Învățătorii de la clasele cu predare în limba minorităților acuză un nou caz de discriminare

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Învățătorii de la clasele cu predare în limbile minorităților naționale acuză un nou caz de discriminare. Începând din septembrie, sunt plătiți la la fel ca învățătorii de la clasele cu predare în limba română, deși au cu 4 ore mai mult de predat pe săptămână, relatează Kronika.ro.

Egalizarea salariilor pentru profesorii de la minorități și cei de la clasele române s-a realizat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4165 din 27 iulie 2018. Fostul ministru Valentin Popa a echivalat normele de predare de la cele două secții și plata acestora, printr-un detaliu administrativ, potrivit sursei citate.

Concret, ordinul prevede că învățătorii de la secția de limbă română vor efectua alte activități didactice pentru a fi plătiți în aceleași condiții ca cei de la secția cu predare în limbile minorităților naționale. Învățătorii de la clasele de limbă română vor intra la orele de educație fizică, religie și limbi străine.

Cadrele didactice de la clasele cu predare în limba maghiară au semnalat Ministerului Educației discriminarea și anunță că se vor adresa instanței de judecată, scrie Kronika.ro.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat cu privire la o posibilă faptă de discriminare cauzată de Ordinul Ministrului Educației nr. 4165 din 27 iulie 2018 și a citat Ministerul Educației pentru data de 15 octombrie.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Subiectele și baremele de corectare de la Titularizare 2023 – Învățători au fost publicate. Utilizarea tehnologiei în comunicare, subiect la metodica predării Limbii române

Subiectele și baremele de la Titularizare 2023 pentru profesorii de învățământ primar au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a concursului național a avut loc între…
Vezi articolul

Proiect susținut de UiPath Foundation

Odată a venit de la școală cu 10 și am zis „du-te, măi, de aici, cum să vii cu 10?” – mama unui elev din satul Mihăileni, Botoșani, înscris în Future Acceleration Program / Recâștigarea curajului și încrederii prin educație

Are 12 ani și este unul din cei 20 de copii din județul Botoșani și 368 de copii din țară care, de toamna trecută, au parte de educație personalizată. S-a…
Vezi articolul