Înscrieri deschise pentru profesori, viitori și actuali directori de școli sau cei implicați în management educațional, la webinarul despre construirea și dezvoltarea unui plan strategic relevant. Joi, de la 16:00 – invitat, Radu Szekely, vicepreședintele comisiei naționale pentru concursul de directori

2.064 de vizualizări
Foto: cnces.educatiepentrustiinta.ro
Profesorii și cei implicați în managementul școlilor pot participa joi, 3 martie 2022, de la ora 16:00, la un webinar pentru conducerea școlilor organizat de Adservio și Asociația pentru Valori în Educație, potrivit paginii evenimentului.

Înscrierile au început deja și sunt deschise până marți, 1 martie. Participarea este gratuită.

Evenimentul este destinat profesorilor și celor care fac parte din echipa de management a școlii și/sau care se pregătesc pentru concursul național de ocupare a unei funcții de director sau care aspiră la o carieră în management educațional. Webinarul își propune să aducă clarificări în privința construirii unui plan strategic relevant pentru școală.

Pentru asta, invitatul special al conferinței este Radu Szekely, consilier al ministrului Educației și vicepreședinte al comisiei de organizare a concursului național pentru directori.

Detalii și înscriere, pe pagina de Facebook a evenimentului.

În formularul de înscriere trebuie să completați câteva detalii despre activitatea pe care o aveți în școală, dar și subiectele de interes, pentru ca organizatorii să poată adecva conținutul prezentat la temele cele mai importante pentru participanți.

Captură: formular de înscriere webinar

„Veți afla cum să gândiți un plan strategic structurat, ce înseamnă să ai un mindset de lider și care este impactul mentoratului, de la un manager de școală care a trecut cu brio prin concurs. Veți descoperi cum s-a pregătit, de ce a ales să învețe de la un business-mentor și cum și-a construit viziunea și planul pentru dezvoltarea școlii. 

Colectarea și analiza datelor este o provocare pentru mulți dintre managerii de școală. În această sesiune veți descoperi câteva instrumente practice, testate și validate, pe care le puteți folosi imediat.

De asemenea, veți primi sfaturi despre cum să vă prezentați o idee în fața unui public, despre cum să vă adaptați discursul pentru a vă convinge interlocutorii – de la membrii comisiei de evaluare a concursului la echipa școlii și la comunitate”, potrivit organizatorilor.

Printre speakeri se numără Alina Cuciurean – directoarea Colegiului Silvic “Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Daniela Croitoru – business-mentor AVE în cadrul Antrenamentului pentru proba practică a concursului național (oct. – dec. 2021) și Carmen Proteasa – manager de proiect Academia de Leadership și Management Școlar în cadrul AVE și coordonatoare a Antrenamentului pentru proba practică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii din România își pierd abrupt interesul pentru cariera didactică, semnalează cel mai mare studiu internațional privind profesorii de gimnaziu / Sub 60% dintre cei aflați în primii ani de muncă declară că predarea a fost prima lor opțiune profesională – mult mai puțin decât în cazul profesorilor cu experiență

Opțiunea tinerilor pentru cariera didactică este considerată drept un indicator al satisfacției pe care această profesie o produce, în pofida unor neajunsuri precum cele produse de salarii, reiese din cel…
Vezi articolul

Pichetare a Ministerului Educației, anunțată pentru miercuri de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: Profesorii sunt obligați să lucreze și cu 38 de elevi la clasă, contabilii trebuie să transmită situațiile noaptea, plus mii de hârtii inutile

Aproximativ 100 de membri ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ vor picheta miercuri, 27 februarie, începând cu ora 11:00, sediul Ministerului Educației, iar „sindicatele afiliate din mai multe regiuni…
Vezi articolul