Ligia Deca anunță că regulamentul de organizare și funcționare „a învățământului preuniversitar” și statutul elevului vor „sta în dezbatere mai mult decât stau alte documente, alte proiecte de la minister” / UPDATE Pe site-ul ministerului termenul este de 10 zile lucrătoare

7.360 de vizualizări
Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Ministra Educației Ligia Deca a anunțat la Gala Teach for Romania, miercuri pe 12 iunie, că cele două proiecte de ROFUIP și Statutul Elevulului vor avea termene prelungite de dezbatere. Proiectele au fost publicate pe edu.ro chiar în timpul discursului oficialului. Doar că în descrierea de pe site apare termen de dezbatere 10 zile lucrătoare, adică cu 4 zile în plus față de un termen clasic, termenul legal.

Dacă termenul de dezbatere este altul, acesta trebuie comunicat și afișat public, potrivit legii 52/2003 a transparenței decizionale în administrația publică.

Declarațiai Ligiei Deca: „În această perioadă lansăm în dezbatere publică enorm de multe elemente de legislație secundară. Foarte curând, nu pot să vă spun, dar o să fie o surpriză, probabil pe finalul zilei vom lansa dezbatere noul regulament de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar și statutul elevului. Va (sic!) sta în dezbatere mai mult decât stau alte documente, alte proiecte de la minister, tocmai în ideea în care eu cred că aceste documente, care sunt în general cele mai citite de școli, au în primul rând nevoie de aportul dumneavoastră. Și cu permisiunea dumneavoastră, am făcut această propunere în discuția de mai devreme. Mi-aș dori o discuție cu profesorii Teach for Romania și cu alumnii Teach for Romania, să vedem cum îmbunătățim documentele care reglementează modul în care funcționează școlile. Și vă aștept alături de noi pentru că avem mare nevoie de parteneriatul cu dumneavoastră”.

Dacă s-ar respecta termenul de pe site, atunci data limită pentru propuneri ar fi 26 iunie 2024, nu 22 iunie cum inițial am scris.


2 comments
  1. cine decide soarta educației ..

  2. Nu încalcă propriile reguli?

    A!
    Uitasem numele Ministerului:

    Regulile NU se aplică niciodată pentru noi doar pt alții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Programa de Chimie pentru clasele a IX-a și a X-a: Profesorii să organizeze activități cu aplicabilitate în viața de zi cu zi / Elevii pot analiza procesul de dospire a aluatului pentru pâine și pot prepara extracte din plante

Noua programă de Chimie pentru clasele a IX-a și a X-a propune activități pentru elevi cu aplicabilitate în viața de zi cu zi, precum analiza procesului de dospire a aluatului…
Vezi articolul

Modele de teste la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicate de Inspectoratul Școlar Sibiu. Subiectele propuse elevilor de clasa a VIII-a pentru luna ianuarie și baremele – descarcă

Modelul de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 propus elevilor de clasa a VIII-a din Sibiu spre rezolvare în luna ianuarie de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a fost…
Vezi articolul

Editura care îl publică pe Roald Dahl în Franța intenționează să lase intacte cărțile scriitorului: Această rescriere afectează doar Marea Britanie / Numărul termenilor modificați este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă și etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violență şi altele

Editura Gallimard, care publică în Franţa operele lui Roald Dahl, a declarat marţi că intenţionează să lase intacte textele cărţilor pentru copii ale autorului britanic, în pofida procesului de revizuire…
Vezi articolul