Întrebarea suplimentară a PSD în referendumul de la București a fost votată de Consiliul General al Capitalei. Oamenii vor fi întrebați dacă sunt de acord ca Primaria să finanțeze și deruleze un program de educație pentru sănătate și combaterea drogurilor în școli

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com – Universitatea din București
Bucureștenii vor decide pe 24 noiembrie dacă vor un program care să se ocupe de combaterea drogurilor în toate școlile din Capitală, după ce întrebarea propusă de consilierii PSD va apărea pe buletin, a decis Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de luni.

Mai exact, întrebarea suplimentară a PSD în referendumul programat în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale a fost votată „pentru” de 45 de consilieri local, cu un vot împotrivă și trei abțineri, scrie Digi24.

Localnicii vor fi întrebați – pe lângă cele două întrebări referitoare la modul de alocare a bugetului pentru primăriile generală și cele de sectoare și modul în care Primarul General acordă autorizații de construcții – dacă sunt de acord ca municipalitatea să finanțeze și implementeze un program de educație pentru sănătate și combaterea drogurilor în școli.

Iată cele trei întrebări la care vor răspunde bucureștenii:

  • Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? (sursa)
  • Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului? (sursa)
  • Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București? (sursa și amendament)

„Consilierii generali de la PSD au propus o a treia întrebare care a fost votată de celelalte partide politice, legată de înființarea de către Primăria Capitalei a unei structuri care să se ocupe de problematica drogurilor în Municipiul București.

E o problemă evidentă foarte importantă pentru bucureșteni, cu atât mai mult ea justifică necesitatea ca bugetul Municipiului București să fie mai mare decât cel de subzistență pe care-l are de ani de zile”, a spus primarul Nicușor Dan după ședința de Consiliu General (CGMB), conform Digi24.

Amintim că, zilele trecute, în susținerea inițiativei, social-democrații au atras atenția că „unul din trei copii care învaţă în Bucureşti spune că, în şcoala lui, consumul de droguri e o problemă”, citând un sondaj al Prefecturii București. De asemenea, vârsta consumatorilor de substanțe interzise a ajuns până la 10-11 ani, potrivit Ministerului de Interne.

În 2023, peste 400 de tineri au fost internați la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, iar în primele trei luni din 2024, numărul acestora a depășit 100, conform unui comunicat al PSD București de săptămâna trecută.

În fața acestor date, consilierii inițiatori au susținut că există semnale multiple privind consumul de droguri în rândul elevilor, însă mulți dintre aceștia nu ajung în atenția autorităților.

„Avem nevoie de implicarea autorităţilor locale, în special a Primăriei Capitalei, dar şi de investiţii serioase pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor şi pentru a informa elevii cu privire la efectele substanţelor interzise”, au adăugat consilierii social-democrați din București, conform comunicatului remis Agerpres.

Citește și:
Sunteți de acord cu un program de combatere a drogurilor pentru elevii din București? – întrebarea propusă pentru referendumul local de consilierii PSD / Nicușor Dan: Consiliul General va decide dacă va exista și această întrebare


3 comments
  1. Avem politie si justitie, aia cu ce se ocupa, alte ministere pentru droguri.

  2. În 2023, peste 400 de tineri au fost internați la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, iar în primele trei luni din 2024, numărul acestora a depășit 100, conform unui comunicat al PSD București de săptămâna trecută.

    -mai bine faceti clinici specializate de monitorizare si tratament pe termen lung…Asa ce faci ii informezi ?eventual le mai dai si niste seringi sa nu imprastie hiv si apoi le dai drumu pe strada sa se apuce iar. (hmm da e un ciclu pun de mancat bani…in sfarsit ati inventat Perpetuum mobile)

  3. Faceți legi mai bune!!!Inchisoare pe viață, ocnă etc dacă vinde sau distribuie droguri.Nu fluturași și pamponașe după ce ei devin dependenți căci nici drac’ nu te mai scăpa din mâinile drogurilor.
    Noi nu am avut probleme de genul acesta pana sa le dați voi voie sa intre în țară.A ajuns sat fără câini țara asta.
    Traficanții au mai multe drepturi decât un minor sau un cetățean cinstit.O sa ajungem sa luam sapa și lopata și sa ii „judecam” ca pe câini turbați veniți la găini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

AUDIO Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii de teologie: N-aș lega modul în care se predă religia de rezultatul alegerilor pentru că nu avem de-a face cu linii directoare transmise de biserică prin profesorii de religie

Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii în teologie, nu crede că modul în care se predă religia în școli are legătură cu rezultatul alegerilor din acest an.…
Vezi articolul

Săptămâna Verde înseamnă cel mai adesea activități în curtea școlii pentru elevii din mediul rural sau în clasă și la bibliotecă, arată un studiu al Institutului de Științe ale Educației

Elevii din mediul rural fac activități în clasă, la bibliotecă sau în curtea școlii în cadrul programului Săptămâna Verde, arată un raport de cercetare publicat de Ministerul Educației. Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul