Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank, consilier onorific al premierului Bolojan: Cheltuielile cu salariile din educație sunt „relativ mici”, comparativ cu media europeană, în timp ce achizițiile publice în educație sunt „foarte mici”. Cheltuim puțin și obținem rezultate și mai slabe decât ar fi normal

În cadrul conferinței anuale a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din 4 iunie 2025, economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, actual consilier onorific al premierului României, a prezentat o analiză amplă a cheltuielilor bugetare și a structurii fiscale din România, în care a subliniat că sectorul educației este subfinanțat cronic. Analiza de luna trecută a lui Ionuț Dumitru este în răspăr cu declarația publică recentă a ministrului Educației și Cercetării, care în cursa pentru justificarea măsurilor din legea Bolojan care afectează Educația, săptămâna trecută a declarat că acest domeniu ar fi de fapt și el responsabil pentru explozia deficitului bugetar.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat public că sistemul de învățământ a avut o contribuție importantă la dezechilibrul bugetar, invocând în special costurile cu salariile profesorilor și volumul mare de personal administrativ (directori), plus bursele elevilor.

„Pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine situația fiscal‑bugetară actuală a României, vă invit să urmăriți această prezentare susținută de Ionuț Dumitru, consilier onorific și fost președinte al Consiliului Fiscal al României, un profesionist în acest domeniu”, a scris în weekend pe Facebook premierul Ilie Bolojan, publicând analiza de mai jos, din articol.

De menționat, Ionuț Dumitru este economist-șef al Raiffeisen Bank din anul 2005 și conduce Departamentul de Cercetări Economice din cadrul băncii. Timp de 9 ani, în perioada 2010 – 2019, a fost președinte al Consiliului Fiscal al României. La momentul declarațiilor de mai jos, Dumitru nu era încă în echipa premierului Bolojan, unde a fost numit pe 27 iunie.


Potrivit datelor prezentate de Ionuț Dumitru în intervenția recomandată de premierul Bolojan, România se află pe ultimul loc din Europa ca procent din PIB alocat educației, cu o medie de 3,5% în ultimii 30 de ani. Cheltuielile cu salariile din educație sunt „relativ mici” comparativ cu media europeană, în timp ce investițiile sunt doar „aproape de medie”, iar achizițiile publice în educație sunt „foarte mici”, spune Dumitru. Rezultatul? România obține scoruri PISA mai slabe decât ar fi de așteptat chiar și la nivelul scăzut al cheltuielilor actuale.

„Nu trebuie să ne surprindă că stăm foarte prost la testele PISA, dar chiar și așa, rezultatul nostru e sub ceea ce ar sugera nivelul cheltuielilor. Deci cheltuim puțin și obținem rezultate și mai slabe decât ar fi normal”, a subliniat Ionuț Dumitru.

Deși sunt la peste o lună distanță, declarațiile ministrului David sunt în contradicție cu cele ale lui Ionuț Dumitru, care arată că presiunea reală asupra bugetului vine din alte sectoare – inclusiv din apărare și ordine publică, unde România alocă peste media europeană. De exemplu, cheltuielile cu poliția și pompierii sunt cele mai mari din UE raportat la PIB, în timp ce educația rămâne constant subfinanțată.

Economistul a avertizat că percepția larg răspândită în societate, potrivit căreia românii plătesc taxe mari, este falsă. În realitate, România are unul dintre cele mai scăzute niveluri de venituri fiscale din UE. Problema nu este cât se cheltuie pe educație, ci cât de puțin colectează statul și cât de prost sunt cheltuiți banii publici.

Redăm analiza făcută de economistul-șef al Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru, actual consilier onorific al premierului Ilie Bolojan:

„În primul rând bună ziua! Prezentarea mea se intitulează „ajustarea fiscal-bugetară în România – care este mixul optim” și din titlu sugerez cumva și cum văd soluția. În primul rând trebuie să fie o soluție fiscală, adică pe partea de venituri și în al doilea rând bugetar, pe partea de cheltuieli. Ele trebuie privite împreună. Am ales ca în prezentarea mea să folosesc doar date, cifre și grafice, pentru că am văzut foarte multă patimă în ultima perioadă, chiar și în rândul economiștilor și aș spune chiar talibanism. Da, în multe ocazii am văzut și o depărtare de rațiune, care, din păcate, nu e deloc productivă. În primul rând, care e problema pe care trebuie să o adresăm și care ar putea fi soluțiile, uitându-ne la literatura de specialitate, care sunt implicațiile acelor soluții?

În primul rând, dacă ne uităm, problema e clară, am văzut-o și în prezentările anterioare: avem o situație ca la carte de deficite gemene. Dacă ne uităm pe cifre, România e clar într-o situație de deficite gemene și avem o poziționare care nu ne avantajează deloc. Așa cum spunea și Ciprian, la un moment dat, lumea ne compară cu Columbia, cu Panama, adică cu niște state foarte exotice cu care nu vrem să fim în același club, deci ieșim în relief cumva. Dacă ne uităm la dezechilibrele pe care le avem, o să constatăm, spre exemplu, că, spre deosebire de criza financiară, când aveam un dezechilibru similar, deficitul de concurent și un deficit bugetar mare, de data aceasta avem o problemă care este explicată într-o proporție covârșitoare de sectorul public. Adică, dacă ne uităm la deficitul de cont curent, el este covârșitor explicat de deficitul bugetar.

Din fericire, ceea ce diferă față de criza financiară este că sectorul privat pare că e mai echilibrat, adică nu mai avem deficitele foarte mari pe care sectorul privat le acumulase în perioada precriză financiară și avem un sector privat care pare mai rezilient în momentul de față. Evident că ajustarea sectorului public va avea implicații și în sectorul privat, pe care nu putem să le neglijăm. Avem cel mai mare deficit bugetar din Europa, 9,3%. Avem cel mai mare sau al doilea cel mai mare deficit bugetar din istoria noastră, a ultimelor trei decenii. Dacă ne uităm pe graficul din dreapta, cu roșu, România pare că după pandemia din 2020 a mai avut o molimă, ceva, anul trecut. Nu știm ce prea exact, dar am căzut într-o zonă foarte periculoasă cu deficitul, acel 9,3% și de data aceasta mai trebuie precizat un lucru apropo de comparația cu criza financiară.

În criza financiară era o criză globală. Astăzi avem un name crisis, cum zic englezii. Adică-i o criză a noastră, particulară, pe care trebuie să o adresăm.

Care sunt soluțiile? Trebuie să căutăm, nu să reinventăm roata. Sunt două părți ale bugetului: venituri și cheltuieli. Dacă ne uităm la literatura de specialitate, și este foarte bogată în acest sens, o să vedem că măsurile care sunt evidențiate de consolidare fiscală pot fi ierarhizate în funcție de cât de growth friendly sunt sau nu. Dar trebuie precizat un lucru foarte important – toate măsurile de consolidare fiscală, că e vorba de tăieri de cheltuieli, că e vorba de creșteri de taxe, creșteri de venituri, toate sunt recesioniste pe termen scurt.

Dacă ne uităm pe tabelul acesta care sintetizează cumva care ar putea fi impactul asupra creșterii economice, asupra echității și asupra contului curent. M-aș uita pe coloana întâi, spre exemplu, impactul asupra creșterii economice, atât pe partea de creșteri de venituri, cât și pe partea de tăieri de cheltuieli. Vedem că impactul e negativ de sus până în jos. Adică ce discutăm noi aici, de stimularea creșterii economice și de cât de mare o să fie creșterea economică, în condițiile în care noi avem de făcut o ajustare uriașă a deficitului bugetar? Problema se pune între a avea o ajustare economică, că în final avem o suferință economică mai mică sau una mai mare și trebuie să alegem cu discernământ aceste soluții pe care le avem la îndemână pentru a minimiza impactul negativ. Dar impactul negativ este un dat cu care trebuie să lucrăm și dacă ne uităm pe măsuri o să vedem, spre exemplu, că de ce apare mereu în discuție creștere de TVA?

Pentru că e cunoscut și din literatura teoretică și practică că taxele pe consum au impactul cel mai mic negativ pe termen scurt și pe termen lung. Sunt alte taxe care au un impact negativ mai puternic și pe termen scurt și pe termen lung. Iar pe partea de cheltuieli de asemenea se pot ierarhiza cheltuielile care sunt mai nocive, care tăieri de cheltuieli sunt mai nocive pentru creșterea economică pe termen scurt, pe termen lung și așa mai departe, inclusiv pe partea de echitate. Pe partea de cont curent nu trebuie să reinventăm roata pentru că lucrurile sunt relativ cunoscute.

Mai departe. M-am uitat un pic și la o privire de ansamblu, pentru că știți cum e, întotdeauna diavolul stă în detalii. Trebuie să privești lucrurile până la un detaliu ca să iei deciziile corecte. M-am uitat un pic pe partea de cheltuieli și pe partea de venituri, dar pe partea de cheltuieli am luat atât clasificația economică, cât și clasificația funcțională a cheltuielilor.

Dacă ne uităm la cheltuielile cu salariile în sectorul public din România, în 2024, ele erau la 11,2% din PIB, față de o medie europeană de 10,2% din PIB. O medie europeană trasă foarte jos, foarte în jos de Germania, care are o pondere mare în PIB-ul european și Germania are un nivel al salariilor în sectorul public destul de mic. Deci vedem că în momentul de față România pare că are cheltuieli cu salariile în sectorul public mai mari decât media europeană și, în orice caz, și decât unele țări din jurul nostru. Ce constatăm însă, că am avut o creștere foarte puternică anul trecut, că avem un nivel astăzi al cheltuielilor cu salariile în sectorul public mai mare decât îl aveam în 2009, în momentul 2009 eram pe la 10% din PIB, scăzusem la pe la 8% din PIB, după care, după 2015, am crescut foarte, foarte puternic.

Cheltuielile cu salariile în sectorul public s-au corectat un pic după pandemie, dar am revenit pe un trend pozitiv anul trecut, cu o creștere foarte rapidă a salariilor în sectorul public.

În al doilea rând, dacă disecăm un pic această cheltuială cu salariile în sectorul public am văzut foarte multe opinii: domnule, sunt prea mulți bugetari, trebuie să-i dăm afară cu niște formule chiar care nu-și au locul, de genul „parazit” și așa mai departe. Dacă ne uităm la cifre, strict la cifre, o să constatăm că numărul de salariați din sectorul public, în total populație, în România, e cel mai mic din Europa. De departe. Adică să tragi concluzia că agregat, numărul de salariați, agregat din sectorul public din România e mare, după standarde europene, nu se verifică pe cifre deloc. Dacă ne uităm pe subsectoare, concluzia aceeași. În administrație publică și apărare, în educație sau în sănătate, aceeași concluzie, suntem pe la coada clasamentului raportat la populație.

Sigur că discuția poate să fie, domnule, noi ne uităm și la veniturile noastre, veniturile bugetare, ci câți contribuabili avem la buget și avem un proxi pentru asta numărul de contribuabili la sistemul public de pensii. Și o să constatăm că dacă ne raportăm la numărul de contribuabili la buget, o să vedem că România nu mai e chiar la coada clasamentului. Suntem mai apropiați de mediile europene cu numărul de bugetari și avem o situație aparte în sectorul de administrație publică și apărare, unde suntem un pic peste media europeană raportat încă o dată la numărul de contribuabili la buget. Dar cineva ar putea spune domnule, dar toată lumea beneficiază de servicii publice, nu numai cei care contribuie la buget și până la urmă, serviciile publice adresează toată populația, nu numai contribuabilii la buget.

Dacă avem și copii și bătrâni care au contribuții mai mici la bugetul statului, și atunci ar trebui totuși să ne raportăm la populație cheltuielile cu asistența socială. Dacă ne uităm la cheltuielile cu asistența socială, România are o cheltuială cu asistența socială mult sub media europeană 13,6% versus 21,8%. Am avut o creștere puternică a cheltuielilor cu asistența socială anul trecut, care nu se vede încă în plenitudinea ei în grafic după creșterea cumulată de pensii de anul trecut de 40% care, după mine, a fost cireașa de pe colivă, ca să mă exprim neacademic, pentru că a fost prea mult într-un moment în care deficitul oricum era foarte mare.

Cheltuielile cu bunuri și servicii, că și aici o discuție apropo de achizițiile publice. Dacă ne uităm pe cifre, România are 6,1% cheltuieli cu bunuri și servicii, care este cam același nivel cu media Uniunii Europene.

Dacă ne uităm un pic în detalii, o să constatăm că din acești 6,1% cheltuieli cu bunuri și servicii, avem pe clasificația funcțională câteva sectoare care contribuie foarte mult la acest 6,1% și, spre exemplu, aș menționa în primul rând partea de apărare, unde avem cheltuieli cu bunuri și servicii mult mai mici decât mediile europene. Deci, în apărare achizițiile par destul de mici în termen de bunuri și servicii. În schimb, avem partea de sănătate, unde achizițiile sunt foarte mari față de mediile europene. România cheltuie pentru bunuri și servicii în sănătate 2,2% din PIB. Media europeană este 1,2% din PIB, deci un punct procentual, un plus la sănătate, cheltuieli cu achiziții publice. Și în educație avem cheltuieli cu achiziții publice mici, după standard european. Din perspectiva investițiilor, avem cheltuieli cu investiții mari, dacă ne uităm la comparația cu celelalte state europene, mult peste media europeană.

De asemenea, mențion de menționat faptul că în 2024 am avut o contribuție foarte mare din acele PNDL, Anghel Saligny, cum se mai încheamă ele în momentul de față, într-un an electoral în care toți primarii au plusat foarte mult pe această zonă și avem probleme mari de înțelegere a eficienței multor cheltuieli acolo. Am văzut zilele trecute un proiect cu o parcare care costă 70 și ceva de mii de euro locul de parcare, de parcă ar fi apartament cu două camere… Din păcate, cheltuielile cu dobânzile sunt peste media europeană, dacă ne uităm, noi avem 2,3% din PIB anul trecut și de menționat că în creștere și în creștere foarte rapidă se duc spre 3% din PIB.

Dacă ne uităm un pic pe partea funcțională, adică să vedem pe principalele domenii cum stăm cu perspectiva asta a cheltuielilor, cheltuielile publice pentru sănătate ca procent din PIB, România a avut atât în ultimele ultimii ani, dar și media pe ultimele trei decenii, o poziționare foarte slabă, penultimul loc din Europa ca procent din PIB. Spre exemplu, în 2023, noi cheltuiam 4,7 media europeană era 7,3 media ultimilor 30 de ani 3,9 în România versus 6,8 media europeană. Dacă ne uităm un pic, iarăși în detalii, o să constatăm că în sănătate, pe principalele categorii economice, bunuri și servicii, investiții, salarii, o să constatăm că în România avem achiziții mari față de media europeană în domeniul sănătății, adică avem achiziții de bunuri și servicii destul de mari și le-am mai menționat anterior. investiții mici după standarde europene, salarii, cheltuieli cu salariile mari după standarde europene, transferuri sociale în natură foarte reduse.

Deci ar fi de menționat și aceste transferuri sociale în natură foarte reduse, pe lângă cât sunt în Europa, dacă ne uităm, 3,7% din PIB sunt doar în zona aceasta, unde noi avem doar 0,4 iar aici sunt foarte multe servicii medicale gratuite subvenționate, care în alte state există, la noi nu prea. Știm că se termină lista pentru compensate în primele două-trei zile, sau bugetul pentru analize medicale se termină foarte repede. Deci noi avem un buget foarte mic, care nu prea ajunge pentru mare lucru în sănătate, dar avem o problemă cu de ce cheltuim foarte mult pentru achiziții. Pentru că avem o infrastructură de sănătate foarte mare. Spre exemplu, numărul de paturi în spitale la suta de mii de locuitori, în România era al 3-lea cel mai mare din Europa, dar multe din spitalele știm că sunt mai degrabă centre sociale unde te duci cu o boală și pleci cu trei. Adică cam asta este situația în care suntem. Avem o infrastructură care trebuie întreținută, dar care nu-și face rolul pe care ar trebui să și-l facă, iar numărul de angajați în spitale este printre cele mai mici din Europa la suta de mii de locuitori. Deci avem multe spitale cu multe paturi, dar puțin doctori, puțini angajați în spitale, cu costuri de întreținere destul de mari și nu-și fac rolul pe care ar trebui să și-l îndeplinească. Care e rezultatul? Cheltuieli pentru sănătate mici, atât în sectorul public, cât și în sectorul privat? O să vedem că am pus pe un grafic cheltuielile cu sănătatea publice sau cheltuieli totale, adăugând și partea privată.

Mortalitatea prevenibilă și tratabilă în România este cea mai mare din Europa, a doua cea mai mare din Europa, adică cam 40% din decesele care se înregistrează în România sunt decese care ar fi putut fi prevenite și tratate la nivelul de tehnologie de astăzi. E o tragedie pe care o vedem în fiecare zi. Dacă ne uităm însă și pe graficul din stânga, o să constatăm că totuși suntem peste linia de regresie. Adică pare că noi cheltuim puțin și cheltuim puțin și prost. Cam asta este concluzia. Adică eficiența cheltuirii e destul de slabă. Ar trebui să avem rezultate mai bune chiar la un nivel de cheltuieli mic după standard european.

Educație. La educație, față de media europeană suntem la coada clasamentului european, pe ultimul loc în Europa în ultimii 30 de ani 3,5% din PIB media ultimilor 30 de ani 3,3% din PIB în 2023. Pe clasificația economică, în educație vedem achiziții mici după standarde europene, investiții aproape de mediile europene și salarii. Cheltuielile cu salariile relativ mici în educație față de mediile europene.

Dacă ne uităm la rezultatele pe care le avem în educație, nu trebuie să ne surprindă că stăm foarte prost la scorul PISA, dar iarăși suntem sub linia de regresie. Adică pare că avem un scor PISA mai slab decât ar trebui să-l avem, chiar la nivelul nostru de cheltuieli, care sunt foarte mici. Clasificația aceasta funcțională la cheltuielile publice pentru ordine și siguranță publică ca procent din PIB. În 2023, România avea cea mai mare alocare 2,7% din PIB, față de media europeană de 1,7% din PIB. Deci ordine publică și siguranță publică unde avem? Aveam în 2023 un punct procentual de PIB mai mult decât media europeană, cel mai ridicat nivel. Dar dacă ne uităm și pe ultimii 30 de ani, concluzia relativ similară am avut o alocare semnificativ mai mare decât media europeană.

Mergem un pic în detalii, facem un zoom in aici și o să constatăm că sunt patru domenii aici: poliție, pompieri, instanțe de judecată, penitenciare, unde constatăm că avem cele mai mari cheltuieli ca procent din PIB pentru poliție din Uniunea Europeană și pentru pompieri. Aceeași situație și la instanțele de judecată, mult peste media europeană, spre exemplu. N-am înțeles niciodată de ce există poliția locală. Pentru ce există, nu știm. În schimb, cheltuim foarte mult cu această zonă de ordine și siguranță publică. Protecția socială. Cheltuielile cu pensiile am menționat mai devreme. Cheltuielile cu protecția socială sunt mult mai mici decât media europeană în România, cheltuielile cu pensiile sunt destul de apropiate însă de media europeană ca procent din PIB. Însă toate celelalte categorii. Apropo de preconcepția că în România sunt foarte mulți asistați social și sunt foarte multe ajutoare sociale, nu se verifică pe cifre lucrul ăsta deloc la toate celelalte categorii boli și dizabilități, ajutoare pentru familie și copii, șomaj, urmași.

Peste tot avem cheltuială mult mai mică decât media europeană la pensii. Suntem destul de apropiați de procentul din PIB pentru această categorie din Europa, însă la toate celelalte sub-categorii ale asistenței sociale sunt de mult sub. De ce avem o problemă cu sustenabilitatea sistemelor de asistență socială? Primul rând în partea de pensii, pentru că avem foarte puțini contributor versus numărul de beneficiari avem, dacă ne uităm la ponderea contribuabililor la sistemul public de pensii. În total, populația 15-64 de ani, 64,6% din populația 15-64 de ani contribuie la sistemul public de pensii versus o medie europeană de 70. România e din alt film. Dacă ne uităm pe grafic, suntem la coada clasamentului. Toți ceilalți sunt pe la în jur de 70. Noi suntem la 46, că avem foarte puțini contribuabili la buget în general și la sistemul de pensii în particular.

Să ne uităm un pic foarte rapid și pe partea de venituri. Veniturile fiscale în România, s-a mai subliniat aici, printre cele mai mici din Europa: 27,2. Al treilea cel mai mic nivel din Uniunea Europeană. Avem țările. Media europeană e aproape 40. Sigur că poate nu e, e relevantă neapărat media europeană, dar țările din jurul nostru, Polonia, Cehia, Ungaria, toate sunt la 34, 35, 36% din PIB. Până și Bulgaria era aproape 30% din PIB. Dinamica veniturilor fiscale ne arată că după 2015 am pierdut venituri fiscale și așa-numita relaxare fiscală. Pachetul acela de relaxare fiscală cu reduceri de taxe ne-a condus la pierderea veniturilor fiscale și suntem în momentul de față în situația în care avem venituri fiscale destul de mici, după standarde europene, pentru că, încă o dată, întotdeauna ne raportăm la standarde europene. Oamenii vor o țară ca afară, ca afară înseamnă ca în Europa, că asta ne dorim să fim europeni cu drepturi depline.

Haideți să vedem de ce avem această situație de venituri fiscale foarte mici. Haideți să ne uităm un pic la partea de nivel de taxare. Dacă ne uităm la impozitul pe venit, avem cea mai mică cotă de impozit pe venit din Europa 10% dacă ne uităm la TVA, avem al 3-lea cel mai mic nivel standard al TVA din toată Uniunea Europeană, 19% e al 3-lea cel mai mic. Ne uităm în același timp la Ungaria, care are 27 – cel mai mare din Europa. Dacă ne uităm la impozitul pe profit, avem a 4-a cea mai mică cotă din Uniunea Europeană. Dacă ne uităm la impozitul pe dividende, a 3-a cea mai mică cotă de impozitare a dividendelor. Deci, până acum, concluzia e destul de clară: nivelul statutar de taxare este printre cele mai mici din Europa pe toate componentele menționate până acum.

Dacă ne uităm la contribuțiile sociale, că mulți spun, domnule, dar contribuțiile sociale sunt mari. Povara fiscală pe muncă. Deci e un pic mai complexă analiza trebuie să ne uităm pe niveluri de salarizare, pe situații familiale, persoană singură căsătorită, cu copii, fără copii, cu un copil, întreținere cu doi și așa mai departe. Sunt diverse lucruri care pot diferi din perspectiva aceasta. La o persoană singură cu 100% din salariu mediu, o să vedem că suntem sub media europeană cu povara fiscală pe muncă. Dacă ne uităm la un nivel de salarizare de 167% din salariu mediu, adică la salarii mari, suntem mult sub media europeană, spre coada clasamentului. Dacă ne uităm la salarii mici, salarii mici însemnând 50% din salariu mediu, suntem peste media europeană. Eram până nu demult în fruntea clasamentului european. Am căzut câteva locuri în clasament pentru că s-au introdus niște deductibilități la salariile mici, care ne-au îmbunătățit situația destul de semnificativ. După 2023 cred că s-a întâmplat lucrul acesta.

Dacă ne uităm la cât de mult încasăm din perspectiva funcțională consum, muncă și capital. Taxele pe consum încasate în România sunt 9,77% din PIB, media europeană 10,51. Țările din jurul nostru colectează mult mai mult: Ungaria 13,51 Bulgaria 12,71, Polonia 11,70. Taxele pe muncă colectate la buget în România – 11,64. Media europeană e aproape 20%.

Taxele pe capital în România – 4,78% din PIB, media europeană – 8,54% din PIB. Iarăși, un aspect important: taxe pe proprietate în România încasate 0,55, media europeană 1,85, de mai bine de trei ori mai mult. Dacă ne uităm la taxe încasate de la alte forme de venit decât salarii în România 0,19.

Self-employed, liber întreprinzători, cum îi numiți, PFA-uri și alte forme de genul acesta: 0,19% din PIB media europeană 2,09% din PIB. Da de 10 ori mai mult.

Dacă ne uităm un pic la, și ăsta e ultimul slide, la cât de mult, pentru că iarăși e o percepție că noi în România plătim taxe mari raportat la ce câștigăm, la ce consumăm, la ce se întâmplă în economie, cota implicită de taxare care reflectă raportul dintre ce se încasează la buget și baza efectivă sau baza teoretică de impozitare. Spre exemplu, se poate calcula la consum și muncă, la capital, din păcate, nu avem o cifră, dar putem calcula la consum. Deci, dacă raportăm toate taxele de pe consum: TVA, accize și tot ce se încasează pe partea de consum, raportat la baza teoretică de impozitare a consumului, noi încasăm în România, avem o rată implicită de taxare de 14,3% a doua cea mai mică din Europa, după Spania.

Adică, ca să înțelegem și cât de mult taxăm. Consum foarte puțin pe cifre, pe cifre încasate la buget. Uitați-vă la Bulgaria – 19%, uitați-vă la Ungaria, care are cea mai agresivă taxare a consumului din Europa – 22,3%, uitați-vă la Cehia – 18,1, Polonia – 17,4. Iar la muncă, de asemenea că există o preconcepție generală în România că noi taxăm mult munca. În realitate, munca din remunerarea salariaților care se încasează în economie, noi sau statul, încasează 30,4% din ea. Media europeană e mult mai sus. Țările din jurul nostru Cehia – 36, Ungaria – 35,3, Polonia – 32,5. Doar Malta, Bulgaria și Croația au impozitare a muncii efectivă mai mică decât România. Deci e greșit să spui că noi plătim taxe pe muncă mari. În realitate, nu sunt susținute lucrurile acestea de cifre. Dacă am putea calcula și la capital, probabil că tot spre coada clasamentului suntem și concluzia rămâne cam aceeași.

Însă e de menționat un lucru că percepția, care e doar o percepție în România, că noi plătim taxe mari, se bazează pe o percepție subiectivă care e fundamentată pe o calitate a serviciilor publice proaste. Oamenii nu vor să plătească și au impresia că plătesc prea mult raportat la ce primesc. În schimb, dacă ne uităm pe cifre, după niciun fel de date, nu putem concluziona că românii sau în România se plătesc taxe mari și percepem că plătim mult raportat la calitatea proastă a serviciilor pe care o primim. De aceea, și asta cred că e concluzia principală, o reformă care să ne aducă și consolidarea fiscal-bugetară de care avem nevoie trebuie să adreseze ambele părți ale bugetului. Preponderent, din punctul meu de vedere, pe partea de venituri, dată fiind și presiunea mare pe care o avem în anii următori: apărare, dobânzi, educație, sănătate și așa mai departe.

Dar fără să adresezi și partea de cheltuieli, cred că efortul este în zadar. Oamenii nu vor plăti în continuare taxe și impozite, companiile vor căuta întotdeauna portițe de optimizare și nu ajungem nicăieri, dacă nu îmbunătățim conformarea voluntară, nu putem crește nivelul de taxe colectate. Și lucrul ăsta se poate face doar dacă le arăți oamenilor că banii sunt cheltuiți corect, adică să îmbunătățim partea de eficiență a cheltuirii banilor publici.”