Învățământul rural funcționează pe „mod de avarie”. „Am început să gândim paradigme alternative”, anunță Daniel David: Un model pe care îl pilotăm sunt campusurile rurale

[jp_post_view]
Principalii indicatori pentru Educația din România
Foto: World Vision România
Învățământul rural din România funcționează pe „un mod de avarie”, avertizează ministrul Educației. Oficialul anunță în cadrul unei conferințe de presă că a început analiza, în cadrul Ministerului Educației, pentru un proiect de reformare a educației la sat. „Trebuie să regândim paradigmatic învățământul rural. Aproape jumătate de Românie se afla acolo”, a declarat Daniel David.

„Am început să gândim paradigme alternative, pentru că sistemul pe care îl avem acum nu este ceea ce țintim ca performanță. Vrem să fie aceeași șansă pe care o ai și în mediul urban”, a anunțat ministrul educației.

„Așa cum este arhitectura, nu poate funcționa. Nu avem modele bătute în cuie. Un model pe care îl pilotăm este acel demers legat de campusurile rurale, în care copiii de pe o anumită arie pot fi aduși cu microbuze în același campus, poți să ai profesori bine plătiți, care să își dorească să lucreze acolo, să ai cantine, cămin. Ce vă spun este că am început să gândim paradigme alternative, pentru că sistemul pe care îl avem acum nu este ceea ce țintim ca performanță. Vrem să fie aceeași șansă pe care o ai și în mediul urban”, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, 27 februarie 2025 la Minister. 

Oficialul a precizat că în prezent „sunt 3 campusuri în faza de pilotare, la Bistrița, Maramureș și Gorj. Vom vedea cum funcționează, pentru că nu vrem să construim campusuri rurale în toată țara și apoi să vedem că nu funcționează. Vom generaliza dacă funcționează bine”.

„După ce ne liniștim cu planurile-cadru, ne punem mintea la contribuție, căutăm modele și în alte țări, pentru că nu e în regulă cum funcționează acum”, a accentuat ministrul.

VIDEO Conferința de presă susținută de ministrul Daniel David la Ministerul Educației joi, 27 februarie 2025:
https://www.facebook.com/www.edu.ro/videos/932771062402132

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Daniel David: În timpul dezbaterilor, unii participanți au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale: doar materia proprie și numărul de ore / Ținta este ca elevii care vor fi în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 să intre în noua logică curriculară

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, este de părere că, în timpul dezbaterilor pe noile planuri-cadru de liceu, „unii participanți au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale (ex. doar…
Vezi articolul

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024 / UPDATE: Ministerul Educației precizează că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta

Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Lipsa unei reforme a carierei didactice și a formării profesionale continue din PNRR, remarcată de Camera de Comerț Americană în România, AmCham: O reformă este necesară și pentru a încuraja atragerea talentelor în sistemul de învățământ

„O reformă a carierei didactice este necesară și pentru a încuraja atragerea talentelor în sistemul de învățământ din România”, dar „remarcăm, din nefericire, lipsa unei reforme a carierei didactice și…
Vezi articolul