Înscrierea la cursurile de limba română pentru străini și refugiați 2024, organizate de inspectoratele școlare, s-a scumpit cu 230 lei fară vreun anunț din partea Ministerului Educației – ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial

282 de vizualizări
Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com
Participanții străini la cursul de inițiere în limba română vor achita o taxa în valoare de 4.550 de lei, sumă aprobată printr-un ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial vineri, 9 august. În ceea ce privește persoanele care participă doar la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice în limba română, cuantumul care trebuie achitat este de 455 de lei. Taxele sunt mai mari decât cele stabilite în ultimii 2 ani.

Ordinul privind aprobarea cuantumului taxei de participare la cursul de inițiere în limba română, respectiv la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice în limba română a fost publicat vineri, 9 august, în Monitorul Oficial.

Acest curs este destinat străinilor cu vârsta peste 18 ani, care au drept de ședere în România și cetățenilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și Confederația Elvețiană.

Taxa de participare la curs este în valoare de 4.550 de lei, iar cea de participare la sesiunea de evaluare a competențelor lingvistice este de 455 de lei.

FOTO Ordin 788/2024:

Taxele sunt mai mari decât cele stabilite în ultimii 2 ani. Trebuie menționat faptul că Ministerul Educației nu a anunțat scumpirile.

Ordinul 6.535/2023 prevedea o taxă de participare la curs de 4.320 de lei. Pentru examenul lingvistic, participanții trebuiau să achite 432 de lei.

Ordinul 6.391/2022 a stabilit cuantumurile de 4.000 de lei, pentru participarea la curs, respectiv 400 de lei, pentru evaluarea competențelor în limba română.

Înscrierea și desfășurarea cursului sunt reglementate prin metodologia aprobată prin ordinul de ministru 1099/2022. Aceasta poate fi consultată în documentul de mai jos.

„Sumele de bani provenite din taxa de curs se constituie sursă de venituri proprii ale unității de învățământ, fiind Înregistrate și administrate conform reglementărilor legale în vigoare”, se menționează la alin. (7) al art. 10.

Cererile de participare la cursurile de inițiere în limba română trebuie depuse, alături de documentele de identitate ale străinilor la inspectoratele județene sau la sediile centrelor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), care le vor transmite inspectoratelor. școlare.

Cei înscriși în cadrul cursului, dar și cadrele didactice care predau cursul beneficiază gratuit de manuale. Acestea pot fi asigurate și în format electronic/digital.

Cursurile sunt organizate și coordonate de inspectoratele școlare județene, potrivit metodologiei.

Unitatea de învățământ în cadrul căreia se va desfășura cursul este aleasă de inspectoratul școlar respectiv.

Consiliul de administrație al unității stabilește profesorii care vor preda cursul, orarul și spațiul în care vor avea loc orele de curs, se mai precizează în metodologie.

”Retribuția profesorilor care predau cursurile de inițiere în limba română se face prin plata cu ora/cumul, în condițiile legii”, se specifică în art. 16.

Profesorii care predau cursul vor fi plătiți din bugetele unităților școlare în care se desfășoară cursurile.

În ceea ce privește evaluarea competențelor lingvistice, aceasta poate avea loc, în funcție de solicitări, în perioadele ianuarie-februarie și/sau iunie-iulie ale anului școlar.

Există 2 profesori evaluatori, iar examenul urmărește, conform art. 13, alin. (3) verificarea următoarelor competențe de nivel B1:

„a) înțelegerea semnificației unor mesaje orale;
b) producerea de mesaje orale și participarea la conversații;
c) lectura unor texte și desprinderea semnificației lor;
d) redactarea unor enunțuri”.

„Profesorii care susțin cursul de inițiere în limba română vor beneficia, cu prioritate, de accesul la activități de formare în domeniul predării limbii române ca limbă străină și al competențelor interculturale”, se arată în art. 7 din documentul oficial.

Edupedu.ro a scris în noiembrie 2022 că și elevii refugiați pot beneficia de aceste cursuri, după ce metodologia privind școlarizarea și organizarea și desfășurarea cursului de inițiere în limba română pentru minorii străini a fost reglementată prin ordinul 6.127/2022.

DOCUMENT Metodologie privind organizarea și desfășurarea cursului de inițiere în limba română:

Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Transformarea” titularizării și angajarea profesorilor la nivel de școală, eventuale provocări ale profesorilor pe care o viitoare configurație politică ajunsă la guvernare le poate iniția – sindicat al angajaților din Învățământ

Provocările la care ar trebui să fie pregătiți profesorii, în contextul noii configurații politice de guvernare, se referă la descentralizarea sistemului public de educație: desființarea totală a inspectoratelor școlare, angajarea…
Vezi articolul

La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024 lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, anunță Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat generalizarea evaluării digitalizate începând cu simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, într-un mesaj pe pagina oficială de Facebook: „Lucrările tuturor elevilor care vor…
Vezi articolul

Elevii din Prahova se pot înscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență din Ploiești până pe 13 septembrie – model de cerere. Copiii nou admiși susțin o testare pe 28 septembrie / Și profesorii pot fi selectați să predea – calendar

Elevii se pot înscrie și reînscrie la cursurile Centrului Județean de Excelență (CJEx) Prahova până vineri, 13 septembrie, porivit unui anunț de pe centrulexcelenta.com. Copiii nou înscriși depun documentele pe…
Vezi articolul

Lecții despre Premiile Nobel 2025: materiale educaționale gratuite pentru profesori și elevi, care pot fi folosite la orele de chimie, fizică, biologie, istorie sau economie, publicate de Fundația Nobel

Fundația Nobel a publicat o nouă serie de lecții gratuite despre Premiilor Nobel din 2025. Materialele pot fi folosite de profesori în cadrul orelor de fizică, chimie, biologie, literatură, educație…
Vezi articolul