Lixandru, Ministerul Educației: Pregătirea pe care o oferă liceul pedagogic, prin cei 4 ani de practică pedagogică, nu este egalată de cei 3 ani de facultate / Nu este normal să îngrădesc dreptul la un post titularizabil pentru faptul că nu ai un parcurs educațional conform unor „tendințe europene”

2.033 de vizualizări
Florian Lixandru / Foto: edu.ro
Opoziție pe desființarea specializărilor de învățător-educator de la liceele pedagogice a secretarului de stat Florian Lixandru (PSD). Acesta a declarat la TVR Info că „pregătirea pe care o oferă liceul pedagogic, prin cei 4 ani de practică pedagogică, nu este egalată de cei 3 ani de facultate”, iar în privința propunerii Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), de a nu se putea titulariza un absolvent de liceu pedagogic decât dacă are studii superioare de licență, Lixandru a spus că, în opinia sa „nu este normal să îngrădesc dreptul la un post titularizabil pentru faptul că nu ai un parcurs educațional conform unor „tendințe europene””.

Amintim că proiectele de legi ale învățământului, varianta Deca, consultate de Edupedu.ro, prevăd faptul că liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora.

Lixandru s-a poziționat astfel față de prevederea din proiectul de lege după ce a traversat cel mai mare scandal de la începutul mandatului de ministru al Ligiei Deca. Deca i-a retras atribuțiile pentru aproape 48 de ore, după ce acesta a criticat public legile în varianta trimisă de ministră la partidele din coaliție. Lixandru publicase un comunicat al PSD în care termenul de aprobare a legilor era propus pentru 2024. Retragerea atribuțiilor lui Lixandru este “abuz de putere” și un “act autoritarist și totalitar”, conform poziției președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

În emisiunea de la TVR Info, Lixandru a declarat că i s-a spus clar, în față, de către Ligia Deca, că pentru gestul său de a critica public legile „nu este colegial ceea ce am făcut și că n-am dat dovadă de transparență”. Reamintim că Ligia Deca nu a publicat în transparență proiectele legilor educației, le-a oferit doar partidelor politice, astfel că în spațiul public au circulat variante „pe surse” ale proiectelor, deși ministrul a declarat că documentele vor fi făcute publice după vacanța de iarnă.

Revenind la prevederea care desființează, practic, specializarea de învățător-educator de la liceele pedagogice, Lixandru susține că „noi ne confruntăm cu o lipsă acută de personal calificat” și că i se pare „nedrept să scot această specializare de învățător-învățătoare de la liceele pedagogic”.

Redăm declarațiile lui Florian Lixandru pe tema liceelor pedagogice:

„Deși se vorbește la categoria funcției didactice de funcția de învățător-învățătoare, formarea inițială prin liceele pedagogice nu mai asigură această pregătire pentru funcția de învățător-învățătoare, ci doar pregătire pentru funcția de educator și puericultor. Considerăm și aici că este o problemă, pentru că în România există o tradiție în liceele pedagogice, deci practic noi dorim să profesionalizăm cariera didactică, noi ne confruntăm cu o lipsă acută de personal calificat și mi se pare nedrept să scot această specializare de învățător-învățătoare de la liceele pedagogice, chiar dacă tendința europeană este aceea de a avea în sistemul de educație, de învățământ primar, doar personal cu studii superioare, adică profesori pentru învățământ primar, consider că și această categorie de învățători este binevenită.

Avem nevoie de astfel de cazuri pentru că să nu uităm că pregătirea pe care s-o oferă liceul pedagogic, prin cei 4 ani de liceu, prin practica pedagogică pe care o urmează elevii de liceu, nu este egalată de cei 3 ani de facultate pe care ar urma să îi parcurgă absolvenții de învățământ superior pentru a obține calificare de profesor pentru învățământ primar. De aceea consider că licee pedagogice ar trebui să pregătească în continuare, pe lângă educator-puericultor, și categoria socio-profesională de învățător-învățătoare.

Moderator: Ați fi de acord și cu această propunere, ca cei care termină totuși liceul pedagogic să nu se poată titulariza decât dacă urmează și studii universitare? Aceasta este propunerea care vine din partea Asociației Colegiilor Pedagogice.

Florian Lixandru: Rămâne de discutat. N-aș vedea de ce să îngrădesc dreptul de a se titulariza, câtă vreme sunt absolvenți cu diplomă de bacalaureat într-o anumită specializare. De ce să le îngrădim, e dreptul lor până la urmă. (…) Nu mă pot pronunța în acest moment, dar eu nu consider că este normal să îngrădesc dreptul la un post titularizabil pentru faptul că nu ai un parcurs educațional conform unor „tendințe europene”.”


4 comments
  1. formarea in liceul pedagogic este f f buna , au clase
    de primara pilot, elevi sânt auditori in primii doi ani și în următorii doi țin ore la acele clase deci e și teorie dar practica este cu duiumul .
    fac sânt teoretice , profii de la psihologie au nev de studenți și atunci fac presiuni pe la ministere sa fa a cu forța învățători cu facultate . aici e chichitul

  2. Deci legile efucatiei n au fost vazute/citite de toți și bag de seamă că au fost votate așa, cam pe sub preș….!
    Ce idioțenie!
    Chiar merită să și dea demisia țoapa care zici că era măicuță în prima zi la investire!

  3. Nu este normal sa fie blocate pe viață posturile politrucilor precum Lixandru și alți inspectori și băgători de seama prin inspectorate și minister.
    Elevii se mulțumesc cu cine se nimereste sa primească râșnițele ore la suplinire.

  4. Problema se poate rezolva foarte simplu. Nu este insa simplu pentru niste politicieni ignoranti, plagiatori, ticalosi, hoti, dinozauri, etc.

    1. Niste specialisti competenti fac o analiza a jobului si a nevoilor de formare.
    2. Se stabileste curriculum.
    3. Se ia decizia cum se vor forma competentele respective, la liceu sau facultate, la liceu si facultate.

    Prostia a ajuns la putere si rezultatul e un haos total. De unde stie politrucu asta ca 4 < 3? Vorbeste sa se afle in treaba.

    Individul asta a invatat pedagogie la ASE Bucuresti – DPPD btw. Este contabil de profesie. Cf, CV-ului garanteaza pentru el Abramburica, Genunche si un suspect de coruptie. LOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Maia Sandu, apel alături de Nicușor Dan: Pericolul nu a dispărut, dimpotrivă – se transformă, se adaptează și continuă să pândească, așteptând momentul potrivit să lovească din nou. De aceea, trebuie să rămânem vigilenți, să învățăm unii de la alții, să investim în educație

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj puternic de solidaritate, luciditate și speranță în cadrul întâlnirii oficiale de la Chișinău cu noul președinte al României, Nicușor Dan. Într-un…
Vezi articolul

Schimbări de scenarii în școlile din Capitală. Monica Anisie: Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Unele școli au cerut alt scenariu / Școala Centrală din București și grădinița Zâna florilor vor începe în scenariul roșu

Astăzi se va întruni Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, a anunțat în urmă cu puțin timp ministrul Educației, Monica Anisie. La ieșirea de la o ședință pe care…
Vezi articolul

Cum a luat șpagă 3.000 de euro fostul șef al Inspectoratului Școlar Mureș, Sabin Pășcan, ca să „rezolve un Bacalaureat” anul trecut / Instanța: Cel care a dat mita a primit între ciorne subiectele rezolvate la română, matematică și biologie / Pășcan a numit în comisia de examen și la supraveghere profesori care au ajutat candidații să fraudeze examenul

Sabin Gavril Pășcan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Mureș în perioada 19 ianuarie 2021-3 august 2023, a cerut mită 3.000 de euro de la un bărbat pe care l-a…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fost secretar de stat: Tensiunile din educație sunt și din cauza lipsei de comunicare. Veriga slabă este ministrul David. Prim-ministrul Bolojan a fost dezinformat de specialiști

Mihaela Popa, profesoară de matematică la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și fost secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării (MEC), afirmă că actualele tensiuni din sistemul de…
Vezi articolul

Cătălin Botezatu, despre actualul președinte al ARACIP: Cea mai reprezentativă colecție pentru el a fost cea “Aviator” unde a prezentat de la costume de baie, până la outfit-urile normale, adică îmbrăcat, ca să spun așa / Cîmpeanu: Cineva trebuia să fie

Creatorul de modă Cătălin Botezatu a declarat pentru Știrile PROTV că actualul președinte al Agenției care acreditează, evaluează și autorizează școlile și grădinițele, Silviu Iordache, „face parte din garda veche…
Vezi articolul