Începe școala, începe semestrul al doilea din acest an. Următoarea vacanță, peste 10 săptămâni

6.151 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Luni, 11 februarie, încep școala și grădinița. În prima zi de cursuri după vacanța inter-semestrială de o săptămână va urma un nou triaj epidemiologic, acolo unde există cadre medicale calificate. Structura anului școlar 2018-2019 prevede că următoarea vacanță este vacanța de Paște 2019, care va fi în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

La fiecare revenire din vacanță școlile sunt obligate de legislație să facă triajul epidemiologic. Iată ce înseamnă triaj epidemiologic, cine îl face și de ce e important.

Calendarul simulărilor de BAC și Evaluare Națională, așteptat de elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a, încă nu a fost stabilit de Ministerul Educației. Anul trecut, simulările s-au desfășurat în luna martie. De 5 ani, simulările examenelor se desfășoară la nivel național, cu subiecte unice făcute de Ministerul Educației.

Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paște 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.

Semestrul I 2018-2019
Cursuri școlare:                     10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță:                      27 octombrie – 4 noiembrie 2018
această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă:                 22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri:                                   14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică
Semestrul al II-lea 2019
Cursuri:                                      11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri:                                      6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019:            15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică

Olimpiadele naționale sunt organizate în vacanța de primăvară.

Săptămâna Școala Altfel se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive, la decizia școlii.

Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).

Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.

Descarcă de aici Structura anului școlar 2018-2019

Calendar Evaluare Națională clasa a II-a 2019

7 mai 2019     Limba română – Scris
Limba maternă – Scris * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin

8 mai 2019     Limba română – Citire
Limba maternă – Citire * pentru elevii care fac școala în limba minorității căreia îi aparțin

9 mai 2019     Matematică
10 mai 2019   Limbă română (scris și citit) * pentru elevii din rândul minorităților naționale

Vezi aici mai multe detalii despre evaluarea la finalul clasei a II-a 2019

Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a IV-a 2019

14 mai 2019   Limba română
15 mai 2019   Matematică
16 mai 2019   Limba maternă

Calendar Evaluare Națională clasa a VI-a 2019

22 mai 2019   Limbă și comunicare (test la Limba română și la prima limbă străină studiată)
23 mai 2019   Matematică și Științe ale naturii

Citește aici mai multe despre evaluarea la finalul clasei a VI-a

Calendar Evaluarea Națională 2019 – examenul de la final de clasa a VIII-a

18 iunie 2019      Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019      Matematică – examen scris
21 iunie 2019      Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019      Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie                Afișarea rezultatelor finale

Calendar admitere la liceu 2019

3 – 7 iulie 2019   Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019   Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019        Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a

Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019

3 – 4 iunie 2019            Examen oral de Limba română – proba A
5 – 6 iunie 2019            Examen oral de Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019 Evaluarea Competențelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019       Examen oral de limbă străină – proba C

1 iulie 2019                   Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

4 iulie 2019                  Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

8 iulie 2019           Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019         Afișarea rezultatelor finale

Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie, precizează Ministerul Educației.

Vezi aici toate detaliile despre Calendarul de BAC 2019

Citește și:

FOTO: Designed by Freepik


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare 2025-2026. Inspectoratele școlare județene solicită consiliilor locale și județene date despre clase și școli pe 21-25 octombrie

Inspectoratele școlare județene le pot solicita consiliilor locale și județene să elaboreze propuneri privind organizarea rețelei școlare în perioada 21-25 octombrie. Calendarul operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul…
Vezi articolul

În zona educației, cred că prioritatea zero trebuie să fie programul „Masa sănătoasă”. Va fi scopul meu ca în luna iunie să cer diferența de bani, spune ministrul Educației și Cercetării / Guvernul a amânat în decembrie prevederea din legea Educației care are ca țintă 1 milion de elevi

Ministrul Daniel David a spus că orice suplimentare de buget pentru Ministerul Educației, când situația economică o va permite, va fi alocată către programul „Masă sănătoasă”. „Va fi scopul meu…
Vezi articolul

Aproape 5.000 de doctoranzi la studii cu frecvență primesc burse de 3.200 de lei pe lună. Modul de acordare a acestora, după schimbarea Legii – explicat de secretarul de stat Gigel Paraschiv / Ministerul a solicitat 46 de milioane de lei de la Fondul de rezervă bugetară pentru a putea să acopere bursele de studii doctorale până la sfârșitul anului

Bursele studenților doctoranzi sunt cuprinse, conform noii Legi a învățământului superior, în granturile studiilor de doctorat, granturi care, pe vechea lege a educației, nu includeau aceste sume. Ce înseamnă această…
Vezi articolul