INTERVIU Definiția partidului extremist și comportamentul acestuia, explicate de profesorul Florin Muller: Partidul extremist își mobilizează toate resursele pentru a stigmatiza presa critică la adresa sa prin atribute precum „antinațională”, „antiromânească”, „vândută străinilor”

Care este definiția unui partid extremist și cum îl putem recunoaște? Cum se raportează acesta la instituțiile statului și cum se raportează la presă? Sunt întrebări pe care EduPedu.ro le-a pus istoricului și profesorului universitar Florin Muller, de la Universitatea din București, specializat în dinamica politico-ideologică a fascismului și comunismului în Europa secolului XX și istoria Contemporană a României. El a explicat că „cele mai toxice și agresive” partide extremiste din istoria României au fost: la extrema stângă – Partidul Comunist din România, iar la extrema dreaptă – Mișcarea Legionară. De asemenea, dacă ar fi să punctăm principalele caracteristici ale unui partid extremist, atunci avem: „autohtonismul, antioccidentalismul, antisemitismul (uneori mascat din considerente de strategie politică), lipsa programelor economice sustenabile, mizele culturaliste ale luptei politice”.

Referitor la relația pe care un partid extremist o are cu presa, Muller a răspuns că „în cazul criticii construite de presă la adresa partidului extremist, acesta își mobilizează toate resursele pentru a stigmatiza presa prin atribute precum ‘antinațională’, ‘antiromânească’, ‘vândută străinilor’. Nu se recunoaște acestei prese efortul pentru stabilirea obiectivității sau adevărului, cât ipostaza acesteia de instrument de propagandă al unor grupuri ‘oculte’, ‘antinaționale'”.

EduPedu.ro: Cum arată și ce înseamnă un partid extremist?

Florin Muller: Un partid extremist este un partid care construiește ideologic o imagine radical negativă asupra sistemului politic de tip democratic, exagerând orice disfuncționalitate reală, dar mai ales imaginară, a acestuia; pentru un partid extremist, sistemul democratic, în integralitatea sa, este „viciat” de acțiunea „dizolvantă”, „antinațională” a elitelor politice și culturale; aceste elite ar acționa, în concepția partidului extremist, în mod deliberat împotriva „voinței naționale”, care ar fi nereprezentată sau subreprezentată în Parlament.

Critica integrală a sistemului democratic nu împiedică acțiunea cinică a partidului extremist de a se folosi de întregul cadru de libertate asigurat, legislativ, instituțional și material, de către democrație, pentru a duce lupta, de multe ori cu aparențe legale, împotriva democrației.

Partidul extremist asimilează rapid probleme stringente ale societății, propunând și promovând soluții în cheie conservatoare, ostile societății deschise; partidul extremist este fățiș împotriva organismelor transnaționale (de regulă ale Uniunii Europene) pe care le consideră că falsifică ”spiritul național” și ”tradiția”.

Autohtonismul, antioccidentalismul, antisemitismul (uneori mascat din considerente de strategie politică), lipsa programelor economice sustenabile, mizele culturaliste ale luptei politice ar fi alte caracteristici ale partidului extremist.

EduPedu.ro: Cum se raportează la instituțiile statului un partid extremist?

Florin Muller: Partidul extremist poate concentra critica radicală asupra unei instituții a statului și a sistemului democratic, supralicitând sau inventând lipsa de „voință de acțiune”, „corupția”, „individualismul”, absența „spiritului național” al diverșilor politicieni care ocupă funcții în stat. De regulă sunt alese exemple cu un nivel general de acord negativ al societății, tocmai pentru a asigura succesul mesajului politic extremist.

Partidul extremist nu propune o soluție reală, validă a unor probleme existente, cât se erijează în postura unui justițiar voluntarist, expeditiv și radical, pe gustul multor segmente sociale. Procedurile expeditive, de multe ori extralegale, stigmatizarea, în cheie morală, a clasei politice în ansamblul ei, substituirea justiției „de stat” prin justițiarismul radical-popular țin de ideologia și practica partidului extremist.

Edupedu.ro: Cum se raportează la presă un partid extremist?

Florin Muller: Presa din sistemul democratic poate fi un aliat sau un dușman în funcție de raportarea acesteia la partidul extremist. În cazul criticii construite de presă la adresa partidului extremist, acesta își mobilizează toate resursele pentru a stigmatiza presa prin atribute precum „antinațională”, „antiromânească”, „vândută străinilor”. Nu se recunoaște acestei prese efortul pentru stabilirea obiectivității sau adevărului, cât ipostaza acesteia de instrument de propagandă al unor grupuri „oculte”, „antinaționale”.

Edupedu.ro: Ce partide extremiste au existat în România și care au fost cele mai toxice și agresive?

Florin Muller: Dacă recunoaștem existența polilor politici, atunci cele mai toxice și agresive au fost, la extrema stângă, Partidul Comunist din România, iar la cel de extremă dreaptă Mișcarea Legionară. Ostilitatea acestora față de sistemul democratic, capitalism, erau elemente comune; sunt însă și o serie de caracteristici care le diferențiază, cum ar fi prezența antisemitismului virulent în cazul Mișcării Legionare, respectiv ura față de cadrul politic și național al României constituit în 1918, prin etapele succesive ale Unirii.

Între cele două radicalisme nu au existat numai raporturi antinomice, Mișcarea Legionară, prin conducătorul ei, Corneliu Zelea Codreanu, sprijinind luptele greviste din februarie 1933, iar în anii 70-80 profilându-se o recuperare, de către regimul Nicolae Ceaușescu, a unor elemente ale radicalismului legionar, putându-se vorbi, măcar ca ipoteză de lucru, despre prefigurarea unui ”criptofascism” în interiorul sistemului comunist românesc.

Edupedu.ro: Există, în prezent, în România, partide care să se încadreze în acest șablon extremist?

Florin Muller: Exact sub forma în care a existat Mișcarea Legionară, Liga Apărării Naționale Creștine sau Partidul Național Creștin în perioada interbelică, nu mai putem vorbi despre un partid actual care să se încadreze, în totalitate, în acest șablon.

Există însă forțe politice și grupuri culturale, din fericire marginale, care imită tehnici politice și discursuri ideologico-culturale cu potențial de mobilizare radicală cu rădăcini în interbelic. Forțele extremiste actuale se adaptează temelor prezentului, mizelor generate de fracturi existe în societatea democratică, forțe ce propun substituirea procedurilor democratice de rezolvare a acestora soluții expeditive, justițiare, cu impact psihologic.

De multe ori, hiperactivismul public al liderilor forțelor extremiste ascunde chiar slăbiciunea electorală și lipsa totală de soluții pragmatice. Transferul mizelor politice într-un discurs culturalist, cu accente militante, religioase, poate crea probleme partidelor democratice, mai puțin interesate sau incapabile să poarte polemici pe acest teren. Anticorpii față de radicalism pot veni exclusiv din competiția politică, pentru prevenirea eroizării radicalismului politic și a liderilor săi.

__________

Profesor doctor Florin Muller predă la Facultatea de Istorie a Universității din București și este specializat în:

istoria contemporană a României (1918-1989)
dinamica politico-ideologică a fascismului și comunismului în Europa secolului XX
istoriografie și teoria istoriei

Foto: © Vtt Studio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.