Consiliul Național al Elevilor cere evaluare standardizată în locul tezelor, după ce 76% dintre elevii partipanți la un sondaj online au votat înlocuirea lucrărilor semestriale cu alt tip de evaluare sumativă. Testarea ar trebui să evalueze gândirea critică și competențele, susțin elevii

8.229 de vizualizări
Foto: CNE
Consiliul Național al Elevilor cere evaluarea standardizată în locul tezelor, după ce 76% dintre elevii partipanți la un sondaj online au votat înlocuirea lucrărilor semestriale cu alt tip de evaluare sumativă, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Testarea ar trebui să evalueze gândirea critică și competențele, susțin elevii.

Consiliul Național al Elevilor a lansat un sondaj adresat elevilor din România, în cadrul căruia să își exprime opinia cu privire la acest subiect. La sondaj au răspuns peste 60 de mii de elevi, provenind atât din mediul urban, cât și din mediul rural, începând cu clasa a V-a și până la clasa a XII-a, potrivit organizației.

Rezultatele au fost:

  • 76,6% înlocuirea tezelor în acest an școlar cu o altă formă de evaluare sumativă
  • 15,3% tezele ar trebui susținute în baza unei programări, astfel încât toți elevii să fie evaluați ca înainte
  • 8,1% cred că lucrările semestriale ar trebui transpuse în mediul online

Evaluarea sumativă este cea realizată la finalul unei etape de instruire (semestru, an, ciclu de învățământ) sau la finalul studierii unui capitol. Acest tip de evaluare furnizează informații despre nivelul de pregătire al elevilor la sfârşitul unei etape de instruire. Cele mai întâlnite forme de evaluare sumativă sunt: lucrările scrise (tezele), testele, examenele.

„Ținând cont de faptul că teza, în forma ei actuală, reprezintă un instrument desuet, cu un profund caracter limitativ, care îngrădește în mod substanțial parcursul de învățare al elevului, Consiliul Național al Elevilor propune introducerea unor testări standardizate care să evalueze gândirea critică a elevilor și competențele acumulate, în funcție de materia și conținuturile curriculare studiate.

Așadar, rezultatul evaluării semestriale nu ar trebui să fie tratat drept un indicator absolut al nivelului la care se află elevul, ci ar trebui să fie însoțit de feedback individualizat din partea fiecărui profesor, pentru fiecare elev în parte, alături de sprijin în creionarea planului individual de învățare al elevului, conform art. 72, alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, pentru a sprijini în mod real parcursul educațional al fiecărui elev.

Mai mult, în acest an școlar nu putem pierde din vedere necesitatea aplicării unui plan de învățare remedială pentru fiecare elev, pornind de la rezultatele evaluărilor semestriale, indiferent de forma acestora”, precizează Consiliul Național al Elevilor.

„Rezultatul sondajului este inechivoc: elevii nu consideră că teza, în forma ei actuală, reprezintă un instrument relevant de evaluare a elevilor, ci un instrument învechit de evaluare sumativă, care nu face altceva decât să întărească poziția centrală a modului de învățare care predomină in sistemul educațional preuniveristar la momentul de față: memorarea și redarea informațiilor papagalicește. Din acest motiv, Consiliul Național al Elevilor propune introducerea unui nou tip de evaluare sumativă, axat pe evaluarea gândirii critice și a competențelor deprinse de către elev.”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Foto: CNE


2 comments
  1. O mizerie de stire. O alta manipulare grosolana. Din ce in ce mai mult se vede ca acest ” consiliu al elevilor” despre care cred ca majoritatea habar nu avem cum este creat, cum s-au ales acesti rerezentanti, acest consiliu e de fapt portavocea ministerului. Prin aceste declaratii se doresc ca parintii elevilor ai in general lu.ea sa aiba senzatia ca asta ar fi dorinta celorlalti parinti si copii.
    As dori sa srtiu pe ce se bazeaza asemenea declaratii ? Intwlwg sa fie consiliul parintilor….format din oameni wducati, cu bogata activitate si care au acumukat destule cunostiinte si care pot propune in baza unor experiente diverae lucruri. Dar un copil de clasa a 10…12 a in ce temei sustine ca ceva e ok sau nu.
    Intr-adevar tezele nu mai reprezinta si nu isi mai au rol in momentul in care ele valoreaza daor 25 % din media generala, dar nici sa nu batem campii cu terminologia asta aberanta…. gandire creativa, critica…… pai cand sa o formezi? Este ca acum 30-40 de ani cand te obligau sa faci comentarii asupra nuor texte literare, cand tu ca elev nici nu stiai sa intelegi ce citeai. Toate lucrurile aste vin in ur.a unor.experiente bogate , ori elwvii in ziua de azi ar putea da asa teste doar la jocuri pe calulatr sau alte nazbatii cotidienw…gen plimbat cu trotineta, cu placa, cu bicicleta.
    Cred ca ar trebui sa ne aplecam mai mult atentia asupra invatamanutului considerat leefor.ant fie din franta, uk sau usa si sa il lreluam ca atare nu sa il modificam in stilul nostru balkanik.
    Ideea asta cu teste in stilul cerut in articol de fapt.vin din sisteme de invataman diferite total de al nostru.
    Asa cum e acum la moda sa se dea copiilor teme pe grupuri….sa se intalaneasca cate 2-3 sao rezolve. O aberatie, cand copii abia au timp sa isi faca minimal temele. In uk de ex unde am vazut ca se practica ceva asemanator au altfel invatamantul. Toata lumea merge dimineatza la scoala, la pranz iau cu totii in canpusul scolii iar dupa ora 13-14 pana seara la 17-18 cand pleaca acasa se fac diverse ateliere facultative sau copii se pot strange in aceste grupuri si isi fac temele fie la biblioteca fie in sali de studiu. Pe cand la noi e o adevarata harababura…. copilul pleaca la ora 17.30 -18.30 de la scoala , cand sa se mai intal easca cu alti copii, cand sa isi faca temele cand sa aiba si timpul lui in care sa se relaxeze? Diminetaza….se trezeste la 7.30-8.00 pana mananca ii mai raman cam 2 ore max 2.5 ore pana sa se imbrace si sa se pregateasca de plecat la scoala…
    Asadar da tezele nu mai reflecta mare minune insa trebuie bine gandit si stabilit ce vrem.de la.copii……
    In fond si la urna urmei cand vb de teze la mate, fizica, chimie acestea sunt materii cumulative si daca nu ai invatat ceva nu pot da o lucrare. Fiecare noua lucrare se bazeaza pe aproape tot ce ai invatat in urma, atat timp act subiectele sunt facute inteligent.

  2. Adica concret, la matematica, elevii nu considera ca a le cere sa rezolve probleme, le cere de fapt sa fie creativi?
    Asa, nu le convine ca nu poți fi creativ decât după ce ți-ai însușit trainic noțiunile teoretice. Nu poți crede ca la matematica te „lovește” inspirația și o creativitatea dacă nu au o baza solida de cunoștințe teoretice.
    Cat despre planurile remediale… Una este sa muncești în plus cu un copil de clasele întâi sau a doua, sa îl ajuți sa tina pasul, și alta este sa umpli golurile unui elev de clasa a șaptea care nu a învățat de fapt niciodată in mod temeinic și care a fost trecut clasa de mila sa nu fie lăsat repetent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Val de ironii, după ce ministrul Ligia Deca a propus ca elevii să poată lipsi dublu decât în prezent până li se scade nota la purtare: „Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5” / „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”

Ligia Deca, ministrul Educației, generează un nou val de ironii în mediul online, de data aceasta cu propunerea oficială ca elevilor să le fie scăzută nota la purtare abia atunci…
Vezi articolul

Ministrul Educației a trimis corpul de control la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, după o sesizare care acuză posibile nereguli și abuzuri ale rectorului Lucian Georgescu și ale actualei conduceri

Conducerea Universității “Dunărea de Jos” din Galați este acuzată că ar fi format “un grup infracțional organizat” într-o sesizare anonimă trimisă, cu câteva săptămâni în urmă, mai multor instituții ale…
Vezi articolul

Cererile organizațiilor de tineri, elevi și studenți pentru noul minister al Tineretului și Familiei: finanțări nerambursabile pentru activități de tineret, sprijin pentru Legea tineretului, măsuri de reducere a declinului demografic

Susținerea pentru adoptarea proiectului Legii tineretului, o strategie națională în privința politicilor pentru tineret și proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru activități de tineret incluse în bugetul pe 2022 se numără…
Vezi articolul

VIDEO Piesă Hip-Hop făcută de liceeni din Târgu Frumos cu refren de Ecaterina Andronescu și pe statistica Edupedu.ro: „Orice evaluare evaluează subiecte din evaluarea respectivă”

Videoclip “amar” al liceenilor din Târgu Frumos și al profesorului Dan Chicoș, “pe versuri” de Ecaterina Andronescu și bazat pe statistica prezentată de Edupedu.ro cu privire la generația 2007-2019 ajunsă…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate miercuri, 28 iunie, la ora 10 / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în zilele de 28 și 29 iunie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin…
Vezi articolul