LISTA Doar 382 de localități mai sunt în scenariul galben, în care clasele V-VII și IX-XI învață online

[jp_post_view]
Foto: © Esther19775 | Dreamstime.com
Luni, 24 mai, în 382 localități școlile vor funcționa în scenariul galben, unde rata de infectare este de peste 1 la mie, potrivit listei publicate de Ministerul Educației. Restul localităților, adică 2.799 de localități sunt în scenariul verde.

Potrivit listei, Bucureștiul este în scenariul verde, cu o rată de 0,67 la mie.

În schimb orașe ca Alba Iulia, Sinaia, Ploiești sunt în continuare în cod galben.

Pe baza acestor scenarii revin la școală, luni, elevii.

Descarcă de aici lista cu rata de incidență pe localități:

„Săptămâna viitoare vor putea merge la școală cu prezență fizică peste 2,8 milioane de elevi. Astăzi avem doar 427 de localități în care rata de infectare este mai mare decât 1 la mie, restul de 2.574 de localități, în care avem aproape 90% din populația României, rata de infectare fiind sub 1, elevii vor putea să meargă la școală cu prezență fizică, ceea ce este un lucru extrem de important și îndemn la respectarea tuturor regulilor de protecție”, a declarat sâmbătă ministrul Educației.

Harta localităților, cu scenariile pentru școli, realizată de cercetătorii Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca:

Articol în curs de actualizare

Foto: © Esther19775 | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Daca copilul meu de clasa 2-a a facut numai online e obligat sa mearga la scoala sau poate ramane online ? Santem di Ploiesti si avem dosar medical pentru tot anul de scoala online . Multumesc

  2. Domnule,sa va zic ceva:Și eu și majoritatea băieților din clasa mea facem la fel,chiar și fetele,eu țin minte anul trecut cum abia așteptam ora de geogra că sa stau pe telefon,sau la biologie,sau franceza, dar ce e de făcut când profesorul lucrează doar cu cei doi elevi din prima banca de la catedra? Acum eu sunt în online bine mersi deoarece da exista elevi ca mine care locuiesc și cu bunicii.

  3. Ferice de cei care pot termina în online acest an școlar!
    Situația în București este jalnica.
    Înghesuială în mijloacele de transport în comun, aproape om langa om.
    In sălile de clasa, elevii stau unul lângă celalalt, doi câte doi sau trei câte trei, asa cum sunt băncile. Și fără distanta între banca din fata și cea di spate, întrucât altfel nu ar încăpea în sala de curs.
    Elevii care nu au tragere de inima către învățătură, stau pe jocuri pe telefon pe sub banca, iar dacă le faci observație sau le spui sa își puna telefonul în ghiozdan, fie desenează pe caiet, for stau absenți în banca și iau notițe superficiale. Dacă i întrebi ceva legat de lecție, nici nu știi ce ai întrebat. Acesta este tabloul veșnic al elevului care nu vine la scoala sa învețe.
    Mai sunt și elevi care încearcă în timpul orei de curs sa comunice cu colegul de lângă el,..o vorba, o gluma….
    Restul elevilor sunt atenți, se Implica, pun întrebări unde nu înțeleg. Aceiași elevi constiinciosi și online, și pe băncile scolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sala de detenție, introdusă în școlile din România, pentru elevii care deranjează orele. Cadrele didactice pot decide să le dea „lectură suplimentară” și „completarea de fișe de lucru” – proiect Statutul Elevului 2024 / UPDATE: Ministerul Educației precizează că nu se numește „de detenție” și că sala propusă are de fapt „alt scop”, fără să spună care este acesta

Elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde să citească sau să rezolve fișe de lucru. Noutatea se regăsește în proiectul de Statut…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Modelul de subiect de examen pentru învățători a fost publicat de Ministerul Educației – descarcă / Prima inspecție la clasă se susține până pe 9 februarie, prevede calendarul

Modelul de subiect pentru examenul național de definitivare în învățământ 2024, pentru profesorii din învățământul primar, a fost publicat de Ministerul Educației prin Centrul Național de Politici în Evaluare. Subiectul…
Vezi articolul

EXCLUSIV Biblioteca Școlară Virtuală are oficial un manager, deși licitația pentru proiect nu s-a încheiat nici la doi ani de la semnare. Marian Murguleț, fost secretar de stat al Guvernului Dăncilă și pentru 24 de ore în Guvernul Cîțu, fost șef la SIVECO va implementa proiectul de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației

Biblioteca școlară Virtuală – EDULIB are oficial un manager de proiect, post câștigat în urma unui concurs de Marian Murguleț, fost șef la SIVECO, fost secretar de stat la Guvern,…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Agronomie: Am primit vineri solicitarea lui Sorin Cîmpeanu, urmează să o analizăm in integrum, să decidă de la nivelul școlii doctorale și o comisie de specialiști

Solicitarea făcută de Sorin Cîmpeanu pentru analizarea tezei sale de doctorat a ajuns vineri la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, a declarat rectorul interimar Răzvan…
Vezi articolul