Lista celor peste 800 de profesori metodiști din Capitală, publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document

1.899 de vizualizări
Inspecția specială
Foto: Pexels.com
Lista profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025 a fost publicată de către Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB). Până vineri, 4 octombrie, inspectoratele școlare au avut de transmis Ministerului Educației decizia privind componența corpului de profesori metodiști din acest an.

Este vorba despre 807 profesori metodiști. La disciplina „Limba și literatura română” sunt 51 de cadre didactice metodiste. Pentru învățământul primar sunt 137 de profesori selectați. Pentru învățământul preșcolar și antepreșcolar sunt 29 de cadre didactice metodiste.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control. 

Inspectoratele școlare au avut de realizat o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le-au reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
  • a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
  • b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
  • c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
  • d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii 5 ani şcolari;
  • e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.
Lista profesorilor metodiști din București – an școlar 2024-2025
Citește și:
Până vineri, 4 octombrie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației componența corpului de profesori metodiști din anul școlar 2024-2025
Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025. Planificarea interviurilor a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document
Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025. Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii, potrivit unei adrese a Ministerului Educației / Rezultatele finale se publică până pe 4 octombrie


1 comment
  1. In Olt s-a facut o epurare a metodistilor, fiind redus numarul de locuri de metodisti fara o justificare obiectiva. Un metodist nu ”costa” nimic scoala, inspectoratul, nu primeste nimic pentru aceasta functie daca nu este trimis efectiv la inspectii de grad. Nu se justifica sa elimini oameni pregatiti si cu experienta.
    Este prima data cand a fost un ”concurs” pentru toate posturile de metodisti, nu s-a facut o reconfirmare pentru metodistii vechi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid pentru combaterea dezinformării și racolării în mediul online, adresat elevilor și profesorilor din medii vulnerabile – lansat de specialiști în combaterea traficului de persoane, justiție și comunicare

Un manual pentru combaterea dezinformării și racolării pe Internet a fost lansat de specialiști în combaterea traficului de persoane, justiție și comunicare, pentru uzul la clasă al profesorilor din învățământul…
Vezi articolul

Proiectul revenirii burselor de excelență pentru elevii olimpici și a plății cu ora pentru profesori la forma de dinaintea Legii Bolojan, ținut în sertar de două luni în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților de PSD, PNL, UDMR și USR

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora în forma de dinaintea Legii Bolojan este amânat de Coaliția de Guvernare pentru a opta…
Vezi articolul

Sondaj: 61% dintre profesorii care au răspuns unui chestionar într-un program de digitalizare a școlilor din mediul rural susțin că vor să creeze lecții digitale pentru a-și stimula elevii să fie atenți și să învețe mai bine

Aproximativ 68% dintre profesorii din mediul rural spun că îmbunătăţirea abilităţilor digitale este principalul lor beneficiu în contextul desfăşurării multor ore online din cauza pandemiei, conform unui sondaj desfăşurat de…
Vezi articolul

Ministrul Digitalizării din Marea Britanie ia în considerare să dea „stingerea digitală”, prin restricționarea pe timpul nopții a accesului copiilor la rețelele sociale: Nu voi acționa fără să mă asigur că dovezile susțin măsura, dar investesc în cercetare și sunt gata de acțiune

Guvernul din Marea Britanie ia în considerare să restricționeze accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale în timpul nopții și să stabilească o „oră de stingere digitală”, pentru a…
Vezi articolul