Institutul „Elie Wiesel”: Președintele Nicușor Dan are nedumeriri nu numai despre diverse organizații, ci și cu memoria persoanelor condamnate pentru crime de război / Cazul străzii care poartă numele lui Mircea Vulcănescu, declarat criminal de război prin sentință definitivă

855 de vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
În 2023, Institutul „Elie Wiesel” a solicitat primarului Bucureștiului „să promoveze o hotărâre de Consiliu General pentru respectarea OUG 31/2002 și redenumirea străzii Mircea Vulcănescu. Nu am primit răspuns și am chemat în judecată, contencios administrativ, primăria și consiliul. Instanța de fond a decis că administrația locală trebuie să redenumească strada. Numai că primarul și consiliul au făcut recurs. Apelul este în toamna acestui an”, a declarat pentru G4Media directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, Alexandru Florian, care adaugă: „Prin urmare, președintele României are nedumeriri nu numai despre diverse organizații, ci și cu memoria persoanelor condamnate pentru crime de război”.

Recent, în calitate de președinte al României, Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională împotriva unei legi adoptate de parlament care înăsprește pedepsele prevăzute de OUG 31/2002 pentru infracțiuni ca negarea Holocaustului, apologia criminalilor de război condamnați sau propaganda și apartenența la organizații fasciste sau legionare. Curtea a respins în unanimitate sesizarea, dar președintele Dan a anunțat că va retrimite legea în parlament pentru o nouă deliberare.

Ordonanța de Urgență 31/2002 prevede:

Articolul 12.

Se interzice ridicarea sau menținerea în locuri publice, cu excepția muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid contra umanității și de crime de război.

Articolul 13.

(1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice.

(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor organizații, cu sau fără personalitate juridică.

„De asemenea, în sectorul 2 se afla încă un bust al lui Mircea Vulcănescu. Administrația locală nu a reușit să încheie procedurile pentru a se respecta OUG 31/2002. Amintesc cu acest prilej că liceul economic, administrația locală sector 4 și ministerul educației au încheiat procedurile de redenumire a instituției de învățământ denumită Mircea Vulcănescu” mai spune Alexandru Florian.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


You May Also Like

UPDATE Mama aflată în greva foamei de cinci zile, în fața Ministerului Educației, a fost internată la Spitalul Universitar, apoi a reluat protestul. Reacția părintelui față de răspunsul MEC: Este profund dezamăgitor ca o instituție obligată să aplice legea alege, în continuare, să o relativizeze / Îmi reprezint fiica, un copil aflat în sistemul public de educație, nu într-un experiment

La cinci zile de la declanșarea grevei foamei în fața Ministerului Educației și Cercetării, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von…
Vezi articolul

Întâlniri cu specialiști ai Agenției Spațiale Europene (ESA), curs despre știința primului ajutor și atelier de jurnalism științific- câteva dintre activitățile de la Bucharest Science Festival, care începe miercuri și la care pot participa și profesori

Bucharest Science Festival se desfășoară în mai multe locații, timp cinci zile: între 28 septembrie și 2 octombrie, vor fi expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare,…
Vezi articolul

OFICIAL Restaurație la BAC, în an electoral: Ministerul Educației desființează corectarea încrucișată între județe a lucrărilor de la Bacalaureat, introdusă pentru reducerea fraudelor, și elimină obligativitatea ca profesorii corectori să fi fost formați

Regulile oficiale stabilite pentru Bacalaureatul din vara anului 2020 și publicate în Monitorul Oficial sunt marcate de 2 schimbări majore, esențiale pentru corectitudinea notelor obținute în final de elevi: Ministerul…
Vezi articolul

Cele trei condiții cerute de Federația Asociațiilor de Părinți, la eliminarea pragului de închidere a școlilor: Toți elevii și angajații din învățământ să fie testați săptămânal, cine refuză face școală online, ministerul să asigure infrastructura pentru predare hibridă

Toți elevii și angajații din învățământ să fie testați săptămânal, cei care refuză să facă școală online, ministerul să asigure infrastructura pentru predare hibridă, acestea sunt cele trei condiții solicitate…
Vezi articolul

Ministerul Sănătății: Copiii trebuie să evite locurile de joacă aglomerate / Dovezile curente sugerează că noul coronavirus poate rămâne pe suprafețe din diferite materiale pentru ore și chiar zile

Ministerul Sănătății precizează că dovezile curente sugerează că noul coronavirus poate rămâne pe suprafețe din diferite materiale pentru ore și chiar zile și, de aceea, copiii trebuie să evite locurile…
Vezi articolul