UPDATE Legea Educației, modificată din nou de Guvern prin Ordonanță de Urgență, pentru creșterea alocației forfetare în cazul elevilor navetiști, fără a asigura gratuitatea transportului. Proiectul a fost aprobat în ședința de Guvern

17.920 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com
Proiectul de ordonanță de urgență pentru decontarea transportului elevilor se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Acesta urmărește să modifice Legea Educației Naționale, astfel încât elevii care sunt școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu să primească o alocație forfetară pentru cheltuielile de transport. Cursurile anului școlar 2022-2023 au început pe 10 septembrie, iar proiectul ar putea fi adoptat joi, 17 noiembrie.

UPDATE: Proiect de hotărâre a fost aprobat în ședința de Guvern.

  • Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației, aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023.

Conform notei de fundamentare, suma alocată pentru 2023 este de 420 de milioane de lei.

„Pentru anul 2022, sumele necesare pentru punerea în aplicare, până la finalul anului 2022, a prevederilor prezentului proiect de Ordonanță de urgență, vor fi asigurate din bugetul Ministerului Educației”, se arată în nota de fundamentare.

Concret, proiectul de ordonanță de urgență urmărește să modifice Legea Educației Naționale astfel:

La art. 84 alin.(1^3 ) și alin.(1^4 ) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1^3 ) Elevilor care sunt școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, li se asigură o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care sunt școlarizați, dus-întors, pe durata cursurilor școlare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ în care sunt școlarizați. Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare. Suma forfetară este neimpozabilă și nu este luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea bursei de studiu și/sau a bursei de ajutor social”

La art. 84 alin. (1^7 ) și alin. (1^8 ) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1^7 ) Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, prevăzute la alin. (1^3), se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru.

(1^8 ) În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară prevăzută la alin. (1^7), aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele județelor/sectoarelor municipiului București.”

Proiectul de ordonanță de urgență poate fi consultat mai jos, în format .pdf:

Taberele sunt împărțite în două în privința proiectului de ordonanță. Ieri, Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților Edupart au anunțat că susțin proiectul de ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât în prezent, potrivit unui comunicat comun. 

Pe de altă parte, asociațiile de elevi din Constanța, Vâlcea, Ilfov și FePal critică deschis Ministerul Educației și nu susțin sub nicio formă proiectul de OUG, pe care-l prezintă ca o copie a OUG 50, contestată de o parte din aceste organizații la CCR.

Ministerul Educației a promovat un proiect de ordonanță de urgență care este similar celui contestat la Curtea Constituțională, în care sumele decontate cresc, dar care nu asigură gratuitatea.

Reamintim că fostul ministru Sorin Cîmpeanu a lăsat peste 130 de mii de elevi navetiști fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea. Acesta răbufnea la adresa unei eleve, în primăvara anului trecut: “Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate”. Eleva îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent.

Informații de context

În data de 15 septembrie, Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică, după ce cu o zi înainte ministrul de atunci, Sorin Cîmpeanu l-a prezentat în Guvern fără să îl pună în transparență instituțională și să poată fi consultat, lucru sesizat și de mai multe asociații de elevi.

Cîmpeanu spunea că elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului. – detalii aici

Mai multe organizații ale elevilor și Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali au cerut Guvernului, în aceeași zi, să nu aprobe ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transport pe motiv că “ordonanța prevede decontarea transportului parțial, nu gratuitate” – mai multe detalii aici

Inițial, suma forfetară lunară era de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimenta cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru.

O săptămână mai târziu, pe 22 septembrie, Ministerul Educației a fost de acord cu dublarea alocației forfetare și cu dublarea sumelor alocate în funcție de distanță, așa cum a propus Consiliul Elevilor, adică la valoarea de 60 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru – detalii aici

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Consiliul Național al Elevilor și Asociația Părinților Edupart anunță că susțin proiectul de ordonanță al Ministerului Educației prin care sumele pentru decontarea transportului elevilor navetiști cresc de 4 ori
Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil proiectului de ordonanță privind suma forfetară pentru elevii navetiști / Deși nu susține suma forfetară pe termen lung, CES propune o soluție pentru gratuitate la transport

4 comments
  1. Bună ziua. Eu sunt de părere că nu trebuia modificata media pentru acordarea bursei de merit. Erau mult mai mulți elevi impulsionati pentru obținerea acestei burse de merit.
    Ar trebui luate în considerare faptul că midia solicitată este mult prea mare. Mulțumesc

  2. Degeaba dau ordonanțe, peste ordonanțe, daca nu plătesc nimic.Astia nu au auzit de respectarea legii. Chiar nu se pot gasi in tara aceasta o mana de oameni cu coloana vertebrală?Suntem blestemati sa ne conduca toți ratatii?

  3. Foarte bine ca va gândiți la copii defavorizați.
    DAR la salariile administratorilor de patrimoniu cu studii superioare de specialitate când va veți gândi? Ca s-a ajuns ca în fisa postului aceștia sa facă cam de toate domnilor guvernanți. Și când ajungi după 34 de ani de munca sa ai salariul net de 3000 de lei la asa răspundere și bucatareasa 2500 nu prea îți vine să stai. Plus batjocura din exterior cum ca am fi salariați regește, în contextul care un șofer de minister ia 4000 net și nu face nimic sau la patron unde se iau salarii uimitoare. Plus volumul de munca pe care nici un om normal nu îl poate realiza în 8 ore dar ni se cere sa stam peste program, neplătiți în nici un fel pt ca spor de toxicitate nu, spor de iradiere nu, gradații le iau doar cei cu relații.Se dorește dedicare dar din păcate s-a ajuns la un nivel de epuizare fizica și psihica despre care ITM ul nu cred ca știe sau știe și puțin ii pasa. E rușinos ca de noi nu aveți grija de mulți ani doar ne împovărați cu noi și noi sarcini. Vom pleca la pensie mulți și veți avea angajați tineri care nu vor sta pentru acest salariu de mizerie și de batjocura.
    RUȘINE!!!

  4. cum se calculează că băiatul meu care face naveta 30+30km a primit 90lei pe luna octombrie cu 16zile de naveta că 5 au fost vacanta, naveta este 9+9lei pe zi, cît trebuia să primească? pentru că la contabilitatea liceului a spus că atît este

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Interzicerea telefoanelor mobile la școală e aplicată adesea ineficient și îi poate face pe elevi să le folosească mai intens acasă / Întărirea competențelor digitale pentru profesori și elevi – soluția propusă pe baza datelor PISA 2022, care spun că telefonul la școală, folosit moderat, aduce și beneficii – raport OCDE

Interdicția legată de folosirea telefoanelor mobile în școli, pentru care optează în ultima vreme o serie de sisteme școlare, nu este susținută de experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică…
Vezi articolul
Vasile Dincu / Foto: INQUAM Photos George Calin

Vasile Dîncu a cerut verificări de urgență la Colegiul Național de Apărare, după ce un profesor a amenințat familia unui ziarist G4Media / MApN: Ne delimităm ferm de orice poziție contrară normelor și principiilor democratice, care aduc atingere drepturilor și libertăților fundamentale

Ministrul Apărării Vasile Dîncu a cerut o comisie de urgență pentru verificarea situației de la Colegiul Național de Apărare, după ce G4Media a scris despre presiunile unui angajat asupra familiei…
Vezi articolul

Edupedu.ro în Top 10 site-uri românești după valoarea investițiilor de publicitate atrase în 2024, pe baza prețurilor-listă / Printre puținele site-uri de top cu o creștere față de 2023, fără reclame politice, la jocuri de noroc, la băuturi sau produse de fumat – Monitorizare oficială  

Edupedu.ro, platformă de informație și analiză privind educația și cercetarea, se numără printre principalele 10 site-uri din România din punct de vedere al investițiilor în publicitate, calculate pe baza prețului…
Vezi articolul

Ministerul Educației are în continuare administratori numiți politic la cele două întreprinderi publice aflate sub umbrela sa, fără să declanșeze procedurile necesare de selecție – Informare a unei agenții guvernamentale / Una dintre cele două entități este Editura Didactică și Pedagogică

Ministerul Educației figurează, într-o informare a unei agenții guvernamentale publicată de Profit.ro, ca având sub umbrela sa două entități cu statut de întreprindere publică, iar ambele au conduceri provizorii, deoarece…
Vezi articolul

BREAKING SURSE Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul Nicolae Ciucă a obținut anularea sesizărilor din teza sa de doctorat / Cine este procurorul de caz

Parchetul General are în lucru un dosar în care este cercetat modul în care, în luna aprilie, la Curtea de Apel București, a avut loc repartizarea aleatorie a dosarului 2826/2/2022,…
Vezi articolul

Raed Arafat, despre firma care are pe stoc teste salivă, dar cu care IGSU refuză să semneze contractul: „2 milioane de teste nu rezolvă oricum nici măcar o testare. Nu putem răspunde presiunilor, firma are o dispută comercială cu IGSU, să o rezolve în instanță”

Într-o conferință de presă la Guvern, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a reacționat după ce firma DDS Diagnostic susține că are pe stoc 2 milioane de teste…
Vezi articolul