Lista școlilor cu ore suspendate vineri sau luni, în București, pentru organizarea alegerilor prezidențiale

2.555 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Nouă școli din București își suspendă cursurile vineri sau luni, pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a anunțat Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Cele nouă unități de învățământ au, însă, particularități în decizia de suspendare a cursurilor, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISMB, care a exemplificat cu situația de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga, care își suspendă luni, 25.11.2019, cursurile doar pentru 4 clase din învățământul primar.

„Informarea referitoare la scurtarea programului de lucru sau la suspendarea cursurilor arată așa: 9 unități de învățământ din 418 își suspendă cursurile. Liceul Teoretic Nicolae Iorga, sector 1, își suspendă în data de 25.11.2019 cursurile pentru patru clase din învățământul primar”, a anunțat Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Oficialul a precizat că „suspendarea cursurilor nu înseamnă, pentru cele 9 unități de învățământ, că elevii nu vor face deloc ore acolo vineri și luni. Cele 9 unități de învățământ au particularitatea lor. Ceea ce trebuie adăugat este faptul că toate aceste 9 unități vor recupera orele, potrivit unei decizii a Consiliului de Administrație al școlii, însemnând potrivit unui program stabilit de ei și comunicat elevilor si familiilor”.

Lista celor 9 școli din București care își suspendă cursurile, pentru organizarea alegerilor prezidențiale:
  • Colegiul Național de Muzică George Enescu – elevii au ore și sâmbătă și acelea se suspendă
  • Liceul Teoretic Nicolae Iorga – suspendă cursurile în data de 25.11.2019, pentru patru clase din învățământul primar
  • Școala Gimnazială Herăstrău
  • Școala Gimnazială Nicolae Titulescu
  • Școala Gimnazială nr. 7
  • Școala Gimnazială nr. 179
  • Școala Gimnazială nr. 184
  • Liceul Teoretic Waldorf
  • Școala Gimnaziala nr. 156

Pe lângă cele 9 școli care vor avea cursurile suspendate pentru organizarea alegerilor, „un număr de 92 de unități de învățământ își scurtează programul de lucru, însemnând perioada orelor și a pauzelor, fără a fi nevoie aici de recuperare”, a declarat Manea.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din educație „Spiru Haret” și părinții cer desființarea Consiliului pentru finanțarea învățământului: este puternic politizat

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Asociațiilor de Părinți cer desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). „Acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu…
Vezi articolul

Premieră în Republica Moldova: Înscrieri online la toate universitățile printr-o platformă a Guvernului. Peste 11.000 de candidați pe 9.000 de locuri la buget / Ministrul Dan Perciun: A fost prioritizată pedagogia, pentru că facem o investiție mai mare în viitorii noștri profesori

În Republica Moldova de anul acesta, tinerii se pot înscrie la orice universitate prin platforma online a Guvernului. Înscrierile au loc până în data de 31 august, în primul tur.…
Vezi articolul

Planuri-cadru liceu 2025. Bogdan Cristescu, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare: Referitor la numărul de ore, facem și sume de ore. Planurile-cadru, așa cum sunt ele, permit o grupare a acestor ore, deci disciplinele să fie văzute din punct de vedere al numărului de ore

Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat, pentru Radio România Actualități, că…
Vezi articolul

Schimbări curriculare în toate ciclurile de învățământ preuniversitar, de la cel antepreșcolar la liceu, propuse în Raportul QX privind situația în educație, fără formule sau ținte clare

Raportul-diagnostic în educație și cercetare, prezentat luni de ministrul Daniel David,  include printre ideile de reformă propuse și o reformă curriculară. În acest sens, documentul oferă detalii doar despre schimbările…
Vezi articolul