Învățământul agricol în 2024: rezultatele programelor pe opt ani ale unor organizații care spun că au făcut diferența față de 2015, când „multe licee agricole erau în prag de desființare”

835 de vizualizări
Sursa: World Vision Romania
Peste 4.000  de elevi de la licee agricole din țară au beneficiat de vizite de studiu, de pachete educaționale despre tehnologii agricole de ultimă generație sau de stagii de practică în ferme. Așa sună rezultatele, prezentate joi, ale unui program derulat în ultimii opt ani de un consorțiu de organizații pentru susținerea educației agricole, cu titlu de exemplu despre lucruri care se pot face într-un domeniu unde „în 2015 multe licee agricole erau în prag de desființare”.

Consorțiul „Creștem prin Educație Agricolă” este format din cinci organizații și a prezentat un raport în care descrie atât obiectivele realizate până acum, cât și lucrurile pe care dorește să le realizeze de acum încolo, pentru a contribui la o educație „modernizată” în domeniul agriculturii. Consorțiul este format din: Fundația World Vision România (WVR), Fundația Civitas pentru Socitetatea Civilă, Junior Achievement Romania (JAR), Centrul Român de Politici Europene (CRPE) cu sprijinul Romanian American Foundation (RAF).

Principalele realizări ale acestei inițiative, în opt ani, potrivit raportului transmis redacției Edupedu.ro:
  • Peste 4000 de elevi care studiază la liceele agricole din România au beneficiat de vizite de studiu, pachete educaționale despre Agricultura 4.0 (agricultură durabilă, cu tehnologii de vârf) ori de stagii de practică în ferme.
  • Peste 150 de profesori au participat la grupuri de lucru și vizite în ferme și la schimburi de experiență  cu licee din Franța și Ungaria. 
  • Aproape 14000 de elevi de gimnaziu au fost vizați de evenimente de promovare ale liceelor, în vederea unor meserii în domeniul agricol
  • Peste 4000 adulți (părinți, profesori și directori de școli) au fost informați despre importanța educației agricole.
  • Peste 6200 de elevi au urmat programe de educație antreprenorială
  • Aproape 300 de profesori și în jur de 2000 elevi au  participat la Incubatorul de afaceri și la Competiția Naționala antreprenorială. 
  • 15 cercetări cantitative și calitative în liceele agricole cu privire la practica elevilor, relația cu agribusiness, nevoile școlilor și relația cu ecosistemul instituțional. Numeroase propuneri de politici publice și programe de finanțare au fost înaintate decidenților din România.

Potrivit prezentării, toate acestea au avut loc în condițiile în care, în momentul în care au început proiectele, „în 2015 multe licee agricole erau în prag de desființare, iar profesionalizarea acestei meserii părea doar o utopie”.

Raportul Consorțiului „Creștem prin Educație Agricolă” pune această evoluție în contextul oportunităților din prezent:

  • „La finalul anului 2023 a fost lansat apelul Îmbunătățirea infrastructurii liceelor cu profil agricol, ce oferă liceelor agricole oportunitatea de a realiza investiții în construcții noi sau intervenții la construcții existente (prin reabilitarea/renovarea infrastructurii) precum și diverse dotări pentru liceu (materiale, mobilier, echipamente digitale specifice activității didactice și practice).  Alocarea financiară totală este de 43 de milioane EUR, valoare eligibilă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).”
  • „În plus, la finalul lunii martie, Ministerul Educației a lansat în consultare publică Ghidul pentru formarea profesorilor de specialitate din liceele agricole beneficiare ale măsurii PNRR de investiții. Solicitanți eligibili sunt universitățile agricole și bugetul total este de 600 000 EUR.”

Proiectele anunțate de consorțiu pentru următorii trei ani, în liceele agricole:

  • „Fundația World Vision România va dezvolta modele de sere care vor ilustra principiile și practicile agriculturii durabile și tehnologiile 4.0 în paralel cu crearea unei comunități de practică care să stimuleze împărtășirea de idei, provocări, soluții și resurse  între liceele agricole”. Fundația va acorda granturi Agricultura 4.0 (…)”. 
  • Fundația Civitas pentru Societatea Civilă va acorda granturi ”Călătoria Elevului – de la elev la tehnician”, granturi pentru activități de învățare la locul de muncă: stagii de pregătire practică pentru elevi, crearea unui parcurs de activități de învățare la locul de muncă pe care un elev le urmează din clasa a IX-a până în clasa a XII-a, prezentarea Călătoriei elevului în cadrul sesiunilor de online de comunitate și organizarea de schimburi de experiență între licee (…)”. 
  • Junior Achievement Romania va realiza cursuri de antreprenoriat (Antreprenor JUNIOR™ – elevi), componenta teoretică a programului, cu versiune hibridă pentru 22 de licee agricole, 44 de profesori și 983 de elevi. În plus, 90 de profesori vor participa la traininguri pentru profesorii din liceele agricole. Componenta practică a programului este reprezentată de Incubatorul național JA BizzFactory™, care are rolul de a dezvolta competențe, atitudini și aptitudini antreprenoriale practice, precum și capacitatea de a trece de la idee la pilot de afacere sau start-up. (…)”
  • Centrul Român de Politici Europene (CRPE) va organiza evenimente de conectare a comunității liceelor agricole la politici publice și bune practici naționale și europene, va sprijini liceele agricole în conceperea unor stratregii și planuri de acțiune care să vizeze dezvoltarea în strânsă legătură cu nevoile și tendințele agriculturii locale/regionale. (…)”

Consorțiul anunță și că va organiza o primă ”Școală de vară” pentru profesori, în iulie 2024, „care va aduce împreună reprezentanți ai celor 59 de licee agricole”.

Citește și:
Apel pentru formarea profesorilor din liceele agricole, de 650.000 de euro, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației
Liceele agricole vor putea construi corpuri noi de clădiri și vor putea fi dotate cu mobilier nou și echipamente digitale – apel PNRR de 43 de milioane de euro. Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică
Educația agricolă, susținută de World Vision România prin granturi. Aproape 2.500 de elevi au optat anul acesta pentru profilul agricol la liceu
Studiu CRPE. Doar 10% dintre elevii români au acces la experiențe de învățare practică, prin comparație cu media de 61% din Uniunea Europeană. România alocă cei mai puțini bani per elev în învățământul profesional și tehnic
Studiu: 1 din 3 elevi ai liceelor agricole intenționează să-și înceapă propria afacere sau să o continue pe cea a familiei, iar 31% vor să meargă la facultate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Educația nu apare în topul domeniilor cu cele mai mari salarii nete din România, declarate de angajați pe o platformă de căutare de locuri de muncă / INS: Salariul mediu net în Învățământ a fost de 3.700 de lei în noiembrie 2021

Educația nu se află în topul salariilor din România, potrivit unui index salarial eJobs pentru luna ianuarie 2022. Domeniul cu cele mai mari salarii medii nete este IT Software. Menționăm…
Vezi articolul

OFICIAL Orarul elevilor și copiilor din București, pentru școala online, le va fi trimis acestora de toate școlile și grădinițele până miercuri, 21 octombrie – Planul de măsuri ISMB

Toate școlile primare și gimnaziale, grădinițele și liceele sau școlile postliceale, private sau publice, vor trimite orarul cursurilor online elevilor și copiilor din București, până miercuri, 21 octombrie, potrivit Planului…
Vezi articolul

Performanța la clasă și în afara acesteia, premiată miercuri la Gala Merito. 12 profesori vor fi recompensați pentru profesionalism și inovare în educație / Mircea Miclea va vorbi în descrierea evenimentului – VIDEO

Un număr de 12 profesori vor fi premiați miercuri, 10 mai, în cadrul Galei Merito pentru profesionalism în educație. Premiile au drept scop recunoașterea performanței la clasă și în afara…
Vezi articolul

BREAKING Grevă generală în educație, din 22 mai, pe termen nelimitat, anunță reprezentanții celor trei mari sindicate din învățământ / Elevii să stea acasă, spun sindicaliștii. Regulile generale, anunțate de reprezentanții profesorilor – document

Sindicatele din Educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală (FNS) „Alma Mater” – au anunțat marți, într-o conferință de…
Vezi articolul

Elevul și părintele pot să-și imagineze că dezvoltă un curriculum de origami, spune directoarea Dana Bobocea: Dacă eu nu am specialist în origami, cum pot eu să-l propun în oferta educațională? Managerul de școală este cel care știe pe ce resurse se bazează

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a vorbit la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, despre planurile-cadru 2025: „Elevul și părintele pot să-și imagineze…
Vezi articolul