Președintele american Joe Biden a anunțat o reducere parţială a creditelor studenţilor

154 de vizualizări
educația ecologică
Foto: Pexels.com
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri o ştergere parţială a uriaşei datorii reprezentate de creditele studenţilor, o decizie despre care a spus că este „responsabilă şi justă”, în faţa unei opoziţii republicane care îl acuză că alimentează inflaţia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele democrat, care pune astfel în practică o promisiune de campanie, a dat asigurări că de această măsură „vor beneficia în primul rând toate familiile din clasa medie şi populară”.

Măsura, anunţată cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile de la mijloc de mandat, care sunt în mod tradiţional dificile pentru partidul prezidenţial, vizează persoanele care câştigă mai puţin de 125.000 de dolari pe an.

Decizia şterge 10.000 de dolari pentru persoanele care nu au beneficiat de o bursă federală pentru studiile universitare şi 20.000 de dolari pentru cele, cu mijloace mai modeste, care au primit una.

Conform unei estimări a Universităţii Pennsylvania, numai ştergerea a 10.000 de dolari va costa circa 300 de miliarde de dolari.

Măsura merită nu doar din motive de justiţie socială, ci şi pentru ca „America să câştige competiţia economică a secolului al XXI-lea” datorită educaţiei, a explicat Joe Biden într-o alocuţiune la Casa Albă.

Planul a fost anunţat după luni de reflecţie la Casa Albă asupra acestei chestiuni, care a fost de asemenea un subiect sensibil pentru administraţiile precedente. Executivul era îngrijorat în special de faptul că măsura ar putea alimenta o inflaţie deja galopantă.

Senatorii democraţi Chuck Schumer şi Elizabeth Warren au salutat decizia, într-un comunicat comun, spunând că este „un pas uriaş spre rezolvarea crizei datoriei studenţilor”. În schimb, Şefa Partidului Republican, Ronna McDaniel, a afirmat că măsura „îi pedepseşte nedrept pe americanii care au economisit pentru universitate sau au ales o carieră diferită”.

De asemenea, liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a declarat că măsura este „incredibil de nedreaptă”.

„Este o lovitură pentru toate familiile care au făcut sacrificii pentru a economisi pentru universitate, pentru toţi absolvenţii care au rambursat (banii)”, a precizat el într-un comunicat.

Unii experţi, inclusiv dintre cei consideraţi mai grabă apropiaţi de tabăra democrată, au spus că acest gest financiar este riscant într-un moment în care SUA se confruntă deja cu o creştere semnificativă a preţurilor. 

Totuşi, măsura ar urma să fie primită cu uşurare de multă lume, într-o ţară unde universităţile pot cere taxe anuale de la 10.000 la 70.000 de dolari, iar numeroşi studenţi îşi încep viaţa profesională cu datorii uriaşe.

Conform estimărilor guvernului, datoria medie a studenţilor americani când obţin diploma este de 25.000 de dolari, o sumă care necesită ani şi uneori decenii pentru a fi rambursată. În total, circa 45 de milioane de debitori din ţară datorează colectiv 1.600 de miliarde de dolari, conform Casei Albe.

Biden a mai anunţat că un moratoriu asupra rambursării împrumuturilor studenţilor, instaurat în timpul pandemiei de COVID-19, va fi prelungit până la finalul anului, dar că ulterior, după deducerea ajutoarelor anunţate miercuri, vor trebuie reluate rambursările. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Școlile și grădinițele private pot primi copiii și elevii fizic la cursuri, legal, de mâine, în timp ce în tot sistemul de stat e vacanță forțată. Hotărârea Guvernului, care aplică hotărârea CNSU, prevede că școlile sunt deschise de luni și desfășoară activități didactice

Școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de…
Vezi articolul

Școala în campania electorală: Inspectoratul Școlar Gorj, condus de reprezentanți PSD-PNL, inclusiv o candidată la parlamentare, face plângere împotriva unui candidat USR pentru că a filmat într-o sală de clasă / Politicianul acuza, într-o clasă goală, condițiile de studiu ale elevilor sub conducerea politică a ISJ

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că va depune o plângere la poliție împotriva unui deputat, Radu Miruță, candidat în alegerile parlamentare, după ce acesta a filmat un clip într-o…
Vezi articolul

Mai mulți bani pentru infrastructura studențească, o infrastructură școlară mai bună, măsuri de reducere a abandonului universitar, mecanisme de actualizare pentru burse – revendicările organizațiilor de tineret pentru viitorul Guvern

Planurile-cadru să fie corelat cu nevoile reale ale elevilor, să fie introduse mecanisme de actualizare pentru bursele școlare, infrastructura școlară, dar și cea destinată studenților să fie îmbunătățită, iar măsuri…
Vezi articolul

Universitățile să se adapteze pentru instrumentele de inteligență artificială, chiar dacă pun multe probleme: ele oferă numeroase beneficii posibile, iar interzicerea lor ar fi inutilă / Folosirea AI să fie declarată în activitățile academice și restricționată selectiv – poziția oficială a Asociației Universităților Europene

ChatGPT și alte instrumentele bazate pe inteligență artificială, care au ajuns în ultima perioadă la dispoziția publicului larg, ar trebui să fie adoptate într-o manieră “eficientă și adecvată” la nivelul…
Vezi articolul