Jumătate dintre părinţi şi profesori vor măşti gratuite, dacă cele textile se interzic / Mai puţin de 1 din 4 profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă / 70% dintre părinţi nu vor să-şi vaccineze copiii – sondaj World Vision România, făcut în mediul rural

[jp_post_view]
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Jumătate dintre profesori şi părinţi sunt de acord cu interzicerea folosirii măştilor textile la şcoală doar dacă se vor asigura măşti medicinale gratuite, se arată într-un sondaj realizat de World Vision Romania, în prima săptămână a lunii ianuarie, în mediul rural.

Sondajul mai arată că, deşi 59% dintre părinţi şi 65% dintre profesori cred că şcolile nu ar trebui închise, intenţia de vaccinare în mediul rural rămâne în continuare mică. Mai puţin de un sfert dintre profesori s-ar vaccina pentru ca şcoala să rămână deschisă şi 70% dintre părinţi nu vor în continuare să-şi vaccineze copiii.

În peste 90% dintre cazuri, testarea copiilor se face acasă, de către părinţi, însă mai puţin de jumătate dintre aceştia spun că au înţeles uşor ce trebuie să facă, spun datele din sondajul citat mai sus.  

Astfel, World Vision România solicită autorităţilor claritate şi coerenţă în legătură cu deciziile referitoare la desfăşurarea şcolii, descentralizarea deciziei cu privire la menţinerea şcolilor deschise în funcţie de specificul fiecărei şcoli: rata de infectare în localitate, numărul de copii, rata de infectare în şcoală și rata de infectare la nivel de comunitate. 

De asemenea, World Vision atrage atenția că digitalizarea sistemului de educaţie trebuie să fie o prioritate pe termen mediu şi lung pentru Ministerul Educaţiei. Școala online nu a fost doar o soluţie de avarie, ea trebuie integrată în învăţământul clasic și trebuie continuat ceea ce s-a construit în primele luni de pandemie.

În plus, pe termen scurt, World Vision solicită ca, mai ales în cazul şcolilor cu multe familii vulnerabile, să fie puse la dispoziţia elevilor şi cadrelor didactice măşti conforme gratuite, dezinfectant, precum şi un instructaj acordat părinţilor şi profesorilor pentru împiedicarea, în măsura în care este posibil, a răspândirii virusului.

„După aproape doi ani de pandemie, din păcate, vedem că sistemul de educaţie este în continuare nepregătit, fără un plan concret pentru a continua fără sincope procesul de învăţare. Suntem în plin val cinci, ne luptăm cu o variantă a virusului extrem de contagioasă şi, în acelaşi timp, vorbim de lipsă de teste în şcoli, reguli care se schimbă de la o zi la alta, copii care nu au nici măcar măşti pentru a se proteja. Pentru cei mai vulnerabili copii, accesul la educaţie pare o utopie. În acelaşi timp, în mediul rural retincenţa cu privire la vaccinare este în continuare foarte mare. Toate premisele arată o răspândire foarte mare a virusului şi, prin urmare, închiderea din nou a şcolilor. În acelaşi timp, şcoala online rămâne la fel de nepregătită. Sistemul de educaţie alege să se lupte cu mâinile goale cu această pandemie şi pierde de fiecare dată”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Măştile conforme, să fie distribuite gratuit în şcoli

Jumătate dintre părinţi şi profesori sunt de acord să se interzică măştile textile doar dacă se asigură gratuit măşti conforme. 1 din 10 nu sunt de acord cu această decizie şi un procent similar nu ştiu ori nu vor să răspundă. 

Mai mult de o treime dintre părinţii din mediul rural chestionaţi au spus că şcoala nu asigură deloc măşti şi sunt nevoiţi să le cumpere ei copiilor. Legat de suma pe care o cheltuiesc pentru măşti, aproape jumătate dintre părinţi au spus că între 30 şi peste 50 lei pe lună (12 % au spus că dau mai mult de 50 de lei pentru că au mai mulţi copii). Aproape 1 din 10 au spus că nu cheltuiesc pentru că au cumpărat măşti textile la un moment dat şi le folosesc pe acelea. 9% alocă în jur de 10-20 de lei, chiar dacă au mai mulți copii, pentru că uneori mai folosesc masca și două zile la rând. 1 din 5 familii respondente au venituri sub 1.000 de lei pe lună.

70% dintre părinți nu vor să-și vaccineze copiii

Deşi 59% dintre părinţi şi 65% dintre profesori cred că şcolile nu ar trebui închise în valul cinci al pandemiei, intenţia de vaccinare în mediul rural rămâne în continuare mică. Astfel, 70% dintre părinţi nu şi-au vaccinat copiii mai mari de 12 ani, 20% se mai gândesc şi doar 10% răspund că au copiii vaccinaţi. Legat de intenţia de vaccinare pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani atunci când acest lucru ar fi posibil, 70% nu ar face acest lucru, 20% se mai gândesc şi doar 10% i-ar lăsa să se vaccineze.

Când vine vorba despre profesori, 70% au răspuns că sunt vaccinaţi. Însă întrebaţi dacă s-ar vaccina în cazul în care menţinerea şcolilor deschise ar depinde de rata de vaccinare a profesorilor, mai puţin de 1 din 4 (23%) au răspuns că ar face acest lucru pentru ca şcoala să se desfăşoare în format fizic.  

Testare COVID-19: Care a fost cea mai dificilă parte pentru părinţi

Legat de testarea COVID-19 elevilor, peste 90% dintre părinţi şi profesori au spus că, în cazul şcolii lor, testarea s-a făcut acasă, de către părinţi. Deşi 76% dintre profesori au spus că, din câte ştiu ei, părinţii au efectuat acasă testele COVID-19, 63% cred că această testare ar trebui să se facă la şcoală, de către asistenţii medicali. 70% dintre profesori au spus că nu pot efectua testele la şcoală pentru că sunt prea mulți copii și s-ar pierde prea mult din timpul de predare. 

Mai puţin de jumătate dintre părinţi au spus că li s-a părut uşor procesul de testare şi au înţeles instrucţiunile. Peste 40% spun că s-au descurcat pentru că li s-a arătat la şcoală cum să procedeze de către cadrele didactice sau asistenţi, iar 10% au spus că li s-a părut un proces dificil şi au cerut ajutorul unor cunoștințe/asistent medical/profesor ori au căutat pe Youtube cum se face testarea. 

Legat de cea mai dificilă parte cu privire la testarea copiilor acasă, pentru aproape 70% dintre părinţi a fost recoltarea probelor, pentru 18% a fost dificil să înţeleagă cum se face testul, iar pentru aproape 15% a fost dificil să facă testele în aceeaşi zi pentru mai mulţi copii. 

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Listele profesorilor care iau prime de 1.500 de lei vor fi realizate de inspectoratele școlare până pe 15 iulie, prevede ordonanța de urgență adoptată de Guvern / Cei care intră în sistem, în urma concursului de Titularizare 2023, nu beneficiază de prime anul acesta

Până la data de 15 iulie, inspectoratele școlare vor elabora listele finale ale profesorilor care iau prime de 1.500 de lei, potrivit ordonanței de urgență publicate în Monitorul Oficial. Este…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile și grădinițele de stat și private se închid începând de miercuri, 11 martie, și până pe 22 martie, din cauza coronavirusului. Orban: Grija noastră este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare. Am lăsat un timp de adaptare părinților

Toate școlile și grădinițele din România, de stat și private, vor fi închise începând de miercuri, 11 martie, și până pe 22 martie. Comitetul național pentru situații de urgență a decis…
Vezi articolul

E o traumă să dau titularizarea pentru a noua oară, spune profesoara Nina Vasile / Directoarea Andreia Bodea: În modul în care el există, concursul de titularizare conduce la situații mai mult decât jenante din punctul meu de vedere. Oameni extrem de capabili sunt forțați de împrejurări să confirme în fiecare an că au dreptul să se numească profesor

Profesoara Nina Vasile a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că este o traumă să dea examenul de titularizare pentru a noua oară. Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.…
Vezi articolul

Educația are nevoie mai ales de investiții pe termen lung și măsuri pentru starea de bine a profesorilor și elevilor, nu doar de recuperarea învățării, ca măsuri de redresare post Covid-19 – experți britanici

În Marea Britanie, experți în educație au analizat timp de cinci luni, anul acesta, problemele resimțite efectiv de părinți, profesori, directori de școli din învățământul primar în pandemia Covid-19. Și…
Vezi articolul

Câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, proiect în valoare de 40 de milioane de euro, ar urma să fie anunțat luni, potrivit lui Gheorghe Dinu, șeful ARNIEC / Ministrul declarase că pe 1 noiembrie se va finaliza licitația

Firma care va realiza Biblioteca școlară virtuală ar urma să fie anunțată luni de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a precizat pentru Edupedu.ro Gheorghe Dinu, managerul general al…
Vezi articolul