LISTA finală cu cele 148 de școli care vor primi bani pentru reducerea abandonului școlar în apelul PNRAS, Runda a II-a pentru „Școli mici”

5.451 de vizualizări
Ministerul Educației a publicat lista finală cu cele 148 de școli care vor primi finanțare în apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”, de 50 de milioane de euro, cu o finanțare de 1.500 euro/elev sprijinit.

241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, au putut aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. 

Cei 50 de milioane de euro pentru apel au fost împărțiți astfel:

  • Pentru 25 de milioane pot aplica școlile eligible. Valoarea alocării prin grant pentru fiecare unitate de învățământ eligibilă se va stabili pe baza costului unitar de 1.500 euro/elev sprijinit. Costul unitar era de 1.800 euro/an/elev sprijinit, în ghidul din dezbaterea publică.
  • 25 de milioane de euro vor fi folosiți pentru achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).
Lista finală cu cererile de finanțare admise în cadrul Schemei de Granturi PNRAS, Runda a II-a – Școli mici
Cum vor fi sprijinite „Școli mici”

1. Prin grant alocat direct unității de învățământ pentru o categorie de activități eligibile și necesare a se implementa la nivel de unitate de învățământ, vizând:

● Activități de identificare și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar;

● Activități pedagogice și de sprijin;

● Activități extracurriculare/extrașcolare;

● Activități de informare, consiliere, asistență și educație a părinților/ tutorilor legali;

● Activități de sprijin organizate în parteneriat cu alte autorități și instituții competente sau cu alți actori din comunitatea locală;

●  Subvenții, ajutoare, premii, burse pentru beneficiarii proiectului;

●  Lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (opționale).

2. Prin achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE, pentru unitățile de învățământ, cu scopul de a le sprijini din punct de vedere administrativ, urmărindu-se:

● Organizarea unor cursuri de formare la nivel regional/național pe teme relevante pentru prevenirea abandonului școlar pentru beneficiarii de granturi;

● Achiziționarea și distribuirea unor bunuri și servicii de digitalizare, respectiv dotări cu echipamente și materiale didactice pentru școlile beneficiare;

● Mentorat și sprijin pentru personalul didactic – beneficiarii de granturi, conform ministerului.

DOCUMENT Lista finală cu cererile de finanțare admise în cadrul Schemei de Granturi PNRAS, Runda a II-a – Școli mici
Citește și:
LISTA 145 de școli admise pentru finanțare în apelul pentru reducerea abandonului școlar PNRAS, Runda a II-a pentru „Școli mici”
Dezastru la cheltuirea banilor europeni în școlile din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar PNRAS – doar 350 de milioane de lei într-un an și jumătate, adică 18% execuție bugetară din totalul sumei disponibile / În cele două mandate ale Ligiei Deca nici măcar nu au fost semnate contractele din PNRAS II

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PNL se mândrește cu un eveniment politic într-un colegiu național din Hunedoara, mascat sub aparența unui turneu sportiv și “aprobat” de conducerea liceului, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege

Colegiul Național Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara a fost folosit, la începutul acestei luni, de Partidul Național Liberal, prin mișcarea sa de tineret, pentru propagandă de partid, deși legislația…
Vezi articolul

Universitatea din București, după amenda pentru cantină: Întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii

Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea…
Vezi articolul

Prag de medie pentru bursele de merit? Peste 286 de mii de elevi au avut mediile generale între 9.50 și 10, în anul școlar anterior, conform datelor inspectoratelor școlare cerute de Ministerul Educației pentru „estimarea bugetului pentru plata burselor” / Sunt cuprinse și mediile elevilor din clasa a VIII-a, pentru cei care au intrat acum la liceu

Sunt 286.438 de elevi care au obținut anul trecut medii mai mari sau egale cu 9.50, conform centralizării Ministerului Educației, pe baza datelor de la inspectoratele școlare județene, consultată de…
Vezi articolul