Europeană la UVT este în 2022 la cea de-a cincea ediție. „Ne bucură să vă împărtășim că și anul acesta evenimentul a fost selectat de Comisia Europeană ca eveniment partener al Săptămânii Verzi Europene, un program de evenimente europene care are loc la nivel internațional în perioada 30 mai – 5 iunie 2022”, scrie instituția într-un comunicat.

Selectarea Universității de Vest din Timișoara de către Comisia Europeană, ca partener pentru seria de evenimente EU Green Week 2022, presupune că se vor prelua toate însemnele programului EU Green Week 2022 în cadrul elementelor de imagine și promovare ale Săptămânii Verzi Europene la UVT, aceasta beneficiind totodată de promovare pe pagina oficială a Săptămânii Verzi Europene.

Programul de anul acesta a fost integral propus de membri ai comunității UVT (studenți, personal academic sau administrativ), evenimentele fiind apoi supuse votului participativ. Vă invităm să consultați agenda Săptămânii Verzi Europene la UVT și vă invităm să fiți parte a evenimentului, prin completarea acestui formular.

Programul complet al Săptămânii Verzi Europene la UVT pe uvt.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Care sunt universitățile românești prezente în clasamentele internaționale Times Higher 2022 pentru Educație, Științe Sociale și Științe Economice / Nicio prezență românească în clasamentul pentru domeniul Drept

Două universități românești sunt prezente în cel mai recent ranking internațional Times Higher Education (THE) pentru domeniul Educație, ambele la coada clasamentului. THE a prezentat topurile pentru încă patru domenii…
Vezi articolul

Laura Pătraș, cercetătoare de la Universitatea Babeș-Bolyai – coautoare a unei serii de articole publicate în Nature, care analizează date biomedicale și neurocognitive din zborurile SpaceX

Laura Pătraș, reprezentantă a grupului de Nanomedicină de la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și centrul Weill Cornell Medicine din New York, figurează drept…
Vezi articolul

România nu mai e reprezentată de nicio universitate în reputatul clasament internațional Shanghai / După șase ani de prezență continuă, Universitatea Babeș-Bolyai iese din topul 1000 global – Academic Ranking of World Universities 2023

Pentru prima dată din 2017 încoace, România nu mai este prezentă prin nicio universitate în Academic Ranking of World Universities (ARWU) – top 1000, clasamentul internațional al universităților realizat de…
Vezi articolul

Actori consacrați vor citi texte din scrierile autorilor români clasici și contemporani, iar participanţii care vor fi apoi și profesori evaluatori vor scrie după dictare. Ziua Limbii Române, celebrată în mod inedit, pe 31 august, la UMFST „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri pentru diploma de participare (P)

Istoria unei limbi este istoria unei civilizații, iar o „stare de limbă” reprezintă reconstituirea altei „stări de limbă”, anterioare, aşa cum afirma Eugen Coşeriu. Limba română literară, având la bază…
Vezi articolul