Interzis la școală pentru elevii și profesorii cu afecțiuni cronice sau care locuiesc cu bolnavi cronici ori cu persoane de 65 de ani și peste, în perioada 2-12 iunie

22.579 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Elevii și profesorii cu afecțiuni cronice sau care locuiesc cu bolnavi cronici ori cu persoane peste 65 de ani au accesul interzis la școală în perioada în care se vor desfășura pregătirile pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

În setul de 9 recomandări există și această interdicție, valabilă pentru perioada redeschiderii școlilor, între 2 și 12 iunie 2020:

„La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.”

”Elevii prevăzuți la punctul 2 vor benefica de o formă de pregătire alternativă,” specifică regulamentul. Conform declarațiilor din ultima perioadă, pregătirea alternativă ar putea consta în predarea online sau în urmărirea lecțiilor online.

Secretarul de stat Luminița Rodica Barcari a declarat pe 29 aprilie că “începând cu data de 2 iunie, pe o perioadă de două săptămâni, se vor realiza doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale [la școală]. Nu sunt obligatorii. În primul rând ne-am gândit la copiii care nu pot, din diferite motive, să intre online cu profesorii lor. Dacă cei care au posibilitatea să urmărească online…, ei pot rămâne acasă și pot urmări aceste lecții online“.

Contactată de Edupedu.ro, Luminița Barcari a declarat că “fiecare unitate de învățământ va organiza activitatea din perioada 2-12 iunie, în funcție de resursele materiale (dotare IT), disponibilitatea fiecărui cadru didactic care susține activitatea și de solicitările elevilor din grupul țintă“.

Oficialul a precizat că lecțiile pe care profesorii le vor susține la școală pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a este “de preferat” ca atunci când sunt transmise online pentru colegii de clasă să fie “prin intermediul platformelor educaționale și nu al rețelelor sociale“.

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com


3 comments
  1. Exprimare neclara, ambigua, ca de obicei- profesorul care locuieste in casa cu un parinte cu boli grave cronice nu are voie.OK, si la scoala cine lucreaza cu elevii din anii terminali ? Acela e dat afara , pt ca nu poate preda decat on-line? Nu, se va duce si la scoala sa predea, sacrificandu-si familia , nimic nou sub soare.

  2. Deci la examen le este PERMISA PARTICIPAREA!

    Vedeți cum va exprimați! E un site numit EDUPEDU.

  3. Si daca sunt bolnav cronic si am si bolnav cronic acasa, de ce ar trebui sa fiu obligat sa merg sa inchei medii fizic in aceeasi perioada??? Eu nu sunt om? Eu nu traiesc cu vina ca pot contamina bolnavul cronic de acasa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate simulare BAC 2025 Chimie. Doar unul din cinci elevi a scris ecuația reacției care are loc în acumulatorul cu plumb / Jumătate nu au știut doi factori care duc la denaturarea unei proteine

La simularea examenului de Bacalaureat 2025, proba scrisă de Chimie organică, cei mai mulți elevi au obținut punctaj maxim la itemii de alegere unică și la exercițiile care presupuneau recunoașterea…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian: Subiectele de la ştiinţe socio-umane şi ȋn special cele de logică nu reușesc să verifice atingerea de către elevi a competenţelor. Trebuie să ȋncetăm să facem lucrurile aşa / Elevul a ajuns să nu vrea să ştie şi să poată, ci doar să ia bacul şi să scape mai repede

Subiectele date la Bacalaureat, la disciplinele socio-umane, nu verifică exact ceea ce ar trebui să verifice: atingerea competențelor de către elevii care au parcurs liceul. Asta susține profesorul Doru Căstăian,…
Vezi articolul

UPDATE Rezultatele inițiale de la Bacalaureat vor fi publicate luni, 3 iulie / Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise electronic în aceeași zi până la ora 18 – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Bacalaureat 2023 vor fi afișate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice…
Vezi articolul