Întâlnire a ministrului Muncii, Marius Budăi, cu sindicatele din Educație astăzi, la ora 14:00, anunțată de reprezentanții FSE

[jp_post_view]
Marius Budai /Foto: gov.ro
A doua săptămână de grevă începe cu o întâlnire a Ministrului Muncii, Marius Budăi, cu liderii sindicatelor din educație la ora 14:00, după ce în primele 5 zile părțile nu au ajuns la niciun acord pe solicitările inițiale. Întâlnirea de la ora 14:00 a fost anunțată de reprezentanții FSE, dar și de purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă, Dan Cărbunaru, pe 28 mai, fără a preciza ora.

„Mâine începe dialogul Guvernului, prin intermediul ministrului muncii, cu toate categoriile sindicale, începând cu educația, va continua cu cei din sistemul sanitar, cu cei din transporturi, cu toți, astfel încât miercuri, la ședința de Guvern, să poată avea loc o discuție, o analiză în interiorul Executivului privind formula optimă cu privire la salarizarea în sistemul bugetar”, a declarat Dan Cărbunaru.  

Acesta a anunțat că Guvernul va acorda primele de 2.500 de lei pentru cadrele didactice și 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, deși acestea au fost respinse vehement de protestatari. 

Liderul sindical Marius Nistor, FSE a avut o reacție la anunțul Guvernului: „Să coboare marți în stradă, să se uite în ochii profesorilor și să le spună ce ne spun nouă. Nu stăm cu mâna întinsă, este vorba de statutul nostru, este vorba de demnitate. Când s-a ridicat o țară întreagă, de la cea mai mică școlă din rural până la cele mai titrate colegii, iar tu tot nu înțelegi fenomenul, înseamnă că nu ai ce căuta acolo”.

Sindicatele au obținut, în ultima zi a săptămânii, aprobarea unei ordonanțe de urgență prin care, de luna viitoare, toți angajații bugetari din România ale căror funcții figurau pe Anexa 8 a Legii 153/2017 să primească salariile din grila respectivă. Pentru acești angajați însemnă o creștere de până la 10% a salariilor de bază, iar Guvernul a anunțat că 55.000 dintre cei vizați lucrează în Educație. 


5 comments
  1. Vine el, șmecherul, Budăi, om cu carte, să-i îmbrobodească pe profesori. Are omul tehnicile lui, apreciate de ,,d-l președinte” ciolacu. Doi analfabeți!!

  2. RUSINE tuturor guvernantilor , tuturor ministrilor analfabeti , plagiatori , corupti si manipulatori de situatii si suflete .
    SA NU SE LASE NICI UN COLEG . LUPTATI PANA LA CAPAT , luptati pentru ce ne apartine , DREPTUL LA BINE ! 6000 lei nu 4000 lei. NET .
    IN stada toti , sa nu mai scape nici ” o inalta fata de DEMNITAR fara DEMNITATE ”
    R.Murrow ”O națiune de oi naște un guvern de lupi

  3. Dacă cu pensionarii au făcut ce au vrut, de data aceasta nu mai merge. Acest analfabet trebuie pus la punct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevilor din toată țara le va putea fi evaluată postura prin programul #StaiDrept / 24% dintre elevii de clase primare au dureri de spate și doar 30% stau corect în bancă, arată evaluarea din primul an

Elevilor din toată țara le va putea fi evaluată postura prin programul #StaiDrept, anunță Asociația KinetoBebe, printr-un comunicat de presă. Evaluările realizate timp de un an în rândul a aproape…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ au cerut Ministerului Educației să transmită inspectoratelor și școlilor că la calcularea cuantumului indemnizației de concediu de odihnă se ia în considerare și indemnizația pentru titlul de doctor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au solicitat Ministerului Educației să transmită inspectoratelor și școlilor că la calcularea cuantumului indemnizației de concediu de odihnă…
Vezi articolul

OFICIAL Ordinul cu noile reguli de prezență fizică la școală în scenariul roșu, publicat în Monitorul Oficial. Pentru jumătate din elevii înmatriculați în clasele din anii terminali, care nu vin la școală fizic, nu sunt obligatorii cursurile online

Pentru jumătate din elevii înmatriculați în clasele din anii terminali, care nu vin la școală fizic, nu sunt obligatorii cursurile online, potrivi noului ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății…
Vezi articolul

Webinar gratuit pentru profesorii de fizică din țară, despre modelul celor „5E” în proiectare activităților de învățare. Fizicianul Cristian Presură și profesoarele Daniela Berchez și Aneta Mihalcsik – printre vorbitori

Profesorii de fizică interesați să îmbunătățească abordarea didactică prin metode interactive pot participa luni, 24 februarie 2025, de la ora 18:00, la un webinar gratuit despre Modelul celor „5E” –…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea de la Guvern: Am solicitat astăzi, foarte clar, să fie amânată creșterea normei didactice cu cel puțin un an. Potrivit simulărilor făcute, înseamnă dezastru. Și nu folosesc cuvinte mari

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, în legătură cu creșterea normei didactice pentru profesori, că „am solicitat astăzi, foarte clar, ca această măsură să fie amânată…
Vezi articolul