„Întreaga comunitate de studenți să iasă în stradă” pe 29 septembrie, la București – apel al Alianței organizațiilor studențești, ANOSR, la protest față de măsurile de austeritate

2.511 vizualizări
studenti ANOSR
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere „întregii comunități de studenți” să protesteze pe 29.09.2025, la București, pentru a-și exprima nemulțumirile față de „atitudinea ignorantă a decidenților” și măsurile de austeritate din Legea Bolojan.

ANOSR spune, într-un comunicat de presă transmis marți, că manifestația de lunea viitoare este programată să aibă loc la ora 16.00, în Piața Victoriei.

Potrivit organizației, „bu ne vom opri din a ne spune public nemulțumirile și așteptăm toată comunitatea studențească să iasă cu noi în stradă în 29.09.2025 pentru a face același lucru”.

Protestele studenților au fost anunțate inițial pe 17 septembrie.

Comunicatul ANOSR, integral:

ANOSR face apel la întreaga comunitate de studenți să iasă în stradă în 29.09.2025 în București

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) face apel la întreaga comunitate de studenți să iasă în stradă, în București, pe data de 29.09.2025, și să își exprime nemulțumirile, începând cu ora 16:00, în Piața Victoriei, ca reacție la atitudinea ignorantă a decidenților față de toate acțiunile prin care studenții au încercat să transmită guvernanților că prevederile Legii nr. 141/2025 și O.U.G 156/2024 afectează negativ calitatea actului educațional și restrâng accesul beneficiarilor direcți la educație.

ANOSR a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanților de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesați precum studenții, cadrele didactice și elevii, dar și ignoranța arătată față de toate acțiunile prin care studenții au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar și al fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar și că acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenții le au pentru continuarea parcursului educațional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învățătură este un drept garantat de Constituția României.

Am subliniat în repetate rânduri faptul că tăierea facilităților de transport, urmată de tăierile din fondul de burse, au un impact economic infim, însă produc efecte negative din punct de vedere social care afectează, în special, studenții aflați în situații socio-economice vulnerabile. Aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească și să încurajeze studenții care nu își permit să se întrețină la studii să abandoneze sistemul de învățământ superior, fenomen pe care România și-a asumat că îl va combate.

Nu ne vom opri din a ne spune public nemulțumirile și așteptăm toată comunitatea studențească să iasă cu noi în stradă în 29.09.2025 pentru a face același lucru. Ne-am săturat să nu fim consultați, să nu conteze ceea credem și spunem și să ne lovim de ignoranță și aroganță.

Save the date: 29.09.2025”


2 comments
  1. Ati uitat asa repede pe cine ati votat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șase candidați, inclusiv actualul rector Tudorel Toader, s-au înscris în alegerile pentru conducerea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – concurență-record în rândul principalelor universități din țară

Tudorel Toader, cel care a ocupat funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) în ultimele două mandate, are concurență puternică în alegerile pentru următorul mandat: alți…
Vezi articolul

BREAKING Cîmpeanu propune public unei companii private să îi testeze pe toți elevii din clasele I-XI, fără cei de-a VIII-a, la limba română, matematică și istorie, cerându-le partenerilor sociali să discute în câteva ore ordinul de ministru care prevede asta. Testarea „pilot” s-ar face prin parteneriat, nu prin licitație publică, în perioada 30 mai-10 iunie

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a venit cu o propunere pentru evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele…
Vezi articolul

Nota la purtare să fie legată de admiterea la liceu și la facultate, susține liderul sindical Marius Nistor: Dacă te afectează când trebuie să treci la liceu, atunci o să te gândești de zece ori mai bine

Nota la purtare „să fie legată de admiterea la liceu și de admiterea la facultate”, a propus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, pentru reducerea violenței școlare,…
Vezi articolul