Listele cu școlile care vor primi bani pentru combaterea abandonului școlar, runda a II-a, nu au fost publicate în termenul stabilit de Ministerul Educației. Directorii trebuie să primească granturile când începe școala / Surse: Cererile de finanțare nu au fost încă evaluate la Minister

5.459 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Listele cu școlile alese de Ministerul Educației ca să primească finanțare pentru reducerea abandonului școlar, prin programul național dedicat – PNRAS Runda a II-a, nu au fost afișate de instituție, deși termenele pentru ambele etape de selecție erau 31 iulie, respectiv 21 august, ambele stabilite de Ministerul Educației. Circa 690 de școli ar fi aplicat pentru câte 300.000 de euro, potrivit surselor Edupedu.ro, iar finanțarea proiectelor acestor școli trebuie făcută în septembrie pentru a putea începe anul școlar cu activitățile și achizițiile specifice propuse. Procesul este, însă, întârziat, iar unul din motive ar fi personalul insuficient care evaluează cererile de finanțare, conform surselor noastre.

Școlile care au aplicat și au fost selectate în prima etapă trebuiau să fie anunțate pe 31 iulie, conform calendarului programului de reducere a abandonului școlar. Lista nu a fost publicată nicăieri de Ministerul Educației. Nici a doua listă, cu școlile alese în etapa a II-a de evaluare a cererilor depuse de școli, nu a fost publicată pe 21 august.

Ultima actualizare a paginii dedicate acestui apel de finanțare a școlilor cu risc de abandon școlar este pe 11 iulie, când a fost publicat ordinul de ministru prin care termenul de înscriere a școlilor era prelungit până pe 14 iulie. Până la ora publicării articolului, Ministerul Educației nu a anunțat prin vreun anunț sau notă inspectoratele școlare și școlile participante că există o întârziere și nici cauza acesteia.

Foto: captură – edu.ro 23.08.2023

Concret, Ministerul Educației nu s-a încadrat în propriile termenele stabilite. Numărul școlilor eligibile era cunoscut dinainte, la fel și perioada de evaluare a cererilor venite de la acestea – vara, când angajații instituției își pot lua concedii. Pentru PNRAS sunt eligibile peste 3.200 de școli, acest lucru fiind cunoscut din 31 decembrie 2021 când a fost lansat programul. În prima etapă lansată în primăvara lui 2022 au fost finanțate puțin peste 1.400 de școli, ceea ce înseamnă că pentru etapa a II-a lansată în mai 2023 au rămas circa 1.800.

Având în vedere că suma totală este de 265 de milioane de euro și că școlile primesc până la câte 300.000 de euro, pot fi finanțate cel puțin 800 de școli în această rundă, dacă li se acordă tuturor suma maximă.

FOTO DOCUMENT Calendarul din cel mai recent ordin de ministru:

Foto: captură – ordin ME

Conform aceluiași calendar, contractarea pentru granturi ar urma să se facă între 28 august și 11 septembrie, data la care încep cursurile anului școlar 2023-2024.

Potrivit surselor Edupedu.ro, există restanțe la școlile din programul PNRAS, cel de reducere a abandonului școlar. Instituțiile de învățământ nu au primit nici până acum banii pentru cheltuielile și investițiile făcute în 2022, iar promisiunea Ministerului Educației ar fi fost că vor obține acești bani la rectificarea bugetară din luna august.

PNRAS runda I, și el cu întârzieri, la semnarea contractelor

Pe 22 septembrie 2022, Edupedu.ro scria că inspectoratele școlare începuseră să semneze deja contractele cu cele 1.415 școli din toată țara, validate cu jumătate de an în urmă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), în primă rundă de finanțare prin care se alocă maximum 200.000 de euro per școală.

Mai mulți directori de școli din țară din județele Arad, Bihor, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Iași și Vrancea declarau pentru Edupedu.ro că au semnat doar ei contractele în dublu exemplar, urmând la acea vreme să fie chemați la sediile inspectoratelor ca inspectorii responsabili de asemenea proiecte să le semneze pentru inspectorat.

“Am fost puși în aprilie, dacă nu mă înșel, să facem proiectele pe repede-înainte, într-un termen de cel mult 5 zile, nu am dormit, am vrut să ne înscriem școala, ca să le fie bine copiilor. Dar văd că e 21 septembrie și nu am primit înapoi de la inspectorat contractul semnat. Dacă știam că treburile stau lejer, nu ne mai complicam atât, pentru că autoritățile n-au dat prea multe semne”, spune un director din județul Vrancea.

Citește și:
Școlile care nu se găseau inițial pe lista celor eligibile la PNRAS II și care au actualizat datele în Sistemul Informatic Integrat se pot înscrie până vineri, 14 iulie, pentru granturi de reducere a abandonului școlar
Termenul până la care școlile pot aplica pentru granturi de 300.000 de euro ca să reducă abandonul școlar, prelungit până pe 14 iulie – adresă de la Ministerul Educației
LISTĂ Cele aproape 200 de școli „mici” selectate de Ministerul Educației pentru granturi de 200.000 euro prin Programul de reducere a abandonului școlar, runda a II-a
Al doilea apel PNRAS pentru școlile care vor să combată abandonul școlar a fost lansat de Ministerul Educației. Înscrierile pentru câte 300.000 de euro se fac până pe 7 iunie 2023


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mihnea Boștină, virusolog: În cazul gripei, 20-30% din populație e susceptibilă la infecții într-un an. În cazul SARS-CoV-2 – 100%. Rata mortalității este probabil de cel puțin zece ori mai mare

„Rata mortalității pentru cei care dezvoltă complicații respiratorii sau alte complicații este cam de 50%”, în cazul infecției cu noul coronavirus spune Mihnea Boștină, virusolog la Universitatea din Otago, Noua…
Vezi articolul

Corpul de control al ministrului fondurilor europene – trimis să verifice afacerea microbuzelor școlare achiziționate la suprapreț prin PNRR, conform unei anchete de presă / Dragoș Pîslaru: Unde e cazul, va fi sesizat Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat, marți, că va trimite Corpul de Control să verifice cum au fost realizate achizițiile de microbuze electrice școlare, cu bani din…
Vezi articolul

UPDATE Noul Minister al Educației și Cercetării are cu 95 de posturi mai multe față de câte aveau Educația și Cercetarea la un loc în fostul guvern, potrivit unui proiect de HG. Explicația ministerului

Hotărârea de guvern pentru organizarea noului Minister al Educației și Cercetării, pusă în dezbatere joi seară, arată o creștere a numărului total de posturi față de precedentele ministere separate în…
Vezi articolul

Palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece la consiliile județene, cu tot cu personal, a decis Guvernul, prin Legea Ciolacu, fără niciun anunț din partea Ministerului Educației / Asta deși în legea Educației Deca-Iohannis scrie că acestea pot fi preluate de către primării

Legea Ciolacu, publicată vineri în Monitorul Oficial, prevede și descentralizarea Palatelor copiilor și cluburilor elevilor și trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene. Este vorba despre Legea 296/2023…
Vezi articolul