Ligia Deca, consilier prezidențial: Orice strategie în educație trebuie întâi să aibă un larg suport social. În ultimii ani au fost consultați peste 10.000 de oameni

1.751 de vizualizări

„Orice viziune și strategie în educație trebuie întâi să aibă un larg suport social. Toți cei implicați direct în educație, dar și toți cetățenii României trebuie să aibă în minte destinația la care vrem să ajungem cu toții”, a declarat consilierul prezidențial pe educație, Ligia Deca. Invitată la o conferință organizată de Digi 24, aceasta a vorbit despre proiectul „România educată” lansat în urmă cu 6 ani de președintele Klaus Iohannis.

„Trebuie să existe această susținere socială a educației, pentru că odată ce există susținerea unei viziuni din partea celor implicați și a mediului privat și asociativ vom vedea educația și prioritate politică și, evident, o finanțare adecvată„, a susținut Ligia Deca.

Consilierul prezidențial a anunțat că „în ultimii ani au fost consultați peste 10.000 de oameni, prin diferite mijloace (…). În România educată am încercat să și învățăm din lecțiile trecutului și să includem toate acele lucruri realizate cu succes„.

„Avem acest consens social și el există, dar a urmat o perioadă electorală care știm cu toții e marcată de diferențierea ideilor mai degrabă decât de obținerea unui consens”, a continuat Ligia Deca.

În ceea ce privește numărul de elevi la clasă, consilierul prezidențial a afirmat: „Eu cred că este esențial ca numărul de elevi de la clasă să permită o educație de calitate și educația a migrat spre sistemul hibrid din cauza pandemiei, însă nu cred că acest sistem hibrid ar trebui pierdut, ci păstrat în continuare. Si eu cred că România trebuie să investească astfel încât numărul de elevi să se încadreze în limite. Personal, sunt pentru„.


5 comments
  1. 10000 de oameni în ultimii ani? Câți pe an? 100,300,…..
    Când vorbim de o larga consultare, cum e cazul acestei legi numărul ar trebui sa fie mult, mult mai mare. Nu credeți?

  2. Unde este suportul social la Aberațiile de proiecte ale legii învățământului pe care le țineți la secret?
    Nu va e rușine, va încurcati în propriile afirmații și acțiuni?

  3. Napoleon a avut sustinere când a introdus Codul Civil sau când a vrut să facă din Europa un corp de națiuni? Aplicați Legea educației în ansamblul ei.

  4. Iar vorbe goale. Eu nu stiu cum va puteti suporta sa vorbiti atat de mult si fara rost, cu rezultate zero.Atata lipsa de realism nu am vazut in viata mea. Coborati cu picioarele pe pamant. Chiar nu mai exista oameni destepti in tara asta? Toti vor sa para destepti cand nu sunt. Nici nu mai am rabdare sa citesc, sunt satula de aberatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele 8 promisiuni pentru școli ale noului primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, absolvent al Facultății de Matematică a Universității București: De la Școală după școală în tot sectorul, până la autobuzul verde pentru transportul școlar

Radu Mihaiu este noul primar al Sectorului 2 din București, potrivit exit-poll-ului CURS Avangarde. Are 43 de ani și este un apropiat al lui Dan Barna, scrie G4Media.ro. Antreprenor în…
Vezi articolul

Elevul de la Olimpiada de Biologie din județul Prahova a fost calificat la etapa națională cu 90 de puncte, deși a inversat marcarea răspunsurilor pe foaie și a obținut inițial doar 10 puncte. Decizia, după mai multe petiții la Ministerul Educației în care a acuzat stări de rău

Elevul de la Olimpiada Națională de Biologie (ONB), etapa județeană din Prahova din 17 martie, care a fost calificat la etapa națională deși a inversat marcarea răspunsurilor pe foaia-tip, a…
Vezi articolul

USR o cheamă pe Ligia Deca în Parlament, pe 1 martie, la Ora Guvernului, ca să dea explicații privind legile Educației. Până acum, Ligia Deca nu a răspuns niciunei invitații a opoziției: „Doamna Deca trebuie să clarifice încotro are de gând să ducă învăţământul românesc”

USR a depus o solicitare ca ministrul Educaţiei, Ligia Deca, să vină la „Ora Guvernului” în plenul din 1 martie al Senatului, de la ora 11:30, pentru a oferi explicaţii…
Vezi articolul

Situația de la Școala Gimnazială nr. 51 din București, unde zeci de părinți au stat la coadă joi noaptea pentru a-și înscrie copilul la programul Școală după școală: Sunt 168 de locuri aprobate de ISMB. „Vineri la ora 12, erau pe listă peste 180 de copii în așteptare”, spune un părinte / Înscrierile se fac și luni

Peste o sută de părinți ai elevilor înscriși la școala Gimnazială numărul 51 din Capitală, din sectorul 2, au stat de coadă în fața unității de învățământ, de joi noapte,…
Vezi articolul