La UMF Iași s-au înscris mai puțini candidați la Medicină Generală față de anul trecut. Pe de altă parte, a crescut numărul celor care au optat pentru studiile în franceză

7.530 de vizualizări
UMF Iași / Foto: news.umfiasi.ro
La Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași s-au înscris mai puțini candidați la examenul de admitere la studiile de licenţă la Medicină Generală în limba română, după cum a menționat rectorul UMF Iași, Viorel Scripcariu, potrivit Agerpres, şi a crescut interesul candidaţilor pentru studii de licenţă în limba franceză.

Dintre programele de studiu de licenţă în limba română, cea mai mare concurenţă la examenul de admitere este înregistrată la Nutriţie şi Dietetică. Pe locurile următoare sunt: Facultatea de Asistenţă Medicină Generală, Facultatea de Medicină Generală şi Facultatea de Medicină Dentară. Cele mai puţine înscrieri pentru susţinerea examenului de admitere au fost înregistrate, ca şi în anii trecuţi, la Facultatea de Farmacie.

„Anul acesta, vorbim despre studiile de licenţă în limba română, am înregistrat un număr mai mic de candidaţi cu 110 faţă de anul trecut. Anul acesta avem 2.226 de candidaţi înscrişi pentru toate programele de licenţă. Înregistrăm o concurenţă la Medicină Generală de 3,87 pe loc, faţă de 4,22 cât am avut anul trecut”, a precizat Scripcariu.

În ceea ce priveşte programele pentru străini, a crescut taxa de înscriere și s-a înregistrat o creştere a candidaţilor pentru studiile în limba franceză.

„La străini, în acest an am crescut taxa de înscriere de la 5.000 de euro/an la 7.500 euro/an. Era momentul să creştem, toate Universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară am avut o înţelegere între noi şi toţi au aceeaşi taxă. Chiar şi în aceste condiţii remarcăm un interes crescut al candidaţilor pentru studii în limba franceză. Astfel că la Medicină Generală avem o concurenţă de 4,22/loc, iar la Medicină Dentară, de 3,42/loc. La limba engleză la Medicină Generală avem 1,1 candidaţi pe loc, iar la Dentară avem 0,83/loc”, a mai spus rectorul UMF Iași.

Înscrierea pentru concursul de admitere la UMF Iaşi s-a desfăşurat în perioada 1 iunie – 17 iulie. Au fost scoase la concurs 791 locuri la învăţământul fără taxă, iar numărul locurilor cu taxă este de 585.

Examenul de admitere la UMF Iaşi va fi organizat pe data de 25 iulie şi va consta într-un test grilă. Durata probei scrise este de trei ore, de la ora 10:00 la 13:00. Admiterea se face strict în ordinea descrescătoare a mediilor generale obţinute la examenul scris în ordinea opţiunilor pentru programele de studii, în limita numărului de locuri pentru fiecare program de studiu.

Sursă foto: news.umfiasi.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Irina Zamfirescu, inspector școlar: Fizica este percepută drept o materie grea, abstractă. Există o reținere, deoarece se consideră că nu prea ai ce face cu fizica în România decât să devii profesor, ceea ce presupune un salariu mic în comparație cu salariile din alte domenii

Irina Zamfirescu, profesor de fizică la Colegiul ”Emil Racoviță” din Iași și inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Iași, a vorbit despre cum este percepută fizica de către…
Vezi articolul

Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați, depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa de luni, chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit – Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației

„De săptămâna viitoare, am permis unităților școlare să facă și separat, pe structuri arondate. Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați depășește rata de 60% de…
Vezi articolul

Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat luni, 20 octombrie, în consultare publică proiectul de ordin care aprobă noile norme pentru organizarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri – și…
Vezi articolul

Directoarea Ionela Neagoe: Rezultatele de la simulare, în mod normal, sunt mai slabe decât cele de la examen, pentru că ei de-abia de acum se apucă foarte serios de învățat / Secretarul de stat Sorin Ion: Timp până la examenul real mai este suficient pentru a îmbunătăți acele zone

Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București, a declarat, pentru Euronews România, că „rezultatele de la simulare, în mod normal, sunt mai slabe decât cele de la examen”. Potrivit profesoarei, elevii…
Vezi articolul

Cele mai bune universități din România: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Politehnica București ocupă primele trei locuri în Metaranking 2023 – clasamentul oficial publicat de Ministerul Educației

Cele mai bune universități din România sunt Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București (UB) și Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), potrivit raportului privind metarankingul…
Vezi articolul
Școala în Noua Zeelandă

Apelul unor ONG-uri ale tinerilor: Guvernul „să sprijine sectorul pentru tineret”, prin redistribuirea unor fonduri către granturi, programe de sprijin, activități culturale și concerte. Plus măsuri de sprijin fiscal

Consiliul Tineretului din România (CTR) și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR) cer autorităților să redistribuie fondurile alocate unor concursuri naționale pentru finanțarea unor proiecte ale organizațiilor de tineret și…
Vezi articolul