Jumătate de masterat călare pe-un sistem cangrenat / Op Ed Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București

În ultimele săptămâni, de când reforma educației a accelerat ca mașinăriile bizare din Mad Max – Fury Road prin deșertul societății românești deficitare la orice, m-am tot gândit la colegii profesori din școli și licee: ce îi așteaptă de la toamnă, după un an plin de șocuri politice, mai apoi economice, marcat de o divizare pe care țara asta n-a mai cunoscut-o din anii 90? Ce speranțe mai au de la examenul de titularizare? Câți dintre ei se bucură de o stabilitate reală a postului pe care sunt încadrați? Cât de mult vor mai crește corvezile birocratice? Am urmărit reacțiile din presă și numeroasele luări de poziție individuale sau de grup, după ce au fost anunțate măsurile de austeritate din primul pachet lansat de guvernul Bolojan (mărirea normei didactice, diminuarea plăților pentru orele suplimentare, mărirea efectivelor de elevi, toate acestea antrenând fragmentarea posturilor și limitarea intrărilor în sistem, pentru o economie estimată la… 0,21 % din PIB!).

Toate acestea afectează (deocamdată) în mult mai mică măsură sistemul universitar, trebuie s-o recunoaștem, unde norma didactică, chiar dacă a crescut, e totuși mai mică, iar efectivele de studenți nu prea mai au loc să crească, din rațiuni demografice, sociale și economice obiective. Ar trebui să ne preocupe însă, pe toți cei care lucrăm în învățământul universitar, tot ce se întâmplă în școli și licee. Performanța colegilor noștri condiționează direct ce putem noi face în anii de licență, masterat sau doctorat, în care preluăm absolvenți de liceu formați într-un anumit fel, mai mult sau mai puțin pregătiți, curioși, cultivați, deschiși la minte, dispuși la efort intelectual ș.a.m.d. Mulți dintre studenții pe care i-am avut în cei peste 25 de ani de carieră didactică au devenit profesori; unii dintre ei au făcut apoi doctorate strălucite, au colaborat cu facultatea în diverse moduri, au revenit pentru obținerea gradelor didactice sau ca mentori pentru practica pedagogică a studenților, au urmat cursurile programelor postuniversitare. Ne-am întâlnit cu prilejul inspecțiilor la clasă, al corecturii la olimpiade, al dezbaterilor pe teme de interes comun organizate în facultate (de pildă, cum ar fi bine să arate noile programe de liceu). Împărtășim preocuparea de a fi la curent cu dezvoltarea domeniului nostru, cu ce se mai publică în literatura noastră sau cu traducerile din literaturile lumii.

Filologii din universități și profesorii de limba și literatura română din învățământul preuniversitar au petrecut, în marea lor majoritate, 4 sau 5 ani în facultate, la studii de licență sau licență + masterat. După 1989, când studiile de licență filologică s-au redus la 4 ani, a apărut un an de studii aprofundate. Odată cu introducerea sistemului Bologna, 4+1 a devenit 3+2, căci după licență cei mai mulți absolvenți care au dorit să devină profesori au urmat și un program de masterat în studii literare, lingvistică, didactici ale disciplinelor filologice sau limbi și literaturi moderne.

Iată însă că pe 17 iulie apare în consultare publică un proiect de ordin privind „înființarea și organizarea programelor universitare de masterat didactic și a programelor de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică” – consultare care durează doar o săptămână, într-o perioadă deja de vacanță pentru toți profesorii neimplicați în faza finală a examenelor de admitere la facultate. Tot într-o atmosferă de căldură mare și lipsă de atenție publică au apărut, pe 12 septembrie 2024, spre finalul mandatului Ligiei Deca, două ordine de ministru foarte importante pentru configurația („arhitectura”, cum se zice mai nou) sistemului de învățământ superior: Ordinul nr. 6.634/12.09.2024 „pentru înfiinţarea programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare şi aprobarea Listei programelor de studii universitare de licenţă cu dublă specializare” și Ordinul nr. 6.635/12.09.2024 „pentru aprobarea Listei programelor de studii universitare de licenţă didactică cu dublă specializare”. Abia acum, cu acest ordin / odă închinat(ă) masteratului didactic se desăvârșește un proiect ministerial de subminare a calității formării de specialitate ce va avea consecințe dramatice asupra școlii românești.

Faptul că această etapă de consultare publică e doar o formă goală e dovedit de disprețul cu care a fost întâmpinat Memoriul votat în unanimitate de Senatul Universității din București, în ședința din 18 iunie 2025 (detalii aici: https://www.edupedu.ro/ultima-ora-memoriu-de-protest-al-facultatilor-universitatii-din-bucuresti-catre-ministerul-educatiei-si-cercetarii-formula-actuala-a-masteratului-didactic-aduce-prejudicii-grave-for/). A trecut mai mult de o lună de la depunerea acestui memoriu și nu a existat nicio reacție din partea Ministerului Educației și Cercetării (nu e prima dată!), alta decât apariția unei reglementări ultra-detaliate, prin proiectul de ordin din 17 iulie, a unor tipuri de programe care vădesc atât un dispreț explicit față de specialitatea academică și toate disciplinele predate în școli cu excepția psihopedagogiei, cât și un dispreț implicit față de profesorii actuali, complet ignorați în calitatea lor de „actori” sau „stakeholderi” ai sistemului (termeni inadecvați, arătând aceeași atitudine de superioritate nejustificată prin nimic).

În acel memoriu semnat de profesori din toate domeniile științifice formulam trei cerințe minimale pentru accesul la cariera didactică: introducerea în legile educației a obligației de a absolvi un program de studii de licență și un program de masterat de cercetare/profesional, ambele în domeniul de specialitate (așa cum se întâmplă în țări europene cu sisteme de învățământ solide, ca Finlanda, Germania, Austria, Elveția, Slovenia, Estonia…); regândirea structurii actuale a masteratului didactic (cu durata de 1 an/ 60 de credite ECTS) și a celui didactic integrat (1 an și jumătate/90 de credite ECTS); posibilitatea de a urma un masterat de cercetare/profesional după cel didactic, în aceleași condiții de gratuitate (invers fiind deja posibil).

De ce structura proaspăt emanată a masteratului didactic NU e deloc satisfăcătoare pentru pregătirea viitorilor profesori?

În primul rând, din cauza favorizării deșănțate a componentei de practică pedagogică realizată în școli, în dauna cunoștințelor de specialitate (80% practică, 20% discipline psihopedagogice, 0% discipline de specialitate, așa cum prevede planul de învățământ propus, totalizând 60/90 de credite, și care se va pune în practică începând din 2027). Cei doi ani de masterat au, în formula actuală, menirea de a completa înțelegerea aprofundată a unui domeniu științific (literatură, lingvistică, limbi moderne, matematică, istorie, geografie, fizică, chimie, biologie, filosofie și altele). Abia dacă știi foarte bine ce trebuie să predai poți deveni un bun profesor. Parada de metode așa-zis moderne, de joculețe și neologisme pretențioase nu poate înlocui siguranța profesorului care stăpânește istoria devenirii unui discurs științific, rafinamentele de construcție ale unui sistem teoretic și o gamă largă de exemple potrivite nivelului de înțelegere al vârstei, clasei, elevului… Așa cum am mai arătat, absolvenții de masterate de specialitate vor fi discriminați, din 2027 încolo: ei trebuie să urmeze și masteratul didactic pentru a putea preda, pe când absolvenților de masterate didactice nu li se mai cere să aprofundeze pregătirea de specialitate. Masteratul didactic e întotdeauna gratuit și garnisit cu burse generoase, chiar dacă e al doilea program urmat, pe când cel științific/profesional – nu.

În al doilea rând, din cauza modului ridicol în care este prevăzută a se desfășura această practică a studenților în școli (un fel de meta-practică, în fond, căci pare să conteze prea puțin la care dintre masteratele didactice te înscrii, oricum partea specifică domeniului e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire…). Se vorbește ba despre o candidatură a profesorului din școală care vrea să îndrume studenții la masterat didactic, ba despre „observări la clasă realizate de personalul din universitate”. Ni-i imaginăm pe profesorii din universități bântuind prin clase să inspecteze/selecteze mentori pentru studenți. Însă acest „personal” universitar nu are acces la date privind activitatea la clasă și în comunitatea locală a profesorilor, așa cum se dorește la Art. 9 (3). Ce ar trebui să facă, să umble prin școli, întrebând directori, părinți și elevi, ca Vitoria Lipan între Suha și Sabasa? Să le ceară declarații pe propria răspundere?

În al treilea rând, din cauza transformării disciplinelor psihopedagogice în noi științe-pilot, ca filosofia sau teologia în alte epoci (cu diferența majoră că acestea din urmă chiar ofereau un sistem comprehensiv de valori și o viziune asupra lumii de mare anvergură!). Practic, dacă ai studii de licență în Științele educației ești scutit de multă bătaie de cap și ai multe drepturi: nu mai trebuie să urmezi programul de formare psihopedagogică de 30 de credite, ca muritorii de rând; poți să predai Didactica specialității (singura disciplină mai de profil) în locul profesorilor din facultăți, căci condițiile de îndeplinit sunt croite pentru tine; licența didactică cu dublă specializare (și cu un curriculum fixat de O.M. nr. 6.635/12.09.2024, amintit mai sus, adică 90 de credite pentru pedagogie și câte 75 pentru fiecare specializare, cu 15 mai puține decât în prezent!) îți oferă mai multe avantaje decât dubla specializare de mâna a doua filologică, în domeniul Limbă și literatură. Iată că aceasta din urmă apare acum miraculos promovată la statutul de dublă specializare, statut contrazis de nivelul finanțării și de reglementările ARACIS. Bănuiesc că e vorba de un act ratat care va fi corectat în forma finală a ordinului.

Pentru instituțiile de profil, organizatoare ale masteratului didactic, avantajele sunt pe măsură: Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD), și nu facultățile, vor avea dreptul de a gestiona atât programele de masterat didactic, cât și pe cele de formare psihopedagogică, care-și întind mai nou umbra și asupra cadrelor didactice din universități. Înțelegem printre rânduri că e vorba despre cele aspirante la acest statut, adică doctoranzii și postdoctoranzii, care fuseseră pierduți din vedere până acum. Ce ar trebui să facă ei? Aflăm din art. 17 că „arhitectura curriculară a formării pedagogice a viitoarelor cadre didactice universitare este concepută în concordanță cu un profil pedagogic dezirabil pentru această profesie elaborat la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior” și că „programul de formare psihopedagogică pentru învățământul superior este unul bazat pe cercetare, vizând încurajarea viitoarelor cadre didactice universitare să utilizeze dovezi științifice și să analizeze riguros practicile profesionale pentru a le ameliora”. Frumos și mai ales clar, nu?

Dar de departe cel mai grav lucru e că se încurajează impostura: în loc să întărim studiile de licență și de masterat științific/profesional, găsim portițe ca reconversia profesională; vom trimite în școli profesori de limba și literatura română după doar 1 an și jumătate de cursuri de specialitate (celălalt an și jumătate fiind alocat limbii străine); se vorbește despre un examen de licențiere în cariera didactică, nereglementat încă, cu numeroase restricții de parcurs și privilegii, pe de altă parte, pentru absolvenții acestui masterat didactic. Acești absolvenți au acces la doctorat (Art. 24. „în cazul în care îndeplinesc cerința pentru înscriere la studii universitare de doctorat de 300 ECTS/SECT”, adică abia după introducerea licenței didactice sau absolvirea și a unui masterat științific/profesional), dar absolvenții altor programe de masterat nu au acces la cariera didactică. Subfinanțarea învățământului se adâncește, dar bani pentru burse didactice se vor găsi (luați de unde?).

Pentru masteratul didactic și programele de formare psihopedagogică ni se propune un plan de învățământ foarte detaliat la nivel de conținuturi, unde se predau (să vedem de către cine) elemente de inteligență artificială și neuroștiințe aplicate în educație, dar se evită cu mare grijă orice legătură cu domeniul și specializarea.

Cred că e util să ne reamintim în acest context dramatica interogație a regretatului teoretician Tzvetan Todorov din Literatura în pericol (2007; trad. rom. 2011); sigur că el se gândea în primul rând la predarea literaturii în școală, dar reflecția sa e relevantă pentru toate disciplinele și pentru momentul în care ne aflăm: „Odată cu fiecare materie școlară, cadrul didactic e confruntat cu o alegere – atât de fundamentală încât îi și scapă în cea mai mare parte a timpului. S-ar putea formula astfel, simplificând puțin pentru necesitățile discuției: predăm o știință având în centru disciplina însăși sau mai degrabă obiectul ei? Și, deci, în cazul nostru: studiem, înainte de toate, metodele analizei, pe care le ilustrăm cu ajutorul diverselor opere, sau studiem opere considerate esențiale, folosind cele mai variate metode? Unde e scopul și unde e mijlocul? Ce este obligatoriu, ce anume rămâne facultativ?”

Obligatoriu sau facultativ, scop sau mijloc – nu sunt decizii pe care le poate lua un singur om, sau un grup cu anumite interese particulare. De ele depinde felul în care, ani de-a rândul, vor fi pregătiți profesorii și elevii din România. Nu ne putem permite să ignorăm răspunsul corect.

__________

Despre autor:

Oana Fotache Dubălaru este profesor universitar dr. la Departamentul de Studii literare, Facultatea de Litere, unde predă cursuri de teoria literaturii, literatură comparată și istoria ideilor literare. A publicat volumele „Moșteniri intermitente. O altă istorie a teoriei literare” (2013), „Divanul criticii. Discursuri asupra metodei în critica românească postbelică” (2009). A coordonat volumul colectiv „Dus-întors. Rute ale teoriei literare în postmodernitate” (cu M. Răduță și A. Tudurachi, 2016) și antologia „Teoria literaturii” (cu A. Băicoianu, 2005). Este autoarea mai multor studii apărute în publicații academice din România, Italia, Canada, SUA, Coreea de Sud (sursa).

• Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.