Iohannis a semnat decretul pentru aprobarea OUG care stabilește că o diplomă de doctor este anulată numai de instanță

[jp_post_view]
SURSA: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 care modifică Legea educației, transmite Agerpres. Este vorba o ordonanță dată de fostul premier Dacian Cioloș, modificată fundamental de parlamentari la transformarea OUG în lege și atacată apoi de Iohannis la Curtea Constituțională. Legea promulgată astăzi prevede că diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice, din momentul comunicării dispoziției de retragere a titlului.

Legea promulgată miercuri, 17 iulie, de către președintele Iohannis stabilește că o diploma de doctor este revocată sau anulată numai prin instanță.

 

 

Până astăzi, mecanismul de retragere a titlului de doctor a fost următorul: CNATDCU – consiliu aflat în subordinea Ministerului Educației – evalua teza de doctorat, iar dacă aceasta era un plagiat atunci instituția făcea recomandarea de retragere a titlului, iar ministrul Educației era obligat să semneze ordinul de retragere.

Și până acum, mulți dintre plagiatori se adresau instanței cu verdictul CNATDCU. Parlamentarii au încercat, însă, prin acest act normativ să ocolească total analiza pe fond a tezei de doctor făcută de profesorii universitari din CNTADCU și să îngreuneze anularea diplomelor de doctor obținute pe doctorate plagiate, potrivit specialiștilor în educație contactați de Edupedu.ro.

  • Edupedu.ro nota în aprilie, atunci când Iohannis a atacat legea la CCR, că pe fond jurisprudența era în defavoarea demersului președintelui, după ce Înalta Curte decisese în 2012 că universitatea nu poate revoca diplome.
  • Informația Edupedu.ro a fost confirmată de hotărârea Curții Constituționale, care pe 20 iunie 2019 „a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educației naționale nr.1/2011, obiecție formulată de Preşedintele României. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educației naţionale nr.1/2011 este constituțională în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României„, potrivit CCR, citat de Agerpres.

Legea promulgată instituie norme noi referitoare la organizarea şcolilor doctorale, după ce parlamentarii au schimbat procedura analizei plagiatelor în doctorate – adăugând noi articole la o Ordonanță de Urgență (OUG nr. 4 din 2016) dată de guvernul Cioloș. Concret, atunci când OUG 4/2016 a ajuns în Parlament pentru a fi transformată în lege, parlamentarii au schimbat prevederile inițiale ale ordonanței și au spus că diploma de doctor e anulată sau revocată nu de Ministerul Educației, prin consiliile care verifică plagiatele, ci numai de instanță.

Parlamentarii au introdus următoarele modificări la Legea educației, transformate în lege promulgată acum de președinte:

 

 

Ce prevedea Ordonanța de Urgență nr. 4/2016 în varianta în care a fost aprobată de Guvernul Cioloș, cu Adrian Curaj ministru al Educației:

“Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. După articolul 146 se introduce un nou articol, articolul 146^1, cu următorul cuprins:
‘Art. 146^1. – Diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului.’
2. La articolul 324, literele c) şi d) se abrogă.”

Sursa

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesor suplinitor de istorie: Domnule ministru, vă puteți uita în ochii noștri, să ne spuneți că nu aveam oricum garanția unui loc de muncă de la toamnă? Dacă noi toți ne dăm la o parte, scara se prăbușește și odată cu ea tot edificiul  pe care stați dumneavoastră acum

Domnule ministru, numele meu este Bănică Mihaela Raluca. Sunt profesor suplinitor, disciplina istorie, încă din anul 2001. Am susținut zeci de concursuri de titularizare, toate cu note peste 7, am…
Vezi articolul

Salariile profesorilor nu vor crește pentru toți la fel, spune Anton Hadăr, Alma Mater: A fost o sumă fixă dată anul trecut, care nu nu mai permite acum să le dai la toți același procentaj. Dacă a primit 1.700 lei astă-vară, vă dați seama că nu mai poți să-i dai 20%, îi dai 16, îi dai 17, îi dai 14, poate ca să fie și mai puțin / Trebuie să finalizăm în câteva ore grilele

Salariile angajaților din Învățământ nu vor crește cu același procent, „pentru toți la fel”, a declarat de la Palatul Victoria liderul Federației „Alma Mater”, Anton Hadăr. Acesta a spus că…
Vezi articolul