Judecătoarea care a suspendat analiza tezei de doctorat a premierului Ciucă, invocând nevoia de stabilitate politică, a avansat spectaculos în carieră. A devenit magistrat cu drepturi depline și șefa unei secții nou-înființate la Curtea de Apel București

700 de vizualizări
Foto: © Moruzx | Dreamstime.com
Avansare profesională fulger pentru judecătoarea Ionela Tudor de la Curtea de Apel (CAB) București, cea care a motivat, anul trecut, prin nevoia de stabilitate politică a țării, controversata decizie de stopare a analizei doctoratului deținut de premierul Nicolae Ciucă, scrie G4Media.ro. În urmă cu câteva săptămâni, Tudor a fost numită șefă a unei secții nou-înființate de la CAB, în condițiile în care a devenit magistrat cu drepturi depline la această instanță în octombrie 2022, au declarat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar.

Anterior, ea a activat la CAB ca detașată de la Tribunalul București. Modalitatea în care Tudor a motivat decizia din dosarul lui Ciucă face obiectul unui proces intentat de Centrul de Resurse Juridice, dosar care se va judeca luna viitoare, tot la Curtea de Apel București.

Luna trecută, la Curtea de Apel București a fost înființată o nouă secție, a X-a Contencios Administrativ și Fiscal, specializată pentru judecata dosarelor de achiziții publice – societăți comerciale sau autorități contractante pot contesta aici legalitatea derulării unor licitații.

Decizia înființării acestei secții fusese aprobată, pe 22 decembrie 2022, de Consiliul Superior al Magistraturii, care, în aceeași ședință, a dat verdict pozitiv la cereri similare depuse și de alte instanțe.

CAB a motivat solicitarea prin creșterea continuă a numărului de cauze de achiziții publice, susținând că o nouă secție ar duce, printre altele, la scăderea termenelor de soluționare și redactare a hotărârilor judecătorești.

Articolul integral, pe G4Media.ro.

Foto: © Moruzx | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nicoleta Briciu, director CCD București: Formarea continuă a profesorilor nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă

Nicoleta Briciu, director al Casei Corpului Didactic București, a declarat că „formarea continuă nu trebuie să fie o obligație”. „Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm…
Vezi articolul

DOCUMENT Ce sunt primele de carieră didactică, inventate de Guvern pentru voucherele de cărți pentru profesori și ce vor putea cumpăra aceștia cu cardurile pe care vor intra 1.500 de lei în fiecare toamnă, timp de 3 ani, dacă acceptă oferta Guvernului – proiect de OUG / Personalul nedidactic ar primi 500 de lei pe an pentru „nevoi didactice individuale”

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în dezbatere publică, duminică, 11 iunie, un proiect de ordonanță de urgență prin care se acordă o primă de carieră didactică în valoare…
Vezi articolul

Guvernul britanic nu mai acordă împrumuturi de studii pentru tinerii români. Ce opțiuni vor avea de anul viitor? Simon Parker, profesor britanic stabilit în România: „Fiecare universitate va cere o taxă diferită care va varia în funcție de cursuri”

La scurt timp după votarea Brexitului, oficialii britanici spuneau că despărțirea de Uniunea Europeană nu va afecta sprijinul academic pentru atragerea celor mai bine pregătiți tineri de pe continent, însă…
Vezi articolul