Licența didactică cu dublă specializare 2025. Primele programe de 4 ani, de Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie, vor primi viitori profesori la Universitatea din Craiova – proiect de HG studii universitare

19.531 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Licența didactică cu dublă specializare va fi organizată în premieră din anul universitar 2025-2026, la Universitatea din Craiova, pentru Chimie-Biologie și Istorie-Filosofie. Cele două programe intră în oferta de școlarizare din toamnă, după ce universitatea a optat să aloce locuri pentru acestea printr-o hotărâre de guvern (HG) cu mai multe modificări la actualul plan național de studii universitare.

Aceste două programe vor primi 30, respectiv 50 de studenți din toamnă, dar hotărârea de guvern (HG) trebuie aprobată până atunci de Executiv pentru a putea fi pusă în aplicare. Programele au 240 de credite ECTS, adică opt semestre (patru ani).

  • HG pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pe 7 iulie urmează să modifice HG 412/2025 cu nomenclatorul de studii și HG 428/2025 care reglementează studiile de masterat.

Licența didactică cu dublă specializare are o durată de patru ani și este una dintre rutele de acces în cariera didactică din legile educației Deca-Iohannis 198/2023 și 199/2023.

Potrivit notei de fundamentare la proiectul de Hotărâre de Guvern, modificările aduse la HG existente din primăvară pentru anul universitar 2025-2026 vin după ce agenția care acreditează programele de studii superioare (ARACIS) a acreditat din aprilie 2025 până în prezent mai multe programe de studii de licență cu dublă specializare.

De asemenea, noi mai sunt și trei programe de licență cu dublă specializare, tot de patru ani, dar nu didactică. Acestea sunt organizate la UBB Cluj-Napoca:

  • Limba și literatura maghiară – Etnologie (în limba maghiară) (20 de locuri)
  • Matematică – Informatică (60 de locuri)
  • Matematică (în limba maghiară) – Informatică (în limba maghiară) (60 de locuri)

Alte modificări propuse de Ministerul Educației și Cercetării sunt tehnice:

  • Prezentul act normativ cuprinde modificări ale unor structuri ale instituțiilor de învățământ superior, la solicitarea acestora, în baza hotărârilor Senatelor universitare, rectificări ale unor specializări școlarizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior conform rapoartelor agențiilor de asigurare a calității din țară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (EQAR), precum și noi specializări evaluate de către agențiile de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, hotărâri adoptate în perioada Aprilie 2025 – Iulie 2025
DOCUMENT Proiect HG de modificare HG 412/2025 (anexe – nomenclator + studii licență):
  • Anexa 1 la proiectul de HG care modifică HG 412/2025:
  • Anexele 2-5 la proiectul de HG care modifică HG 412/2025:
  • Nota de fundamentare:
DOCUMENT Proiect HG de modificare HG 428/2025 (anexă – masterate):
  • Anexa 1 la proiectul de HG care modifică HG 428/2025:
  • Anexa 2 la proiectul de HG care modifică HG 428/2025:
  • Nota de fundamentare:


1 comment
  1. O să va vina studenți, gârlă, nu alta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, președintele interimar al Consiliului Rectorilor: CNR nu a avut și nu a preluat amnistierea plagiatorilor în agenda proprie. Este drept că unii invitați au menționat că în discuțiile publice există unii care susțin un moment T0 asupra plagiatelor

Amnistierea plagiatorilor, într-un moment T0 pentru plagiate, nu a fost pe agenda proprie a Consiliului Național al Rectorilor (CNR), a declarat președintele interimar al organizației. „Este drept că unii invitați…
Vezi articolul

Clasament al celor mai populare universități românești: Babeș-Bolyai, A.I. Cuza și ASE – pe primele locuri în topul Unirank, dominat la nivel global de MIT, Harvard și Stanford

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea A.I. Cuza din Iași și Academia de Studii Economice (ASE) din București ocupă primele locuri într-un clasament al celor mai populare instituții de învățământ superior,…
Vezi articolul

Profesori universitari din Ucraina: “Suntem pregătiți” pentru starea de război / Apel la sprijin din partea colegilor din Europa și restul lumii / Universitatea din Luhansk, pregătită pentru online dinaintea pandemiei Covid-19, din cauza conflictului izbucnit în 2014

În fața invaziei declanșate săptămâna aceasta de Rusia, mesajul liderilor universitari din Ucraina este clar: ei refuză să cedeze în fața panicii și se declară pregătiți pentru starea de război,…
Vezi articolul

Test gratuit pentru 500 de elevi care vor să meargă la o universitate de top din străinătate. Pot afla care este potențialul lor și ce le trebuie ca să fie admiși la programele de studii pe care le doresc (P)

Pe măsură ce tot mai mulți elevi români vizează universități din top 100 precum Oxford, Harvard, Cambridge, Bocconi, ESADE și University of Amsterdam, un nou instrument dezvoltat de Upgrade Education…
Vezi articolul