Inspectoratele școlare nu au fost consultate în privința măsurilor din Legea Bolojan, transmite un sindicat al profesorilor: Măsurile adoptate în ceea ce privește învățământul sunt nefundamentate

19.060 de vizualizări
Foto: © Hurricanehank | Dreamstime.com
Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis, într-o informare, că inspectoratele școlare nu au fost consultate în privința măsurilor referitoare la Educație din pachetul legislativ de măsuri fiscal-bugetare. Vineri, 11 iulie, „s-a derulat la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara o discuție informală având ca temă impactul măsurilor fiscal-bugetare preconizate de Guvernul României în domeniul educației.”
  • Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, luni, 7 iulie, pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, supranumită Legea Bolojan.

Conform SIP Hunedoara, măsurile adoptate în ceea ce privește învățământul sunt nefundamentate: „Nici măcar instituțiile abilitate să furnizeze date reale asupra învățământului preuniversitar, precum inspectoratele școlare, nu au fost consultate.”

„Concluzia pe care ne încumetăm să o desprindem (și în baza informațiilor dobândite în cursul discuțiilor) este că situația reală din sistemul educațional nu este cunoscută, iar măsurile adoptate în ceea ce privește învățământul sunt nefundamentate, lipsind orice studiu de impact al acestora (nici măcar instituțiile abilitate să furnizeze date reale asupra învățământului preuniversitar, precum inspectoratele școlare, nu au fost consultate)”, se arată în documentul sindicatului.

Despre norma didactică din Legea Bolojan

Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar vor avea incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, potrivit pachetului legislativ care modifică Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Această măsură se aplica din toamnă și până la începutul anului școlar 2029-2030.

Documentul prevede că profesorii care predau elevilor de gimnaziu și de liceu vor avea norma didactică de predare de 20 de ore, adică vor fi 2 ore în plus. De asemenea, norma didactică va crește cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I şi care desfăşoară activitate de mentorat, ajungând la 18 ore.

Tot din toamnă, norma didactică crește cu două ore și pentru profesorii din învățământul special. Aceștia vor avea 18 ore pe săptămână de predare-învățare-evaluare, nu 16 ca în prezent.

Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, după cum se arată în document. În prezent, norma pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori este de 24 de ore pe săptămână.

Miercuri, 2 iulie, premierul Ilie Bolojan a anunțat că propune creșterea normei didactice pentru profesorii din învățământului preuniversitar cu 2 ore pe săptămână.

„Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce aveam azi în învățământul preuniversitar și universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la scoală sau în școală, în loc de 18 ore va preda 20 (n. red în mediul preuniversitar), în loc de 16 va preda 18 (în mediul universitar)”, a spus premierul Ilie Bolojan în conferința de presă de miercuri în care a anunțat pachetul de măsuri fiscale.

Joi, 26 iunie, ministrul Daniel David a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că norma didactică va crește:

„Cele două probleme majore sunt: 1 – norma: în programul de guvernare este ideea că în zona preuniversitară trebuie să creștem norma; 2 – bursele atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Care vor fi deciziile finale? Nu știm încă. Adevărul este că încă discutăm. Astăzi discutăm, mâine discutăm, dar, cu siguranță, aceste două schimbări se vor face. Nu vă pot spune încă cum, în ce formă exact, dar vă pot spune principiile după care eu lucrez în aceste discuții, inclusiv cu colegii mei din guvern, cu ministrul de finanțe, cu premierul.”

Pe 23 iunie, Daniel David a anunțat, printr-un mesaj transmis cu ocazia preluării unui nou mandat de ministru al Educației și Cercetării, că va propunere ca norma didactică să poată să fie crescută cu maximum 2 ore:

  • Voi propune ca valorile stabilite prin lege să poată să fie crescute cu maximum 2 ore, printr-o metodologie a ministerului, în funcție de diverse criterii (ex.: cât de fragmentată este norma, mediul de lucru, vechimea, numărul de copii cu CES din clasă etc.), pe care le voi discuta și cu partenerii de dialog social. (…)”
Ce mai prevede Legea Bolojan

Pachetul legislativ de măsuri fiscal-bugetare modifică semnificativ cadrul legal pe o serie de domenii, inclusiv în educație și cercetare. Efectivele maxime de elevi per clasă sunt majorate cu până la 6 elevi față de limitele anterioare:

  • gimnaziu: până la 28 elevi/clasă,
  • liceu: până la 30 elevi/clasă,
  • învățământ primar: până la 24 elevi/clasă.

Unitățile de învățământ de stat vor avea personalitate juridică doar dacă ating praguri mai mari de elevi:

  • cel puțin 500 de elevi sau 250 de preșcolari,
  • 200 de antepreșcolari în cazul creșelor.

Reorganizarea rețelei școlare este lăsată la latitudinea Ministerului Educației și Cercetării, care trebuie să emită un ordin în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii cu noile reguli după care școlile.

Foto: © Hurricanehank | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sindicat al profesorilor: Din cele 51 de școli din mediul rural din județul Hunedoara, 49 își pierd personalitatea juridică, în contextul aplicării Legii Bolojan / Școlile vor avea personalitate juridică doar dacă ating praguri mai mari de elevi
Daniel David, despre norma didactică de predare: În medie, este o creștere de la 3,6 la 4 ore pe săptămână, 24 de minute pe zi. Tot ne aflăm sub media a ceea ce există în țările Uniunii Europene
Legea Bolojan, forma completă pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament. Ce prevede legea fiscal-bugetară pentru școli, universități și cercetare
Nu știm dacă posturile pe care colegii noștri vor da concursul de Titularizare mai sunt disponibile, spune Cornelia Popa Stavri, FSLI: Luăm în calcul nedeschiderea anului școlar / Avem semnale din țară că foarte mulți directori își vor depune demisia
Învățătoare, la protestul din fața Parlamentului: Știți care este programul unui elev? La casa a IV-a avem 3 zile cu 6 ore. Dacă eu mai am încă 2 ore pe remedial, înseamnă că toată săptămâna se duce pe 6 ore

18 comments
  1. După cum vedem aici, dar și la alte articole de pe site, pentru postaci sunt bani!! Pentru învățământ nu,….. Trist!

  2. Inspectoratele sunt pline de indivizi care taie si spanzura, ocupa posturi doar pe pile, isi trimit cunostintele pe toate posturile disponibile, astfel incat un om cu adevarat pregatit nu are nicio sansa. De fiecare data cand mergi la inspectorat, trebuie sa ai sarsanaua pregatita, ca sa nu mai zic de atitudinea inspectoratelor fata de personalul din scoli…. sa ai capul plecat, sa executi fara sa pui intrebari, esti privit ca ultimul prost cand ai curaj sa ceri lamuriri si esti puternic incurajat sa inchizi gura.

    1. Perfect 👌
      As completa ceea ce ati spus cu AROGANTA acestor pseudo-profesori, cu studii pe la scoli private,detinatorii adevarului absolut.
      Daca iti asumi reclamatiile, ramai pe drumuri.
      Daca faci reclamatii pentru clasamente aranjate pe la olimpiade ti se spune ca ai cumparat certificatele ?????,copilul tau nu este asa cum il considèri tu,bla bla.
      In toate ISJ- urile sunt oameni de peste 20 de ani, care au fost rotiti in institutie pe posturi diferite,ba pe specialitate,ba pe resurse, inspector adjunct si de la capat.Cu ce realizari se lauda acesti oameni? Ce a ramas in urma lor? Sa numeasca ceva concret lasat in urma.
      Eu vreau sa stiu de ce doar pentru prosti sunt concursurile pentru post,iar ei sunt numiti?

  3. Nu cred ca le va fi usor(in curand..)si celor din inspectorate…
    Colegial trebuie tratat subiectul,schimbarile aplica in toate structurile…

  4. Încumetați-vă, inspectori, dar nu stă nimeni acum să fundamenteze, că n-am votat să stăm pe loc. Ne vedem în justiție pentru incompetența dumneavoastră și discriminare. Hai cu responsabilizarea, minister!

  5. Inspectoratele trebuie desfiintate!!
    Ar fi economie de la buget!Chiar nu au nici un rost!!!
    Sper sa realizeze cineva din minister!

  6. ce să mai consulte inspectoratele ??? Era vorba să le DESFIINȚEZE, oare de ce mai durează atâta? Si așa, e o structură absolut parazitară ale căror atribuții por fi preluate liniștit de profesorii din teritoriu (metodiști, responsabili de cercuri, …)

  7. Inspectoratele școlare trebuiau desființate demult. Eu am o colegă inspector, care nu am văzut-o niciodată în școală să își țină orele.

    1. mihai voda, tu esti din categoria ” pe care”… esti doar un lipitor de afise, agramat. 🐷🐷😂😂

  8. Probabil le desființează în curând. Nu e nevoie de inspectorate. Exista minister și fiecare școală va comunica direct cu Ministerul. În felul asta mai face guvernul o economie la buget. Ii concediază pe inspectori și gata. Până la urmă și profesorii pot fi concediați. Face Ministerul un program și toate clasele se conectează online și le preda Inteligenta artificiala. Iată încă o economie la buget.

    1. Daaa!… Spre exemplu, un rezumat al romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ar suna astfel: „Toma Alimoș o iubește pe Ileana care îl înșeală. De aceea pleacă în război și nu se mai întoarce.” etc., etc., etc. …

  9. Unii vor sa existe clase cu 8 copii,școli cu 50 de elevi, profesori,directori,secretar să-si țină posturile calde . Gata cu risipa,pe lângă salarii se plătește si curent,căldură. Profesorii din orașe stau cu clasele pline 25-30 de elevi si nu au alte salarii!

  10. Noul pachet legislativ pentru învățământ e foarte promițător, dur, ferm, motivat și de dezastrul din educație. Nu và lăsați influențați, nu dați un pas înapoi!! Nu au fost consultate inspectoratele? Haida de! Care inspectorate? Nu au pic de inițiativă pentru bunà educație. Sunt acolo piloșii precum și cei slabi la catedră! Dà, Doamne, scolii românești numai DOMNI TRADAFIR!!!!!

  11. ei nu se consulta cu nimeni…dărâmă cu buldozerul….vom reface ce demolează ăștia acum in multi ani…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Continuarea școlii în siguranță, cu măsuri la nivel de școală, nu generalizat la nivel național – cerută de organizația Romanian Business Leaders, într-un apel către „cei care pot să oprească măcelul de azi, când a mai murit un sat”

„Continuarea educației copiilor în condiții de siguranță, cu măsuri la nivel de școală pe baza de statistică particulară a școlii, nu generalizat la nivel național” se numără printre cererile organizației…
Vezi articolul

Părinții, obligați să citească și să respecte Regulamentul de ordine interioară al școlii. Școlile, obligate să îl publice și online după ce îl actualizează în prima săptămână de cursuri

Începerea noului an școlar vine cu o cerință obligatorie pentru părinți: să citească regulamentul de ordine interioară și să se asigure de respectarea lui, potrivit Regulamentului-cadru de organizare și funcționare…
Vezi articolul

Poziția Federației Comunităților Evreiești din România cu privire la amânarea cu doi ani a introducerii disciplinei „Istoria evreilor și a Holocaustului”: Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, este fundamental greșită / O nouă șansă ratată. De data aceasta, cu intenție

„Decizia Ministrului Educației, Ligia Deca, de a permite amânarea cu doi ani a momentului când va începe, teoretic, predarea disciplinei “Istoria Evreilor. Holocaustul” este fundamental greșită. Modul în care s-a…
Vezi articolul

Măsuri disciplinare mai „stricte” în școli, incluse în noul Statut al elevului și în noul ROFUIP, anunță secretarul de stat Florian Lixandru / Noile regulamente ar trebui să fie gata până pe 2 mai, potrivit Ministerului Educației

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că noul Statut al elevului și noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP) vor conține „măsuri…
Vezi articolul

Anunț comun al Ministerului Educației și al sindicatelor din preuniversitar FSE „Spiru Haret” și FSLI, după prima întâlnire în contextul grevei profesorilor: Creșterile salariale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă, deci nu pot fi negociate cu Ministerul Educației

Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă și nu pot fi negociate cu Ministerul Educației, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul