Iohannis a atacat la CCR legea care condiționează educația sexuală în școală de acordul părinților

5.073 de vizualizări
Președintele Klaus Iohannis a atacat miercuri la Curtea Constituțională legea care condiționează educația sexuală în școală de acceptul părinților, potrivit G4Media.ro. Inițiativa PSD și PNL prin care predarea educației sexuale în școli este eliminată, fiind înlocuită cu ”educație sanitară” pentru care este nevoie de acordul expres al părinților, a fost adoptată de Parlament în 3 iunie.

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a făcut apel atunci la deputaţii PSD şi PNL „să nu blocheze” predarea educaţiei sexuale în şcoli, în contextul în care România este ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa. Solicitarea s-a a fost însă ignorată de celelalte partide.

În sesizarea sa, publicată de G4Media.ro, președintele arată între altele că deputații au adoptat modificări care au obiect de reglementare complet diferit față de cel avut în vedere de inițiator, că nu au fost procedurile și atribuțiile fiecărei camere a Parlamentului, iar teminologia folosită (educația sanitară) produce confuzie, iar unele norme nou introduse sunt lipsite de claritate. În plus, unele prevederi introduse prin amendament au determinat o „reglementare contradictorie, incoerentă și ininteligibilă”, se arată în sesizare.

Citește pe G4Media.ro sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului


11 comments
  1. De ce sa se predea la scoala? Nu ar fi mai bine sa se faca o campanie prin cabinetele de medicina de familie? Fiecare copil are propriul sau ritm de dezvoltare dar este influentat si de mediul in care traieste. Medicul de familie ar fi poate cel mai in masura sa intervina cu informatii la momentul cel mai oportun.

    Ar trebui sa se faca o campanie si pentru parinti, de constientizare a posibilelor pericole la care sunt expusi copiii cand sunt lasati in compania unor diversi membri sau apropiati ai familiei.

    Pericolul cel mai mare este ca prin predarea in scoala, in mod implicit, in cazul unui viol asupra unui minor, sa se considere ca acesta avea discernamant tocmai prin prisma faptului ca ar fi avut niste cunostinte dobandite la scoala. A se vedea cazuri in care procurori si judecatori au considerat ca, copiii de 10-12 ani aveau discernamant pentru a consimti unui act sexual, lasand astfel in libertate multi violatori.

    De ce se considera ca minorele consimt actul de buna voie, fara a se lua in considerare ca poate exista cel putin un abuz emotional si psihic. Nu lipsa cunostintelor le lasa insarcinate, ci abuzul care poate avea diverse forme, si lipsa implicarii a celor care au responsabilitatea sa vegheze asupra dezvoltarii copilului.

  2. Sa se faca un minim de educatie pentru sanatate, dar nu cum era intr-un manusl dintr-o tara nordica la clasa a patra cum intretin un act intim 2 persoane de acelasi gen intr-o imagine explicita. Doamne fereste, cum sa permitem asa ceva? Mai ales la asa varste fragede.

  3. Ora de religie nu este obligatorie. O simpla cerere și copilul nu mai face religie. Eu zic sa va mai informați. Și in plus la religie învață lucruri bune sa fie morali, sa își manifeste dragostea și sexualitatea în cadrul familiei etc În plus sunt de acord cu educația sexuala dar după clasa a șaptea. Copilul meu a învățat la religie despre libertate nu despre libertinaj, a învățat ca relațiile sexuale se pot întreține în familie cu sotul/soția nu oricând cu oricine de distracție.

  4. Sa intelegem ca domnul presedinte a rezolvat toate problemele din Romania si ca acesta este ultimul pas din abordarea „pas cu pas”. Este interesant cum aceste curente politice din Romania pentru a promova „educatia sexuala” sunt aliniate la nivel global si european, incepand cu miscarea din Marea Britanie in luna septembrie a anului trecut. Trebuie sa remarcam ca toate aceste miscari sunt sincrone la un nivel european si mondial, nefiind un fenomen autohton specific Romaniei. Pentru a va convinge puteti cauta pe google diverse articole din presa straina, ordonandu-le dupa data specifica ultimului an. Oare chiar acum aveam nevoie de o ideologie care produce dezbinare?

  5. De data asta trebuie sa-i dau dreptate presedintelui Klaus I. Numai pudicii vor sa se numeasca „educatie sanitara” ! In anii ’80, doar in clasa a VII-a ti se spunea la anatomie despre partile corpului omenesc si era prezent si capitolul „reproducerea”. Acum traim alte vremuri. Fete gravide la 14-15 ani… Grav… Suntem fruntasi la necazuri… Educatia trebuie sa se numeasca sexuala, si trebuie introdusa din clasa a V-a, fara rusine, foarte explicit, cu imagini,poze,schite, si sa fie OBLIGATORIE, nu numai cu acordul parintilor. Copii, in mod sigur, vor fi foarte receptivi si interesati, mult mai interesati decat de alte materii care chiar sunt inutile. Copii nostri AU DREPTUL sa cunoasca la timp corpul omenesc, si lucrurile asa cum sunt, pentru ca noi parintii sa nu ne luam de cap atunci cand aflam de o sarcina in timpul anilor de scoala. Daca se intampla necazul, nu copii sunt de vina, ci noi, cei pudici, cei care nu i-am luminat, si nu ne-am straduit ca ei sa afle la timp aceste lucruri.

  6. Din păcate, sau din fericire- depinde de situație- numai dacă ești părinte, poți gândi ca un părinte…

  7. O materie nu e serioasa daca nu se îmbină teoria cu practica.

  8. Iohannis se pare ca a prins gustul atacului.Altceva nu mai stie? De ce nu a atacat ordinul prin care parintii isi dau sau nu acordul cu privire la evaluarea -notarea activitatii elevilor…Mai bine ar renunta la postul de profesor pe care il tine blocat..

  9. Fără acordul meu, copilul meu nu va învata în scoala despre sexualitate. În niciun caz nu sunt de acord ca la grădiniță și la ciclul primar sa se învețe despre sexualitate, masturbare și alte lucruri de acest gen. Jos labele de pe copiii inocenți. Educație sexuala după clasa a șaptea și în limita bunului simt și a firescului.

    1. Chestia asta se poate invata, sa zicem, din clasele 5-8, nu de la gradinita ori 1-4. Pentru ca in clasele 5-8 ajung copiii sa se dezvolte si mai afla anumite chestii, fie de pe internet, fie „de pe strada”, cum se mai zice. Deci, la un moment dat, tot va afla. Dar e bine sa i se explice aceste chestii pentru a nu se ajunge la situatii nedorite.
      „limita bunului simt” – bineinteles ca in limita bunului simt se va desfasura predarea de catre un psiholog/medic ce stie ca trebuie sa spuna si cum sa o spuna, astfel incat copiilor sa li se para un lucru normal, insa de care sa se fereasca pana la o anumita varsta.
      Ma dau exemplu pe mine. Eu am aflat de chestia asta pe la varsta de 6 ani, din greseala as putea spune. Intotdeauna mi s-a parut un lucru normal, insa pe care, la inceput, nu prea il intelegeam. Si acum sunt tot un om normal, insa care, stiind chestiile astea mai devreme, am stiut sa ma feresc de pericolele si situatiile nedorite in legatura cu acest subiect.
      In concluzie, din punctul meu de vedere, educatia sexuala in scoli este un „MUST”, avand in vedere situatia deplorabila in care se afla Romania la capitolul mame minore.

    2. Dar popii de ce să poată pune labele pe copiii tăi inocenți?
      Adică îndoctrinarea religioasă este ok dar educația sexuală nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Este o soluție proastă organizarea Bacalaureatului în timpul cursurilor – avertisment lansat de directoarea Andreia Bodea: Această săptămână vine după un lung șir de zile libere, de punți, de vacanțe între module, de Săptămâna verde, de Săptămâna altfel. Nu se face școală

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a explicat, pentru Edupedu.ro, ce înseamnă pentru profesori și elevi organizarea examenului național de bacalaureat în timpul cursurilor. „Practic, înseamnă…
Vezi articolul

EXCLUSIV Evaluatorii ARACIP vor asista la lecții, vor vorbi cu elevii – anunță președinta agenției de asigurare a calității, Mariana Dogaru / Noile evaluări externe ale școlilor și grădinițelor nu vor mai implica doar documente și hârtii și ar trebui să poată fi făcute de la mijlocul lunii mai

ARACIP – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – lucrează la un document care prevede unele modificări în procedura de evaluare externă a unităților de învățământ. „Trebuie…
Vezi articolul
Concediul plătit pentru stat cu copilul

Zile libere pentru supravegherea preşcolarilor de către părinţi în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezența fizică în grădinițe – proiect de lege aprobat de Senat, merge în Camera Deputaților

Senatorii au adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi (128), proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în…
Vezi articolul

Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut – discursul cutremurător, după 12 ani de școală, al Iuliei Cociuba, șefă de promoție la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu / Eleva face un apel la acțiune: Sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp

Un discurs sincer al unei eleve de excepție. Șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, Iulia Cociuba, a uimit pe toți cei prezenți în sala…
Vezi articolul