Legea învățământului superior să prevadă sancțiuni specifice pentru acte de hărțuire sexuală, iar Codul-cadru de etică să prevadă în ce situații pot fi admise sesizări anonime – set de propuneri a Alianței organizațiilor studențești, care cere „toleranță zero pentru hărțuire”

189 de vizualizări
Photo © Designer491 | Dreamstime.com
Definiția hărțuirii sexuale ar trebui schimbată în Legea învățământului superior, lege care ar trebui să includă sancțiuni specifice pentru actele de hărțuire sexuală comise de personalul universitar, potrivit unui set de propuneri înaintat Ministerului Educației de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Aceasta menționează, într-un comunicat emis miercuri, că cere și o serie de modificări la nivelul Codului-cadru de etică și deontologie universitară, între altele pentru a reglementa „admisibilitatea sesizărilor anonime cu privire la abaterile de etică și deontologie universitară”.

ANOSR cere „toleranță zero pentru hărțuire” și spune că legislația națională „ trebuie să prevadă definiții cuprinzătoare și mecanisme specifice pentru a putea reduce posibilitatea ca alte cazuri de hărțuire și violență psihologică să aibă loc la nivelul învățământului superior”.

Ce solicită ANOSR pentru modificarea Legii învățământului superior 199/2023:

  • modificarea definiției hărțuirii sexuale, în vederea eliminării necesității caracterului repetitiv al unei fapte pentru ca aceasta să fie considerată hărțuire sexuală și pentru a exprima specificul faptelor de hărțuire sexuală din mediul academic, încadrate distinct față de infracțiunea de hărțuire sexuală prevăzută în Codul Penal.”
  • Extinderea sancțiunilor pentru abaterile de la normele de etică și deontologie universitară aplicabile personalului didactic și de cercetare de la nivelul instituției de învățământ superior, încât acestea să prevadă și sancțiuni specifice pentru actele de hărțuire sexuală”.

Schimbări mult mai numeroase sunt propuse în cazul Codului-cadru de etică și dentologie universitară, care a fost adoptat prin Hotărâre de Guvern anul acesta și care stă la baza codurilor etice adoptate de fiecare universitate în parte.

Propunerile ANOSR de modificare a Codului-cadru de etică:

  • Reglementarea necesității instituțiilor de învățământ superior de a implementa activ politici specifice, măsuri distincte și mecanisme concrete de combatere și prevenție a hărțuirii, inclusiv sexuale, la nivelul universității;
  • Introducerea definițiilor hărțuirii, hărțuirii sexuale și a discriminării de gen în Codul-cadru de etică şi deontologie universitară;
  • Asigurarea posibilității tuturor membrilor comunității universitare de a înainta sesizări către Comisia de etică, în format online;
  • Introducerea posibilității membrilor comunității universitare de a formula sesizări cu privire la abaterile de etică și integritate academică săvârșite asupra altor persoane;
  • Protejarea membrilor comunității universitare care sesizează abateri de etică, pentru a evita apariția consecințelor nefavorabile asupra acestora; 
  • Reglementarea admisibilității sesizărilor anonime cu privire la abaterile de etică și deontologie universitară; 
  • Prioritizarea soluționării sesizărilor care vizează siguranța și demnitatea membrilor comunității universitare, precum și a celor care vizează reprezentanți din conducerea instituției de învățământ superior;
  • Reglementarea posibilității Comisiei de etică de la nivelul instituției de învățământ superior de a se autosesiza și de a demara procedurile de cercetare în consecință; 
  • Includerea posibilității Comisiei de etică de la nivelul instituției de învățământ superior de a suspenda un membru al comunității universitare de la susținerea activităților didactice pe durata cercetării faptei, în cazul în care s-a înaintat asupra sa o sesizare cu privire la săvârșirea unei fapte de hărțuire, violență sau agresiune; 
  • Reglementarea obligației personalului didactic, auxiliar și de cercetare de a sesiza Comisiei de etică toate abaterile de care au cunoștință și care vizează discriminarea sau hărțuirea unui student, cu acordul persoanei vătămate;
  • Includerea unor prevederi specifice care să definească acțiunile de hărțuire și abuzul de autoritate drept abateri de etică; 
  • Reglementarea unor sancțiuni specifice abaterilor care constau în acte de hărțuire sexuală;
  • Reglementarea sancționării membrilor comunității universitare care ajută făptuitorul în scopul ascunderii actelor de hărțuire sau a persoanelor care ocupă funcții de conducere cu responsabilități în combaterea faptelor de hărțuire și nu își îndeplinesc obligațiile în acest sens;
  • Reglementarea obligației instituțiilor de învățământ superior de a asigura consiliere psihologică și alte forme de sprijin pentru victimele abuzului sau hărțuirii;
  • Reglementarea obligației instituțiilor de învățământ superior de a realiza semestrial cel puțin o prezentare publică pentru studenți cu privire la rolul Comisiei de etică, prevederile Codului de etică și mecanismele de sesizare a abaterilor de la normele de etică puse la dispoziție comunității universitare;
  • Introducerea responsabilității instituțiilor de învățământ superior de a implementa mecanisme distincte în ceea ce privește protecția și sprijinirea victimelor abuzului sau hărțuirii, inclusiv de natură sexuală.

Propunerile ANOSR de modificare a Legii 199/2023:

Propunerile ANOSR de modificare a HG privind Codul-cadru de etică:

Citește și:
EXCLUSIV Premierul Ciolacu anunță că modifică radical legislația privind sesizările anonime pentru hărțuire sexuală: Petițiile anonime depuse pentru fapte din Codul Penal vor fi trimise către parchete și poliție și vor fi acceptate exact ca în cazul avertizorului de integritate. Hărțuirea sexuală e în Codul Penal
Orice sesizare, anonimă sau ne-anonimă, să intre în circuit de analiză – tema unor consultări începute între Ministerul Educației și alte ministere și autorități, anunță Ligia Deca

Photo 134612795 © Designer491 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Sute de elevi olimpici și profesorii lor nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapa națională de Franceză și limbi romanice, cu aproape trei săptămâni înainte să înceapă / Delia Anghel, Ministerul Educației: Azi va ajunge clasamentul

Sute de elevi olimpici la mai multe discipline și profesorii lor coordonatori nu știu dacă s-au calificat pe locuri suplimentare la etapele naționale din această lună, majoritatea începând în două-trei…
Vezi articolul

Daniel David, mesaj politic de Ziua Internațională a Profesorului: „2025 este cel mai periculos an pentru țară după Revoluție” / Ministrul vorbește din nou despre un „pact pentru deceniul educației”, după ce a impus comasări și tăieri sub pretextul salvării salariilor

Discursul festiv este transformat într-o pledoarie politică pentru propriile măsuri fiscal-bugetare și o nouă viziune „paradigmatică” asupra educației, de către ministrul Daniel David în meajul transmis de Ziua Internațională a…
Vezi articolul

Produceți mai multe instrumente de inteligență artificială care să ușureze munca profesorilor – apel al autorităților britanice pentru companiile de tehnologie, care primesc acces special la resursele educaționale ale Departamentului pentru Educație de la Londra

Guvernul britanic a îndemnat companiile tehnologie  să creeze instrumente de inteligență artificială destinate profesorilor, instrumente care să reducă volumul de muncă al acestora, potrivit The Guardian. Publicația precizează că reprezentanții…
Vezi articolul

Val de ironii la adresa lui George Simion, după ce liderul partidului extremist AUR a lipsit de la ultimele dezbateri electorale: Mie la atâtea absențe mi se scădea nota la purtare / Mai bine o absență cinstită, decât un 2 meritat / Am zis că vin, dar era marketing

Absența candidatului George Simion de la majoritatea dezbaterilor electorale la care a fost invitat în ultimele două săptămâni dinaintea alegerilor prezidențiale a generat un adevărat val de ironii în mediul…
Vezi articolul