ÎPS Teodosie a pierdut procesul cu Universitatea „Ovidius”, prin care refuza pensionarea. Decizia nu este definitivă

772 de vizualizări
ÎPS Teodosie / Foto: Facebook.com – Arhiepiscopia Tomisului
ÎPS Teodosie a pierdut în primă instanță procesul cu Universitatea „Ovidius”, prin care acuza instituția că nu i-a prelungit postul de titular după 65 de ani, transmite Info Sud-Est.

Conform portalului instanței, judecătorii Tribunalului Constanța au respins, luni, cererea lui ÎPS Teodosie ca fiind nefondată. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, nu vrea să se pensioneze de la catedra Facultății de Teologie. El a dat în judecată Universitatea Ovidius pentru că nu i-a prelungit postul de titular după 65 de ani, potrivit portalului instanțelor și unei declarații a biroului de presă a Universității pentru Info Sud-Est și G4Media.

„ÎPS Teodosie a atacat în instanță Universitatea „Ovidius” din Constanța pentru că nu are metodologia prevăzută de Legea 1/2011 privind Norma universitară și statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior, deci nu poate da curs solicitărilor cu privirea menținerea calității de titular după vârsta pensionării”, a declarat Dan Mihăescu, șeful biroului de presă al Universității Ovidius.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Vezi și:
ÎPS Teodosie nu primește prelungire de titular, după ce Universitatea ”Ovidius” a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie
ÎPS Teodosie nu vrea să se pensioneze. A dat în judecată Universitatea Ovidius pentru că nu i-a prelungit postul de titular după 65 de ani


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sistem de acces în școală pe baza unei legitimații la care poate fi atașat un cont bancar, propus de conducerile a două colegii naționale din Bacău și criticat de unii părinți / Comitetul de părinți va decide dacă e de acord, spune directoarea Iuliana Botezatu / Șefa ISJ Bacău: Conducerea școlii trebuie să se asigure că fiecare elev primește card de acces, fără condiționări 

Conducerile Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău și Colegiului Național Vasile Alecsandri vor să introducă un sistem de acces în școală pe bază de card electronic, care ar urma…
Vezi articolul
Kitul 'Am grijă de orașul meu', distribuit în școli din București / Foto: Grow Up Romania

Copiii și orașele care îi cresc – Cum pot învăța elevii de clasele pregătitoare, I și a II-a să-și descopere cartierul, istoria locului și să-i respecte pe ceilalți, prin kiturile „Am grijă de orașul meu” create de grupul civic de părinți Grow Up Romania și oferite gratuit în școli din București / Dana Ostacie: Am pornit de la simțul de apartenență la oraș, dorința ca ei să nu fie izolați în drumul acasă-școală

Cum învață un copil să-și dezvolte simțul de apartenență la oraș, să se comporte atunci când iese afară, să-și descopere cartierul și istoria locului în care s-a născut? Zeci de…
Vezi articolul

Debirocratizare profesori. După ce norma de predare a crescut, ministrul Daniel David le-a tot repetat profesorilor că sarcinile lor birocratice vor fi reduse. Până în acest moment, profesorii au primit doar promisiuni din partea oficialului

De când norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore, profesorilor li s-a tot repetat de către Ministrul Daniel David că va fi redusă încărcătura birocratică, dar…
Vezi articolul

SURSE Regulile pentru acordarea burselor, modificate din nou: Listele pentru burse de merit și de studiu nu mai sunt revizuite semestrial, se iau în calcul absențele și rezultatele pe întregul an precedent / E introdusă o definiție a familiei / Burse de performanță și pentru elevii școlilor private – proiect de ordin

Ministrul Educației pregătește o nouă modificare a criteriilor pentru acordarea burselor pentru elevi, printr-un ordin de ministru aflat în fază de proiect, consultat de Edupedu.ro. Acesta prevede că, pentru acordarea…
Vezi articolul