LISTA Top 20 de licee din țară după media de la BAC 2025, potrivit platformei BacPlus / Pe primul loc este Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, școală-pilot de 4 ani

116.839 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București este primul liceu din țară după media obținută la Bac 2025, adică 9,53. Procentul de reușită este de 100%, adică toți elevii de clasa a XII-a care au dat examenul l-au promovat, arată o statistică a platformei BacPlus.

De altfel, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” a avut și 3 candidați cu media 10 anul acesta, potrivit datelor ministerului Educației.

De remarcat că, din 2021, colegiul a implementat programul de școală pilot care îi permite să aibă un orar flexibil în clasa a XII-a. Elevii din ultimul an fac doar materiile de Bacalaureat în ultimele două module ale anului școlar.

Pe al doilea loc se află Colegiul Național Iași, cu media 9.41 și, la fel, un procent de promovare de 100%.

Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” este pe locul al treilea cu media 9.38 și toți candidații promovați.

TOP 20 licee din țară după media de la BAC 2025
  • De precizat că am luat în calcul liceele cu peste 30 de candidați, respectiv o clasă.
Poziție Nume LiceuMedie BAC 2025Medie Admitere 2024Procent reușităNumărul candidați
1Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” 9,53 9,57 100% 246
2Colegiul Național, Iași 9,41 9,22 100% 132
3Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” 9,38 9,62 100% 244
4Colegiul Național „Sfântul Sava” 9,35 9,52 100% 216
5Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca 9,33 9,47 100% 77
6Colegiul Național „Unirea”, Focșani 9,32 8,97 99,4% 161
7Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași 9,31 9,00 99,3% 135
8Colegiul Național „Andrei  Șaguna”, Brașov 9,30 9,10 100% 156
9Complexul Educațional Laude-Reut 9,28
100% 37
10Colegiul Național „Costache  Negruzzi”, Iași 9,27 9,02 100% 137
11Colegiul Național „Vasile  Alecsandri”, localitatea Galați 9,25 8,77 100% 189
12Colegiul Național „Mircea cel  Bătrân”, Constanța 9,24 9,37 99,5% 202
13Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” 9,23 9,22 100% 172
14Colegiul Național „Ștefan cel  Mare”, Suceava 9,22 8,50 100% 138
15Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” 9,22 8,40 100% 167
16Liceul Teoretic „Nicolae  Bălcescu”, Cluj-Napoca 9,21 8,95 100% 114
17 Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca 9,21 9,37 99% 103
18Colegiul Național „Mihai  Eminescu”, Iași 9,19 8,05 100% 161
19Colegiul Național „Gheorghe  Șincai”, Cluj-Napoca 9,19 8,67 100% 106
20Colegiul Național „Ion C.  Brătianu”, Pitești 9,19 9,02 99,2% 242
Informații de context

Primele rezultate de la Bacalaureat 2025 au fost publicate, vineri, 20 iunie. Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, conform rezultatelor înainte de contestații.

Cea mai mare rată de promovare este în județele Cluj, Bacău și Iași. Singurul județ în care rata de promovare a crescut este Harghita.

În premieră, candidații își pot vedea lucrările înainte să decidă dacă depun sau nu contestații pentru a le fi reevaluate lucrările. Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele primite pot să depună cererea de vizualizare a lucrării BAC 2025 doar vineri, 20 iunie, de la ora 14:00 până la ora 17:00.

Între orele 17:00 și 18:00, tot pe 20 iunie, are loc vizualizarea propriu-zisă și, dacă este cazul, depunerea contestațiilor. Vineri seara la ora 18 se încheie prima sesiune de vizualizare lucrări și depunere contestații.

Luni, pe 23 iunie și marți, pe 24 iunie continuă vizualizarea lucrărilor și contestațiile, în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate luni, 30 iunie, potrivit calendarului oficial de BAC 2025.

Cele trei condiții pentru a promova examenul

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiții:

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Citește și:
GRAFIC Rata de promovare la Bacalaureat 2025 este de 74,3%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani, conform rezultatelor înainte de contestații – update
Harta mediilor de 10 la BAC 2025. Cel mai mic număr de medii maxime din cel puțin ultimul deceniu. La nivel național, doar 23 de candidați au obținut media 10
BREAKING Rezultatele de la Bacalaureat 2025 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile candidaților, pe județe
Top județe Bacalaureat 2025: Cea mai mare rată de promovare este în județele Cluj, Bacău și Iași / Singurul județ în care rata de promovare a crescut este Harghita

7 comments
  1. Un top real unde vedem ?!
    Performanta înseamnă ca media de la bacalaureat să fie apropiată de cea de la Evaluare Națională?!
    Sunt licee unde se intră cu media 2 și au procentul de promovabilitate la bacalaureat de peste 60%.
    Acolo performanță!

    Poate ar trebui să studiați un pic aspectul !

  2. Dacă e așa bun proiectul pilot de la Lazăr, de ce ministerului nu-l implementează la nivel național ?
    Pentru ca e Dictatura profesorilor, care se opun din răsputeri, oricât de mult solicită elevii și părinții implementarea acestui proiect .
    Cu implementarea proiectului se vede clar care profesori sunt competenți și care profesori merg la școală numai pentru a-și lua salariul .Ei aruncă incompetenta lor ca profesori catre elevi .
    Unii(mulți) profesori se comportă de parcă scopul lor e să-i facă pe elevi să fugă de materia pe care o predau.

    1. Nu mai bate câmpii. Sa implementezi orice ai nevoie de bani,mulți bani!Orj banii ii iau dumnealor ,la dânșii în conturi.Ce sa îți dea dumitale?

  3. Buna seara
    La Colegiul Gh Lazar este un candidat picat, va rog sa spuneti adevarul!
    Si la ce subiecte se dau acum la bacalaureat normal ca sunt multi picati, cum sa fie, ia sa le dati subiecte de acum 25 – 30 de ani si sa vedem cati vor mai lua note asa mari, eu zic ca ar trebui sa nu ne mai ascundem si sa spunem adevarul ca se urmărește ideea ca sa avem la facultăți cat mai multi studenți ca sa nu fie mai rau dezastru în învățământ! Si sa aiba profesorii universitari studenți altfel ce s-ar întâmpla! Asa ca asemenea laude cu asemenea subiecte ca nu sunt picati la bacalaureat nu sunt in regula pentru societate, deja se vede acest lucru! Treziți-vă, e momentul!

    1. Cu subiectele de acum 20 de ani unde era si gramatică, nu ar lua nici jumătate. Literatura era mai frumoasa!

  4. Aș vrea să văd un alt top. Un top cu diferența dintre mediile la întrarea în liceu si mediile la bacalaureat. Gheorghe Lazar a avut media mediilor la întrare în 2021 de 9.56 iar la bac 2025 de 9.53, o scădere cu 0.03 puncte. Sunt sigur ca găsim diferențe mult mai bune la licee despre care nu vorbește nimeni chiar si la licee cu procente sub 50% de promovabilitate. Oare asta nu contează?Care corp profesoral a influențat mai mult viitorul copiilor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic

Noile planuri-cadru pentru liceu vor fi implementate din 2026, anunță ministrul Daniel David: Le discut cu experți, inclusiv din străinătate, aș vrea ca după lansarea lor în consultare să avem patru mari dezbateri / Urmează să lucrăm la programe, trebuie începute programele de training pentru profesori și regândite manualele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, susține că se consultă pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu cu experți, inclusiv din străinătate, înainte de lansarea lor în dezbatere publică. Într-o emisiune…
Vezi articolul

Bacalaureat 2023, proba la Limba română. Zece sfaturi pentru candidați de la profesoara Genoveva Cerchez: Respectați numărul minim de rânduri, îl puteți depăși fără a exagera / Fiți siguri că știți exact sensul tuturor cuvintelor pe care le folosiți

Candidații la proba de Limba română de la Bacalaureat ar trebui să respecte numărul minim de cuvinte precizat în fiecare cerință, pentru a primi punctajul pentru redactare, și pot depăși…
Vezi articolul