Lista copiilor înscrişi la clasa pregătitoare 2019 va fi afişată vineri. Aproape 3.000 de copii mai puțini față de anul trecut, în prima etapă

6.092 de vizualizări
Foto: ISMB
Peste 150 de mii de cereri au fost depuse de părinţi la şcoli în prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare din 2019, potrivit ministerului Educaţiei. În prima etapă, care a început pe 4 martie şi a durat până pe 22 martie, au fost înregistrate cu 2.869 de cereri mai puţine ca în prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare din 2018, mai arată datele oficiale.

Din cele 150.084 de cereri, 128.703 (85,8%) sunt pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, iar restul de 21.381 de cereri (14,2%), pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv.

Ministerul anunţă că lista copiilor înscrişi la clasa pregătitoare în această etapă, dar şi numărul locurilor rămase libere, vor fi afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora, respectiv ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, vineri, 29 martie.

A doua etapă începe pe 2 aprilie

Între 2 și 8 aprilie copiii care nu au fost înscriși sau care nu au participat în prima etapă, pot veni cu părinţii să depună cererile completate (din nou), în funcție de locurile disponibile. Listele finale cu toţi copiii înscrişi la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2019-2020 vor fi afișate în data de 11 aprilie.

Înscrierile la clasa pregătitoare, pe judeţe.

După Bucureşti, unde s-au înscris 15.195 de copii, sunt judeţele Iaşi, cu 6.735 de cereri, şi Suceava, cu 6.132 de cereri. Cele mai puţine cereri sunt în Tulcea, doar 1.444 de cereri. Lista înscrierilor la clasa pregătitoare pe judeţe poate fi descărcată de aici. 

Înscrierea la clasa pregătitoare a provocat reacţia părinţilor după ce ministerul a decis ca cei care nu împlinesc 6 ani până la 31 decembrie, să fie lăsaţi să facă evaluarea psihosomatică, dar să nu fie acceptaţi la şcoală. Edupedu.ro a scris despre acest lucru, iar în urma relatării situaţiei, ministerul Educației a anunţat că schimbă procedura de înscriere la clasa pregătitoare și acceptă copiii care împlinesc 6 ani după 31 decembrie 2019 și în cazul cărora psihologii au dat aviz că sunt pregătiți să parcurgă școala. Părinții au acuzat Ministerul că a schimbat regulile clasei pregătitoare fără să îi anunțe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Biziday: Ministrul de Interne din Marea Britanie cere revizuirea sistemului de acordare a vizelor pentru studenții străini, despre care spune că a devenit mai des o metodă de imigrare decât una de atragere a valorilor

Ministrul de Interne al Marii Britanii a declarat că studenții internaționali ar putea „submina integritatea și calitatea sistemului universitar britanic”, folosindu-se de cursurile universitare ca de o „modalitate ieftină” de…
Vezi articolul

Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei

Mai mulți părinți ne-au trimis mesaje pe adresa redacție@edupedu.ro despre abuzurile suferite de copiii lor în clasa învățătoarei Mariana Alexa de la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș, după…
Vezi articolul
Cursurile Universității Politehnica

Peste 4.400 de profesori nu aveau laptopuri sau tablete pe care să lucreze cu elevii, ori acces la internet, arătau datele Ministerului Educației actualizate acum 4 luni. Județul Iași e pe primul loc, Bucureștiul pe 2 / Încă sunt 248 de mii de elevi fără dispozitive

În continuare 1.145 de cadre didactice sunt fără acces la internet și 3.300 sunt fără dispozitive, potrivit setului de date publicat de Ministerul Educației pe portalul de date deschise data.gov.ro.…
Vezi articolul