Inspector școlar din județul Sălaj: Părinții nu vor să lase copiii la profesională, socotindu-se, în mod eronat, că nu-i ajută atât de mult ca liceul. Este o preconcepţie cu care ne luptăm

1.674 de vizualizări
Foto: © Industryviews | Dreamstime.com
Mulţi părinţi refuză să-şi lase copiii să meargă la şcolile profesionale, chiar dacă la absolvirea lor au asigurat un loc ce muncă bine plătit, apreciază inspectorul şcolar Cosmin Porcar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, transmite Agerpres.

„Noi ne lovim, constant, de această preconcepţie greşită că învăţământul profesional ar fi, cumva, pentru copii mai slabi la învăţătură şi de multe ori părinţii refuză învăţământul profesional pentru copiii lor. După cum ştiţi, noi avem repartizarea computerizată a copiilor care susţin evaluarea naţională. Ei sunt repartizaţi în ordinea mediilor, descrescător, după care rămân o parte nerepartizaţi – fie n-au avut opţiuni suficiente trecute, fie au note mici la evaluare, fie nu s-au prezentat la evaluarea naţională. Şi atunci, ei sunt repartizaţi în liceu şi la şcolile profesionale prin comisia judeţeană de admitere, care este o repartizare publică.

(…) În aceste şedinţe publice ne lovim de multe ori de refuzul părinţilor de lăsa copiii să meargă la profesională. Preferă să meargă la o clasă de liceu, chiar dacă nu a susţinut evaluarea sau are medie de unu sau doi. Nu vor să lase copiii la profesională, socotindu-se, în mod eronat, că profesionala nu-i ajută atât de mult ca liceul. Este o chestiune de educaţie şi o preconcepţie cu care ne luptăm şi încercăm să îmbunătăţim acest lucru, atât prin programele noastre, cât şi prin sprijinul pe care îl avem de la toţi agenţii economici cu care colaborăm”, a declarat Cosmin Porcar, marţi, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj.

Reprezentantul ISJ Sălaj a subliniat faptul că că în ultimii ani tot timpul s-a dorit o îmbunătăţire a învăţământului profesional şi tehnic la nivel judeţean, avându-se în vedere şi specificul local şi s-a dorit cât mai mult integrarea tinerilor pe piaţa muncii, mai notează Agerpres.

Prezentă la şedinţa de marţi, Olivera Iezdimir, reprezentanta unei companii multinaționale din Zalău care este unul din principalii angajatori din judeţ, a adăugat faptul că, în cazul învăţământului dual, un elev primeşte 1.000 de lei lunar, din care 300 de lei din partea statului şi 700 de lei din partea companiei, pe toată perioada cât durează studiile la profilul profesional ales. În plus, se oferă stagii de practică şi cursuri gratuite de tehnologia informaţiilor şi limba engleză.

Potrivit datelor prezentate de Cosmin Porcar, în Sălaj, în viitorul an şcolar, la clasa a IX-a vor fi 18 clase cu 432 de elevi la învăţământul profesional şi două clase cu 44 de elevi la învăţământul profesional dual.

Foto: © Industryviews | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Sigur că aceasta este percepția pt că , așa cum a spus chiar domnul inspector: copiii cu medii mari sunt repartizați la licee, iar resturile , ciurucurile, coada, este repartizată la profesionale.

    Atâta timp cât acest lucru nu se schimbă și părinți vor avea aceeași percepție: școlile profesionale sunt pt cei mai slabi din copii.

    În străinătate școlile profesionale sunt accesibile și alese atât de copiii buni cât de cei mai slabi, căci a avea o meserie este o alegere și nu „resturile de la masă”.

  2. Păi, domnule Porcar, vorbiți cu CNS să nu mai facă țșpe clase, să ne lase elevii medii și bunicei la elevi și noi să trimitem pe cei slabi la școli profesionale. Nu mai canibalizați celelalte licee, ca să mănâncă și gura noastră o pâine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, despre profesorii care lucrează mai mult de 8 ore pentru școală, inclusiv de acasă: Intră în logica de muncă suplimentară. Oamenii care stau sunt plătiți pentru opt ore, nu sunt plătiți pentru 3,6 ore. Sunt plătiți pentru 40 de ore, nu pentru 18

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii sunt plătiți pentru 40 de ore pe săptămână, nu pentru 18.…
Vezi articolul

Op Ed / Profesoara Iuliana Șerban: Intrarea noastră cea de toate zilele. Am uitat că nu avem planuri cadru noi, nici ROFUIP actualizat, că nu avem nici bani, am uitat de tot în fața gâlcevii din fața intrării în școală

S-a vorbit săptămâna trecută, cu prea multă pasiune, aș zice, despre intrări. Gândindu-se cam ce modificări și drepturi suplimentare (obligațiile sunt doar pentru maturi) ar putea adăuga Statutului lor (mă…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

OFICIAL Legile învățământului Deca-Iohannis vor fi modificate prin OUG pentru a treia oară, în doar 8 luni. Ministerul Educației anunță că organizează luni, 25 martie, prima conferință de presă susținută de Ligia Deca în Guvernarea Ciolacu

Legile învățământului preuniversitar și universitar inițiate de ministrul Ligia Deca ca parte a proiectului prezidențial „România educată“ vor fi modificate din nou, prin Ordonanță de Urgență, anunță Ministerul Educației. Instituția…
Vezi articolul

OFICIAL La concursul „Școala europeană” 2025 câștigă 80% dintre școlile participante, dacă obțin cel puțin 140 de puncte din 200 / Formularul de înscriere la concurs / Lista cu criteriile de evaluare

Școlile care promovează valorile europene și participă la programele Uniunii Europene pot obține certificarea „Școala Europeană” și premii pentru dotări, potrivit metodologiei pentru 2025 publicată în Monitorul Oficial. Ministerul Educației…
Vezi articolul