Învățare de acasă: Estonia, țara europeană nr. 1 la testele PISA, pune gratuit la dispoziția altor țări soluțiile sale de educație digitală / Care sunt acestea

10.355 de vizualizări
Solutii estone pentru educație digitală / Sursa: 99math.com
Țara europeană cu cele mai bune rezultate la testele PISA 2018, Estonia a anunțat, luni, că pune la dispoziția altor țări instrumentele de educație digitală pe care le-a dezvoltat și le aplică la nivel național, pentru a sprijini sistemele de învățământ din acele țări pe perioada crizei COVID-19. Măsura a fost anunțată în condițiile în care Estonia a închis la rândul său școlile, astăzi, iar întregul proces didactic a fost mutat online.

Lista de aplicații pusă la dispoziție, gratuit, oricărui sistem interesat include soluții generale de predare la distanță, soluții pentru matematică și pentru limbi (internaționale), soluții de catedră și de cancelarie virtuală etc..

Printre soluțiile digitale puse la dispoziție de Estonia:

99math – platformă de matematică pentru clasele 1-8, ce poate fi utilizată deopotrivă acasă și la distanță. Disponibilă pentru toate țările. Oferă părinților și profesorilor webinarii pentru familiarizare

99math.com / Sursa: 99math.com

Lingvist – platformă pentru învățarea personalizată a limbilor străine, pentru liceu, disponibilă pentru toate țările, dar relevantă mai degrabă pentru cele unde se folosesc limbi de circulație internațională. Disponibilă gratuit timp de 1 lună

Platforma Lingvist / Lingvist.com

Clanbeat – aplicație de cancelarie digitală, disponibilă pentru toate țările, gratuit până la sfârșitul actualului an școlar. Poate fi implementată imediat, fără instructaj suplimentar

Clanbeat / Sursa: Clanbeat.com

Alte soluții propuse de țara baltică:

  • Tutor.id – aplicație pentru profesori particulari și meditații
  • DreamApply – aplicație pentru înscrierea la instituții de învățământ superior. Gratuită pentru primăvara-vara 2020
  • Loquiz – jocuri educative ce încurajează mișcarea. Gratuit până la sfârșitul actualului an școlar
  • Speakly – Platformă de învățare a limbilor străine penru gimnaziu, țiceu, universități, școli vocaționale, învățare pe tot parcursul vieții. Curriculum acceptat: eston, englez, rus, finlandez, leton, lituanian, polonez, francez, german, spaniol. Gratuit timp de 1 lună
  • ALPA Kids – aplicație educativă pentru grădinițe și pentru părinții copiilor mici – deocamdată este disponibilă în țările unde există comunități estone, dar poate fi localizată în funcție de dorințele unor parteneri locali

Lista completă a aplicațiilor puse la dispoziție poate fi accesată aici 

Estonia este cunoscută pentru inițiativele sale de e-guvernare, iar modul cum oficialitățile prezintă oferta lor este sugestiv:

  • „Cui îi e frică de învățământul digital? Învățarea și predarea digitale sunt o provocare și în circumstanțe normale. Totuși, pe parcursul epidemiei COVID-19, școala digitală este singura opțiune. În Estonia, facem ca tehnologia informației să funcționeze pentru educație și avem o serie de soluții care sprijină pe deplin învățarea la distanță. Suntem pregătiți să împărtășim soluțiile și bunele practici estone cu țările care au nevoie de asemenea soluții”, spune Mart Laidmets, secretar general al Ministerului eston al Educației, în anunțul oficial.
  • Cele mai multe dintre soluții sunt co-produse de școli, universități și companii private. Unele dintre ele sunt concepute de la bun început pentru a putea fi utilizate la nivel internațional. „Scopul acestei inițative este de a sprijini învățarea la distanță și munca în sectorul de învățământ, în această perioadă de criză. Scopul acestor soluții este să sporească latura socială a învățământului la distanță și să îi motiveze cât mai mult pe elevi”, potrivit lui Mart Aro, co-fondator al European EdTech Alliance.

 

Citește și: 

EXCLUSIV Ministrul Educației din Estonia explică pentru Edupedu.ro cum funcționează școala în țara europeană cu cele mai bune rezultate PISA 2018: Examinările sunt digitale, învățământul este pe deplin gratuit, de la mese, îngrijire medicală până la activități tip hobby


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monica Anisie, ministru al Educației și profesoară de română, se mândrește cu recomandarea oferită unei foste eleve care vrea să plece din țară / Tânăra „va face lucruri mărețe” ca cercetător în genetică, după studii în America

Ministrul responsabil cu Educația românească, Monica Anisie, se mândrește, miercuri, pe pagina sa de Facebook cu o elevă care vrea să plece din România, pentru a învăța în America. Monica…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul

„Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Directorii de școli din județul Cluj nu vor aproba activitățile de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară și/sau în străinătate – adresă a inspectoratului școlar

În județul Cluj, directorii de școli nu vor aproba activităților de petrecere a timpului liber, din categoria excursiilor și a vizitelor, în țară şi/sau în străinătate, în săptămânile „Școala altfel”…
Vezi articolul

VIDEO Webinar pentru directorii, profesorii și primarii care vor să depună proiecte în apelul de un miliard de euro pentru „dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”, transmis în direct de Ministerul Educației

Ministerul Educației organizează joi, 12.01.2023, începând cu ora 10:00, un webinar cu scop informativ, adresat beneficiarilor apelului competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a…
Vezi articolul