Ioana Lazăr – Ministerul Educației, despre cazurile de falsificare a diplomelor în sistemul de învățământ: „Sunt cazuri izolate” / „Nu putem să facem o verificare din oficiu a tuturor actelor de studii ale cadrelor didactice pentru că nu pornim de la premisa că sunt false”

3.074 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Ministerul Educației nu poate să facă „o verificare din oficiu a tuturor actelor de studii ale cadrelor didactice dintr-un județ sau din țară”, a spus Ioana Lazăr, reprezentantă a instituției, într-o dezbatere organizată luni pe tema viitoarelor diplome de studii. Ea a răspuns astfel unei întrebări adresate de Edupedu.ro cu privire la apariția unor cazuri de profesori care au falsificat astfel de acte, oficialul ME apreciind că acestea „sunt cazuri izolate”.

În contextul dezbaterii despre planurile de introducere a unor noi diplome în învățământul superior, printr-un proiect de HG, Edupedu.ro făcut trimitere la cazul profesoarei de limba română din Vaslui, acuzată că și-ar fi falsificat actele de studii, ceea ce a determinat o verificare extinsă la nivel de județ. Un alt exemplu oferit a fost cel al fostului șef al Oficiului de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurențiu Baranga, cel care a recunoscut în fața procurorilor că și-a falsificat diploma de bacalaureat, el ajungând chiar conducător de doctorat. 

Potrivit reprezentantei ME, „în momentul în care avem o procedură de angajare, se presupune că acea comisie care este constituită la nivelul unității de învățământ sau la nivelul inspectoratului verifică actele de studii prezentate de persoana respectivă.” Ea a spus că nu se pleacă de la premisa că toate actele sunt false, iar „cazurile prezentate de dvs., din păcate reale, considerăm că sunt izolate și cu siguranță persoanele responsabile vor fi sancționate în conformitate cu dispozițiile legii penale!.

Din dezbaterea de luni pe tema viitoarelor diplome de studii:

Edupedu.ro: „ (…) Are Ministerul Educației în plan să facă o verificare a actelor de studii în în rândul angajaților din sistemul educațional, pornind și de la ultimele cazuri de acte false? Foarte recent, la Vaslui, o profesoară a ajuns cu niște acte false să fie profesor timp de 15 ani și să înainteze în funcție prin toate gradele profesionale – era și viceprimar într-o localitate. Iar acum câțiva ani a fost cunoscut cazul domnului Baranga, care a ajuns conducător de doctorat, el neavând bacalaureatul. Există un plan a Ministerul Educației ca inspectoratele școlare, școlile, angajatorii din sistemul de educație să își verifice diplomele angajaților având în vedere situațiile acestea?

Ioana Lazăr, ME: (….) În ceea ce privește verificarea de către Ministerul Educației a actelor de studii, în momentul în care avem o procedură de angajare, se presupune că acea comisie care este constituită la nivelul unității de învățământ sau la nivelul inspectoratului verifică actele de studii prezentate de persoana respectivă. Prin urmare, se face o evaluare a dosarului personal și persoana responsabilă verifică dacă actele de studii prezentate de persoana în cauză prezintă suficiente elemente cât să fie în regulă.

Evident că nu putem să facem o verificare din oficiu a tuturor actelor de studii ale cadrelor didactice dintr-un județ sau din țară, pentru că nu pornim de la această premisă, că ele sunt false sau că nu sunt obținute în condițiile legii. Cazurile prezentate de dvs., din păcate reale, considerăm că sunt izolate și cu siguranță persoanele responsabile vor fi sancționate în conformitate cu dispozițiile legii penale.”

Citește și:
Codul QR care va fi folosit pe diplomele de studii universitare va fi legat de viitorul sistem informatic integrat pentru acte de studii, RUNIDAS, impus de Legea învățământului superior – reprezentanții Ministerului Educației / Ce spun ei despre datele care pot fi accesate astfel
Diplomele profesorilor din județul Vaslui vor fi verificate de Inspectoratul Școlar, după cazul profesoarei de limba româna acuzată că şi-ar fi falsificat actele de studii, în baza cărora a obţinut toate gradele didactice
Laurențiu Baranga a recunoscut în fața procurorilor că și-a falsificat diploma de BAC și le cere “iertare instituţiilor cărora le-a creat un prejudiciu de imagine”: “a existat un moment în viața mea când am avut un moment de scăpare”


10 comments
  1. Atunci de la ce premisa doriti sa porniti ? In fata atator abuzuri, falsificari, plagiate etc. etc. constatate fara indoiala in invatamantul romanesc, vreti cumva sa porniti de la premisa de nevinovatie ? Chiar nu vedeti cat de absurd suna asta ? Cate secole mai trebuie sa astepte poporul roman pt a avea o scoala de incredere, in care sa se poata increde porecum in Biserica si Armata ? Sau vreti ca, mai degraba, sa disparem ca natiune bine pregatita si constienta de rolul ei istoric, pt ca, apoi, sa va lamentati ca „nu aveam de unde sa stim ca se va ajunge la asta” ? Unde-i simtul raspunderii fata de viitorul Romaniei si al poporului roman ? As propune o cercetare amanuntita asupra a numarului de cazuri de frauda in care este implicat cadrul din minister care afirma ca avem de-a face doar cu cazuri izolate; sunt sigur ca s-ar descoperi lucruri oribil de interesante.

    1. Ia zi, nea Gică, din 300 de mii de angajați în învățământ, exact CÂȚI ai găsit dumneata cu diplomă falsă?

      Vezi că nici aia din Vaslui nu e dovedită, până la proba contrară. Ia las-o mai moale.

  2. Atunci de ce în Vaslui s-a hotărât, de către ISJ, verificarea diplomelor tuturor angajaților din învățământ?

    1. Pentru că sunt cretini.

      1. @IANCU. Aferim ! Dar cei ce fac afirmatia cu care te lauzi d-ta, cum sunt ? Ce gandire de tip „patriotic” au ?

        1. Patriot pe hârtie fii dumneata cât vrei. În lumea reală avem alte probleme.

          Despre ce laudă este vorba? Unde dai și unde crapă…

    2. Vasluiu e mai cu moț, doamna Cristiana vrea sa fie remarcata.

    3. că sa dea bine….sa arate cat lucrează,verifica acum aiurea diplomele tuturor…unii probabil nici n ar recunoaște o diplomă falsa:)
      cât despre cazuri izolate,da…asa au fost și n sistemul medical – plasticieni falși, dentiști,etc…orice pădure are uscaturi…

    4. Si in alte judete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Dacă universitățile unde fostul șef Antidrog Cătălin Țone și-a obținut doctoratele nu se autosesizează după dezvăluirile de plagiat, le voi cere public să o facă

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, spune, într-un interviu pentru Pressone.ro, că așteaptă „responsabilitate” din partea celor două universități unde fostul șef Antidrog Cătălin Țone și-a obținut cele două doctorate,…
Vezi articolul

Nicușor Dan: Copiii cu nevoi speciale trebuie încadrați în școlile normale, cu puține excepții. Profesorii suport, decontarea unui tratament complex presupun bani pe care statul trebuie să-i ia din altă parte. Din experiența mea de primar, din borduri și panseluțe se poate lua destul de mult

Nicușor Dan, candidatul independent la președinție, a spus joi seară că în privința încadrării elevilor cu CES la școală, este nevoie în primul rând „să schimbăm mentalitatea”. Declarațiile au fost…
Vezi articolul

Măsuri de sprijin pentru familii, propuse de guvernul Bolojan: Părinții care vor să revină mai devreme de 2 ani la serviciu pot opta pentru part-time 4 ore pe zi și 50% din indemnizația de creștere a copilului. Bunicii ar putea primi concediu de creștere copil

Părinții care vor să revină mai devreme de 2 ani la muncă – când se încheie concediul de creștere copil, vor avea opțiunea să lucreze part-time și să păstreze 50%…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor va elabora un ghid, cu proceduri și practici internaționale „în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar”, împreună cu experți și reprezentați ai studenților, până la 1 octombrie, anunță președintele CNR Sorin Cîmpeanu

Consiliul Național al Rectorilor a stabilit într-o ședință convocată în regim de urgență miercuri seara, constituirea unui grup de lucru care să elaboreze un Ghid de bune practici privind proceduri…
Vezi articolul