Invenţiile lui Leonardo da Vinci, prezentate într-o expoziţie internaţională la Cluj

2.375 de vizualizări
Foto: © Dario Rota | Dreamstime.com
Mai multe invenţii ale lui Leonardo da Vinci vor fi prezentate într-o expoziţie internaţională care va fi deschisă vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.

„Expoziţia, întinsă pe 600 metri pătraţi, cuprinde 45 de modele, realizate din lemn, ale invenţiilor proiectate acum 500 de ani de Leonardo da Vinci, una din cele mai luminate minţi ale omenirii, plus 5 reproduceri ale unor tablouri ale sale. Modelele nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului. Grupate în cinci categorii – maşinării pentru zbor, maşinării hidraulice, maşinării pentru construcţii, concepte pentru manufacturare şi maşinării de război – toate uimesc prin ingeniozitatea unui om care a creat, în perioada renascentistă, elementele esenţiale ale funcţionării multor obiecte utilizate şi astăzi în toată lumea”, se arată într-un comunicat trimis, joi, de organizatorii evenimentului.

  • Expoziţia va fi deschisă pentru public în perioada 7 ianuarie – 15 aprilie. Pentru grupuri de elevi organizate de şcoli, programul este în intervalul marţi – vineri, orele 12:00 – 16:00, iar pentru publicul larg, de miercuri până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbăta şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 20:00.

Pentru acces, „adulţii şi copiii mai mari de 12 ani trebuie să prezinte la intrare certificatul verde, rezultatul negativ al unui test COVID sau dovada că au trecut recent prin boală. Toţi cei care vor să viziteze expoziţia trebuie să respecte regulile de siguranţă impuse în contextul pandemiei: purtarea măştii şi păstrarea distanţei sociale faţă de ceilalţi participanţi”, conform comunicatului.

Expoziţia este organizată de Consorţiul Studenţilor din România, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, mai scrie Agerpres.

Foto: © Dario Rota | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Liviu Papadima îi răspunde dur președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în dezbaterea pe programa de română: Declarațiile dvs. sunt împânzite nu numai de interpretări hazardate, ci și de evidente inadvertențe de documentare

Replică a universitarului Liviu Papadima în dezbaterea pe programele de limba și literatura română la clasa a IX-a – 2026. Profesorul îi reproșează președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, că intervenția…
Vezi articolul
Predare exclusiv online

Prima competiție internațională de studii de caz în business organizată în România are loc la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în perioada 14-20 septembrie

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că va găzdui, în perioada 14-20 septembrie, prima competiție internațională de studii de caz în business din România – „Babeș-Bolyai University International Case Competition” (BBU-ICC).…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Punctul de start în salarizare trebuie să fie salariul mediu brut pe economie. Sindicatele au în mine un vârf de lance în asta / Diferențierea sunt de acord să o facem, dar nu în zona de salarii, ci în zona de venituri

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că sindicatele „au în mine un vârf de lance” în ceea ce privește remunerarea profesorilor debutanți cu salariul minim brut pe economie.…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă 2025. Peste 10.300 de note au fost greșite și modificate în urma contestațiilor / Aproape 900 de candidați au promovat examenul după publicarea rezultatelor finale

Aproape 11.000 de contestații au fost depuse după publicarea rezultatelor inițiale la Bacalaureatul de toamnă 2025, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării. 10.394 de note au fost modificate…
Vezi articolul