Legea privind educația pentru sănătate începând cu clasa a VIII-a, ce prevede programe pentru prevenirea „contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor”, cu acordul părinților – promulgată de președintele Iohannis

1.302 vizualizări
Foto: Magda Ehlers – Pexels.com
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea ce prevede ca în școli să se deruleze, din clasa a VIII-a, numai cu acordul scris al părinților, „programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”, relatează News.ro, care citează un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului fusese trimis spre reexaminare în Parlament.

În versiunea inițială, proiectul prevedea ca „în unităţile şcolare se derulează sistematic, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”. Președintele a atacat proiectul la Curtea Constituțională, afirmând că „prin introducerea sintagmei „educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sanitară”, textul de lege se îndepărtează de principiul „promovării educaţiei pentru sănătate” prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011”. 

„Practic, reglementate în acest mod, programele de educaţie pentru sănătate sunt evidenţiate doar prin educaţia sanitară, componenta de educaţie pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informaţii cu privire la igiena personală. Ideea de educaţie sanitară este una desuetă, ce nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică. Educaţia sanitară, fiind un termen utilizat înainte de anul 1990, cuprindea doar activităţi de asigurare a igienei”, arăta şeful statului, în solicitarea de reexaminare transmisă Parlamentului, după cum amintește agenția de presă citată.

Deputații au modificat articolul, care prevede „derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”. 

Camera Deputaților – cameră decizională în cazul acestui proiect – a votat varianta finală săptămâna trecută.

Ministerul Educației este cel care va elabora programa școlară. De altfel ministrul Cîmpeanu a vorbit recent, din nou, despre materia Educație pentru viață ce va fi de fapt o nouă disciplină. Aceasta ar urma să fie introdusă în noile planuri de învățământ și va fi predată din septembrie 2023. Va fi o disciplină modulară, potrivit ministrului, care va conține educație pentru sănătate, juridică, financiară sau ecologică. Deocamdată nu au fost stabilite concret modulele.


1 comment
  1. Inițial trebuia să fie disciplină. Acum a devenit program…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum a dezinformat Ecaterina Andronescu în 2009 Guvernul și în 2019 Parlamentul: „Nu am desființat niciodată şcoala profesională!”. Școlile de Arte și Meserii au fost desființate de Ecaterina Andronescu

Ministrul Educației a cerut parlamentarilor să nu o mai acuze că a desființat școala profesională în 2009. ”Nu am desființat niciodată școala profesională, așa încât vă rog să vă opriți”,…
Vezi articolul

Mediu de învățare „puțin toxic” și “chiar ne încurajau să plecăm” la facultate în străinătate, spune o fostă elevă olimpică de la Liceul Internațional de Informatică din București, acum studentă în România: Dacă cineva m-ar întreba ce-ai făcut într-a X-a la chimie, eu nu pot să zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat / ICHB: La noi la școală este o atmosferă foarte plăcută. Elevii noștri parcurg materia de la clasă într-un ritm foarte rapid

Dacă cineva m-ar întreba „ce-ai făcut într-a X-a la chimie”, eu nu pot să-ți zic ce se face la clasă pentru că noi nu știam asta. Ne luau separat cei…
Vezi articolul
Simulare Evaluarea Națională 2025

Durata temelor poate diferi în funcție de fiecare copil, spune un director de școală: Unul poate să îmi facă o temă în 10 minute, indiferent de complexitate / Consilier școlar: Rămâne în continuare responsabilitate a noastră, a tuturor, în ceea ce privește stabilirea temelor pe care le vor avea

Laurențiu Ghilea, director al Școlii Gimnaziale nr. 17 din Constanţa, a declarat, referitor la temele pentru acasă, că durata aceasta poate să difere în funcție de fiecare copil. „Unul poate…
Vezi articolul