Înființarea a încă 3.500 de posturi la Ministerul Educației, propusă printr-un proiect de hotărâre de Guvern / Salariile pentru acestea sunt înghețate până în 2026

4.382 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Ministerul Educației solicită Guvernului să îi aprobe înființarea a 3.500 de noi posturi în organigramă, potrivit unui proiect de hotărâre pus pe ordinea de zi a ședinței Executivului de miercuri, 31 august 2022, în „primă lectură”. Proiectul nu a fost publicat în transparență decizională la Ministerul Educației. Prin angajarea propusă, Ministerul Educației va avea 294.650 de angajați, față de 291.150 cât este în prezent.

Posturile înființate vor fi ocupate de personalul din creșele transferate la primării – circa 1.900 de persoane, plus noi angajări la CJRAE/CMBRAE – instituții prevăzute pentru desființare în proiectul legii învățământului preuniversitar. Alte angajări despre care se menționează în proiect ar fi mediatori școlari, profesori itineranți și șoferi pentru microbuzele prevăzute pentru transport școlar în PNRR.

În nota de fundamentare a proiectului este prevăzut un impact bugetar de 292.026.000 de lei pentru anul 2023, la capitolul cheltuieli de personal, din care bugetul câștigă înapoi peste 118 milioane de lei (40,6%) prin contribuții sociale și impozit pe venit.

Concret, pentru cele 3.500 de posturi, asta înseamnă un venit salarial mediu de 6.953 de lei pe lună, brut – adică circa 4.068 de lei net. În nota de fundamentare citată, impactul este același până în 2026, salariile respective urmând să rămână neschimbate pe perioada 2022-2026, conform draftului de HG.

Reamintim că săptămâna trecută ministrul Educației nu a precizat, în cadrul conferinței de presă, câte locuri vor fi suplimentate pentru cadre didactice, nici câte mai sunt în prezent disponibile, dar a anunțat că va iniția o hotărâre de Guvern pentru a putea angaja mai multe cadre didactice. Nevoia cea mai mare este la creșe și grădinițe care au fost preluate de la primării, dar “este nevoie în unele situații de suplimentarea numărului de posturi în învățământul gimnazial și liceal”, a completat Sorin Cîmpeanu.


6 comments
  1. ,, non profit” cenzureii… 🤣

  2. Nu va e rusine sa declarati asemenea salarii,cand defapt un ingrijitor de gradimita sau cresa castiga un salatiu net de 1950-2000.Cand scrieti asemenea articole va rog sa va si informati nu doar sa sctieti ce vreti.As fi curioasa cum s-ar descurca ministrii cu asemenea salarii?Si sa nu uitam ca mai sunt si copiii care necesita destule ..etc.

  3. Un profesor cu gradul didactic I și 25 de ani la catedră are 4200 net. Cum să angajezi șoferi și personal cu 4000 net ?!

    1. O croitoreasa romana din Elvetia zicea ca are salariul brut 3500 FF din care ia net 3000 FF !!! La noi din 3500 lei salariatul daca ia 2000 lei … Si acolo se dau si pensii !!!

      1. Acolo, în Elveția e altă lume. Acolo totul este echitabil. În România susținem 1 milion și jumătate de bugetari (și aici sunt incluși și profesorii, care intră în categoria bugetari de lux). Dar dacă pleacă Tâmpeanu, posibil să vină iar Monica Anisie și atunci să vezi circ și amuzament. Toți copiii buni, vor pleca din țară cât mai repede și nu se vor uita înapoi și foarte bine fac. Guvernul României nu sprijină decât bugetari puturoși și aroganți, restul sunt plătitori de taxe și impozite și nu trebuie să fie băgați în seamă prea mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion, îndemn către toți contabilii și secretarii din școli să plătească pe 14 aprilie toți banii pentru profesori pe OUG 48 și decizii ale instanțelor: Vrem să fim și alături de colegii noștri pentru ca de sărbătorile pascale să aibă un plus de buget

Contabilii și secretarii din școli să plătească în aprilie toți banii pentru profesori, obținuți prin hotărâri judecătorești, conform ordonanței de urgență (OUG) 48, le-a transmis secretarul de stat pentru Învățământ…
Vezi articolul

VIDEO TEXT Interviu Edupedu cu Daniel David, ministrul Educației și Cercetării: E nevoie de schimbări în evaluările naționale și concursul de Titularizare / Ce înseamnă salariu decent pentru profesori / Principiile noilor planuri-cadru pentru liceu

După prima lună de mandat și primele poziționări pe subiectele cele mai importante din zona Educației și Cercetării, ministrul Daniel David a fost invitatul Edupedu.ro la un interviu transmis LIVE…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, întrebat de ce folosește comparații cu țări europene doar la norma de predare, nu și la salariile profesorilor: Aveți dreptate, nivelul de salarizare din educație nu este cel pe care personal mi-l doresc

Pentru creșterea normei didactice a profesorilor premierul Bolojan a invocat, într-un interviu la TVR pe 8 septembrie, mai multe state europene în care profesorii ar avea mai multe ore de…
Vezi articolul

Material susținut de Fundația Vodafone

Pregătiți pentru viitor, program pentru elevii de gimnaziu: implicațiile inteligenței artificiale, ale realității augmentate și biotehnologiilor în meseriile viitorului, în 12 activități de învățare, cu ghid didactic gratuit

Cum am putea explica istoria Inteligenței Artificiale și implicațiile sale, pe înțelesul elevilor de gimnaziu? Și de unde am putea afla aplicații ale AI în științe precum astronomie, biologie, ecologie,…
Vezi articolul

Patru profesori din Gorj au intrat în greva foamei în fața Ministerului Educației. După 6 rapoarte oficiale care confirmă abuzurile asupra lor, Ministerul refuză să aplice măsurile dispuse chiar de corpul său de control

Patru profesori de la școli din județul Gorj au intrat luni în greva foamei, în fața sediului Ministerului Educației, după ce instituția a recunoscut printr-un raport oficial că neregulile semnalate…
Vezi articolul