Inspecții an școlar 2024-2025. Monitorizarea acordării burselor elevilor, una din activitățile vizate în cadrul inspecțiilor din județul Bihor / Pentru lunile septembrie și octombrie, elevii primesc bursele pe 20 noiembrie

[jp_post_view]
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Monitorizarea acordării burselor elevilor din învățământul preuniversitar este una din activitățile vizate în cadrul inspecțiilor tematice, potrivit graficului de inspecții al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. O altă activitate se referă la consilierea şi monitorizarea unităţilor de învățământ cu elevi aflaţi în situaţii de risc educaţional, din punct de vedere al frecvenţei şcolare.

Conform sursei citate, la inspecția tematică, activitățile urmărite sunt următoarele:

– „consilierea şi sprijinirea unităților de învăţământ preuniversitar în implementarea politicilor educaţionale naţionale;

– monitorizarea acordării burselor elevilor din învățământul preuniversitar conform OME nr. 5518 din 11.07.2024; – monitorizarea programului „Școală după școală”;

– monitorizarea acordării sprijinului „Euro 200”;

– monitorizarea acordării „Burselor școlare”;

– monitorizarea programului „A doua șansă”;

– monitorizarea implementării Programului național „Masă sănătoasă”;

– monitorizarea acordării „Tichetelor sociale”;

– consilierea şi monitorizarea unităţilor de învățământ cu elevi aflaţi în situaţii de risc educaţional, din punct de vedere al frecvenţei şcolare.”

Despre bursele școlare

Până pe 20 octombrie, școlile transmit la inspectoratele școlare județene, ISJ/ISMB, prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse, sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie, urmând ca elevii să primească bursele la data de 20 noiembrie, conform metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025.

  • Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 20 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia. 

Ordonatorii de credite ai unităților de învățământ răspund de plata la termen a burselor, conform metodologiei-cadru.

Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este: 

  • bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
  • bursa de merit – 450 lei/lună;
  • bursa de reziliență – 300 lei/lună;
  • bursa socială – 300 lei/lună;
  • bursa tehnologică – 300 lei/lună;
  • pentru mamele minore – 700 lei/lună

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii. 

Graficul inspecțiilor școlare – Inspectoratul Școlar Județean Bihor:

Notarea ritmică, caietele elevilor și legarea teoriei de practică sunt câteva aspecte urmărite de Inspectoratul Școlar Județean Covasna în cadrul inspecțiilor din anul școlar 2024-2025. Aspectele urmărite la inspecții se găsesc în scrisoarea metodică pentru cadrele didactice care predau Geografia.

Creșterea numărului inspecțiilor de specialitate la disciplinele de examen este una din măsurile propuse de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Măsura se află în raportul privind starea învățământului preuniversitar din județul Hunedoara, an școlar 2023-2024, document prezentat în cadrul ședinței cu directorii din data de 26 septembrie 2024.

În cadrul inspecției de specialitate din București se va acorda o atenție deosebită cadrelor didactice debutante sau care demonstrează aspecte deficitare în cadrul demersului didactic, potrivit ISMB.

În județul Dolj, la stabilirea graficului s-a ținut cont, printre altele, și de rezultatele la examenele de la examenul național de Bacalaureat și de la Evaluarea Națională, conform unui document publicat de inspectoratul școlar. 

Despre inspecțiile școlare

Tipuri de inspectie școlară și cine le realizează, potrivit normelor în vigoare, adică regulamentului de inspecție inspecție a unităților de învățământ preuniversitar din decembrie 2020.

„Inspecția unităților de învățământ preuniversitar se poate realiza de către:

  • Ministerul Educației și Cercetării;
  • inspectoratele școlare.

După conținutul/obiectul principal al inspecției, se disting trei tipuri fundamentale de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar: inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar, inspecția tematică și inspecția de specialitate.

  1. Inspecția școlară generală a unităților de învățământ preuniversitar reprezintă o activitate de evaluare generală a performanțelor diferitelor categorii de unități de învățământ, prin raportare explicită la politicile educaționale, scopurile și obiectivele dezirabile propuse sau la standardele asumate în funcționarea acestora. 
  2. Inspecția tematică este o activitate de evaluare sau control a/al unui domeniu particular/mai multor domenii particulare al/ale activității unităților de învățământ preuniversitar sau a/al personalului care deservește aceste instituții, în principal, a/al activității cadrelor didactice. În cadrul acestui tip de inspecție se realizează inclusiv activități de consiliere, în raport cu obiectivele concrete vizate, în direcția îmbunătățirii continue a activității unității de învățământ.
  3. Inspecția de specialitate reprezintă o activitate de evaluare a competențelor profesionale/activității profesionale ale/a cadrelor didactice la nivelul disciplinei/ disciplinelor de studiu predate sau activităților educaționale pe care acestea le susțin. Inspecția de specialitate vizează, în mod direct, calitatea activităților didactice în raport cu beneficiarii primari ai educației, respectiv antepreșcolarii, preșcolarii și elevii.

Tipurile de inspecție de specialitate sunt:

  • inspecția de specialitate curentă;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii definitivării în învățământ;
  • inspecția de specialitate realizată în vederea obținerii gradelor didactice II și I sau inspecția școlară specială;
  • orice altă formă de evaluare/control/consiliere a activității cadrului didactic în domeniul de specialitate în care este încadrat, realizată de inspectorii de specialitate la nivelul MEC sau ISJ/ISMB. Spre exemplu, inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte particulare ale activității didactice (modul de aplicare a curriculumului național, modul de realizare a evaluării curente etc.) sau inspecția de specialitate realizată în vederea verificării unor aspecte ale activității cadrelor didactice, semnalate în cadrul unor memorii, petiții, reclamații”.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Licean: Am terminat anul trecut cu media generală 10. Bursa de merit este o recompensă care ne arată că munca noastră este răsplătită / Profesor de fizică: Elevii valoroși trebuie undeva să iasă în evidență și trebuie motivați
Inspecții an școlar 2024-2025. Monitorizarea școlilor ai căror elevi au diferențe mari între rezultatele obținute la examenele naționale și cele ale evaluărilor efectuate în școală – criteriu de întocmire a graficului de inspecții al ISJ Bihor
Inspecții an școlar 2024-2025. Notarea ritmică și caietele elevilor, printre aspectele urmărite de Inspectoratul Școlar Județean Covasna
Inspecții an școlar 2024-2025. Creșterea numărului inspecțiilor de specialitate la disciplinele de examen – măsură propusă de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara
Inspecții an școlar 2024-2025. Se va acorda o atenție deosebită cadrelor didactice debutante sau care demonstrează aspecte deficitare in cadrul demersului didactic, potrivit ISMB
Inspecții an școlar 2024-2025. Profesorii cu rezultate slabe la examenele naționale sunt vizați în cadrul inspecțiilor de specialitate, potrivit ISJ Dolj
Inspecții an școlar 2024-2025. Precizările Ministerului Educației pentru profesorii care urmează să susțină inspecțiile pentru gradele didactice, definitivat, precum și inspecțiile la clasă – document

1 comment
  1. Fix ce spuneam.
    Toată lista de inspecții e despre asistență socială.

    Nimic despre educatie concretă.

    Ar trebui să se redenumească Ministerul asistenței sociale și educației intermitente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Improvizație la Ministerul Educației. Instituția stabilește prin ordin de ministru nivelul salariului pentru directorii adjuncți ai CJRAE, deși funcția nu se regăsește în anexa Hotărârii cu salariile directorilor

Salariul directorilor adjuncți din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE) și al Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE) a fost stabilit oficial, printr-un ordin…
Vezi articolul

Noile planuri-cadru pentru liceu nu pot fi implementate fără profesori, spune Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, la dezbaterea organizată de sindicate: Veți merge la ore, dacă nu reușim să vă convingem să credeți în ceea ce faceți, sigur lucrurile vor merge măcar încetinite, dacă nu – nu așa cum trebuie

Dacă profesorii nu vor fi convinși prin demersurile Ministerului Educației să implementeze noile planuri-cadru și noile programe, „lucrurile vor merge măcar încetinite, dacă nu – nu așa cum trebuie”, a…
Vezi articolul

CNE reacţionează în cazul OUG privind transportul elevilor: Decontarea se face doar pentru transportul rutier, aspect discriminatoriu pentru navetiştii cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanților

Consiliul Naţional al Elevilor reacţionează dur după apariţia în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă care prevedea decontarea transportului pentru elevi, potrivit unul comunicat primit de Edupedu.ro Redăm integral comunicatul…
Vezi articolul

Prima reacție a lui Daniel David la atacurile lui Călin Georgescu despre „cipuri” sau „Soroș”: Sunt și voi fi un adversar al ideilor dumneavoastră despre lume, pentru că eu cred că lovesc în știință și religie, deci în șansa bunăstării românilor, trezind vechiul obscurantism care ne poate menține în bizarerii, izolare și subdezvoltare

Actualul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, reacționează după o serie de atacuri pe care Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, le-a lansat la adresa sa înainte și…
Vezi articolul