Învățământul rural funcționează pe „mod de avarie”. „Am început să gândim paradigme alternative”, anunță Daniel David: Un model pe care îl pilotăm sunt campusurile rurale

2.895 de vizualizări
Principalii indicatori pentru Educația din România
Foto: World Vision România
Învățământul rural din România funcționează pe „un mod de avarie”, avertizează ministrul Educației. Oficialul anunță în cadrul unei conferințe de presă că a început analiza, în cadrul Ministerului Educației, pentru un proiect de reformare a educației la sat. „Trebuie să regândim paradigmatic învățământul rural. Aproape jumătate de Românie se afla acolo”, a declarat Daniel David.

„Am început să gândim paradigme alternative, pentru că sistemul pe care îl avem acum nu este ceea ce țintim ca performanță. Vrem să fie aceeași șansă pe care o ai și în mediul urban”, a anunțat ministrul educației.

„Așa cum este arhitectura, nu poate funcționa. Nu avem modele bătute în cuie. Un model pe care îl pilotăm este acel demers legat de campusurile rurale, în care copiii de pe o anumită arie pot fi aduși cu microbuze în același campus, poți să ai profesori bine plătiți, care să își dorească să lucreze acolo, să ai cantine, cămin. Ce vă spun este că am început să gândim paradigme alternative, pentru că sistemul pe care îl avem acum nu este ceea ce țintim ca performanță. Vrem să fie aceeași șansă pe care o ai și în mediul urban”, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 27 februarie 2025 la Minister. 

Oficialul a precizat că în prezent „sunt 3 campusuri în faza de pilotare, la Bistrița, Maramureș și Gorj. Vom vedea cum funcționează, pentru că nu vrem să construim campusuri rurale în toată țara și apoi să vedem că nu funcționează. Vom generaliza dacă funcționează bine”.

„După ce ne liniștim cu planurile-cadru, ne punem mintea la contribuție, căutăm modele și în alte țări, pentru că nu e în regulă cum funcționează acum”, a accentuat ministrul.

VIDEO Conferința de presă susținută de ministrul Daniel David la Ministerul Educației joi, 27 februarie 2025:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Statul român contra copiilor săi. Cum refuză Liceul Tehnologic Motru să plătească bursele profesionale pentru 135 de elevi, din 2021 până în prezent, iar ISJ Gorj nu dă nicio sancțiune, nu dă nici banii elevilor, deși a fost somat de 6 ori de Ministerul Educației / Unii elevi au decizii favorabile în primă instanță

Mai mulți foști elevi ai Liceului Tehnologic Motru din județul Gorj au câștigat în primă instanță procesele prin care au cerut plata burselor profesionale restante din anul școlar 2020–2021. Deciziile,…
Vezi articolul

Ce fac britanicii pentru a lua decizii informate privind dezvoltarea și bunăstarea copiilor: studiază amănunțit evoluția preșcolarilor, de la vârste fragede până la intrarea în școală / Cel mai nou studiu, la care participă experți Oxford, Cambridge și UCL, începe acum

Autoritățile, instituțiile din învățământ sau din sănătate și alți decidenți au nevoie de argumente pentru deciziile pe care le iau în privința copiilor, în condițiile în care nevoile acestora și…
Vezi articolul

„Pactul pentru lectură”, anunțat de Asociația Editorilor din România împreună cu un calendar de evenimente pentru a reveni în rândul țărilor care prețuiesc lectura și educația / România se situează pe ultimul loc în UE la consumul de carte

Asociația Editorilor din România a anunțat că va lansa „Pactul pentru lectură” împreună cu un calendar de evenimente pentru anul 2023, care să aducă soluții pentru a reveni în rândul…
Vezi articolul